Am comentat deja problema absenteismului la recentele alegerile parlamentare. Din păcate, mulți analiști dâmbovițeni se rezuma la vechile clișee și nu schimbă repertoriul, învățat acum 27 de ani, de pe vremea când Ion Iliescu și FSN dădeau cu opoziția de pământ, legal și ilegal laolaltă. “Poporul e prost, poporul e ne-educat politic”, sau mai nou, “românii sunt indiferenți”. Aceste acuzații se îndreaptă cu precădere, bineînțeles, către tăcutul dar foarte disciplinatul electorat pesedist, presupus imbecil și ușor de manipulat pentru că refuză să vadă lumina care vine de la opoziția liberal-popularo-salvaromânistă. Și bineînțeles, și către cei 3 din 5 români ce au ales să nu aleagă.
Vezi, Doamne, numai noi, ăștia ce ieșirăm din case, pe zăpada și pe viscol, și luarăm cu asalt urnele ca să votăm cu PNL, PMP sau USR (adică vreo 13% din totalul electoratului – 33% din 39% atâta face…) știm cu adevărat ce este bine pentru România. Ați mai auzit, desigur, aceste argumentări și cu alte ocazii recente – la Brexit și la Trump. Uluitor cum “prostul” american, britanic sau român reacționează la fel la insultele elitelor…
Dar chiar o disecție superficială a ultimelor cifre, privitor la prezența la vot la ultimele 3 alegeri din România, ne dezvăluie că avem în față 3 explicații pentru comportamentul electoral românesc: în primul rând, una legată de sistem, apoi una de lideri și abia, în ultimul rând, una de mentalitate.
În 2014, în turul doi al prezidențialelor, prezența la vot a fost de 63%. Vara asta, la “locale” de 48%, iar acum la parlamentare, numai 39%! Oare de ce?
Sunt alegerile parlamentare cel mai puțin importante? Dimpotrivă! Parlamentul a ajuns puterea numărul unu în stat. Parlamentarii aprobă sau retrag sprijinul guvernului, pot suspenda Președintele, cum am văzut în 2007 și 2012, fără ca președintele să poată, la rândul său, să dizolve Parlamentul sau să demită Primul Ministru. Miza fiind foarte ridicată, ne-am aștepta ca mobilizarea electoratului să fie maximă. Dar iată că, in practică, este tocmai pe dos!
Problema rezidă în modul în care au fost concepute aceste alegeri și în modul de desemnare a primului ministru. În timp ce la prezidențiale și la alegerile pentru primari, poporul are de ales între personalități cunoscute de la bun început, iar câstigatorii se cunosc de îndată ce se numără voturile, la parlamentare, circul începe abia după alegeri. În timpul campaniei, nu avem nici o idee cine ar putea să fie viitorul șef al guvernului. Rămâne că acesta să fie rezultatul unor negocieri de culise, în care se fac și se desfac alianțe, au loc manevre morale sau imorale. Se vehiculează nume de potențiali prim miniștri de care lumea nu a auzit în campanie. În final, guvernul care rezultă poate fi total împotriva intenției electoratului. Ca un exemplu, în 2004, PSD și PUR au candidat pe liste comune și au câștigat alegerile, dar guvernul a fost format de opoziția de atunci, alianța PNL-PD, cu sprijinul… PUR, care și-a trădat partenerii de coaliție! Așa cum nici de data asta nu știm cum se va sfârși povestea, și dacă PSD cu cei 46% vor forma guvernul împreună cu partenerii declarați, ALDE, ori cumva aceștia se vor răzgândi, post-electoral… În aceste condiții, este oare de mirare că alegătorul de rând își pierde interesul pentru participarea la vot, când vede că opinia sa nu contează, iar miza campaniei electorale este doar o configurație abstractă a Parlamentului?
Tot cifrele participării la vot ne dezvăluie și cealaltă problemă a recentelor alegeri – absența lidership-ul la PNL și importanța structurii în teritoriu. E suficient să constatăm că în Sibiul Președintelui Iohannis numai 36.9% din alegători au votat, în timp ce în Teleormanul Drăgnesc au mers disciplinat la vot 46% din electori! Semn clar că până și cei mai entuziaști susținători de acum 2 ani ai Președintelui și-au pierdut încrederea în acesta. Un alt potențial lider de la care PNL a sperat să fie tractor electoral, premierul Ciolos, a ezitat să își asume poziția de polarizor unic, și s-a înhămat simultan și la a doua căruță – cea a “salvatorilor” de sistem de la USR. Cu două căruțe trase de același cal, și acela cam fără convingere, alegătorul antipesedist a rămas cam confuz, neștiind unde sa urce… În fine, liderița de serviciu, d-na Gorghiu, impusă de Klaus Iohannis în fruntea partidului acum 2 ani, nu s-a ridicat peste nivelul unei stagiare în politica mare, și nu a știut să electrizeze masele și să-și mobilizeze partizanii la vot. PNL a navigat în această campanie ca un avion de linie condus de stewardeze, dar fără pilot.
Veți zice că nici PSD-ul nu a avut cine știe ce mesaj mobilizator. E adevărat, dar să nu uităm că nici un alt partid românesc nu are structura în teritoriu pe care o deține PSD, moștenită de la fostul PCR. Practic nu există sătuc de munte sau orășel de câmpie în care partidul lui Dragnea să nu fie prezent. Or, la alegeri, capacitatea de mobilizare a electoratului este decisivă. Ne întrebăm ce au făcut celelate partide în cei 27 de ani trecuți de la Revoluție. PNL ar fi putut astăzi să fie un mare partid de guvernământ, dacă nu ar fi fost sabotat deseori din interior, din 1990 încoace. Loviți de nenumerate scindări, fisionări, urmate de fuzionări și recombinări, începând cu faimosul PNL-AT din 1990 până la recentul ALDE, liberalii au dat mereu senzația ca sunt mai preocupați de a participa la puterea de moment, decât să-și construiască o structură solidă în teritoriu. Și iată, acum plătesc, încă o dată, neglijența în serviciu.
În fine, mentalitatea ar fi ultima explicație pentru scorul obținut de PSD în alegeri. Fiind un popor mereu aflat la margine de imperiu, fără prea multe șanse istorice de a se auto-guverna, românii asteaptă mereu de la un stat paternalist să se ocupe de toate: de mâncare, de drumuri, de spitale, de locuri de muncă. Faptul că guvernanții ar fi corupți e mai puțin important, ce contează este dacă putem ciuguli și noi câteva fărâmituri care scapă de la masa stăpânilor. Ori, ce partid întruchipează cel mai bine năzuința românească inconștientă după statul providență decât partidul lui Dragnea?
Sursa: blogovici.com
Articol preluat cu acordul autorului
