Probabil că nimic esenţial nu se va schimba în Franţa după alegerile de duminică. Şi asta cu toate că par a fi nişte alegeri “neobişnuite”, prin faptul că nici unul dintre partidele de tradiţie (nici socialiştii nici gauliştii) nu au “finalişti”. În afară de acest element cu oarecare iz de curiozitate, lucrurile vor continua să se desfăşoare in nota obişnuită. Ca şi la români, şi la francezi declaraţiile belicoase ale combatanţilor din campania electorală nu prea sunt în general urmate de acţiuni.

Pe de o parte, o avem pe Marine Le Pen, o persoană cu care francezii au o veche relaţie ambivalenta (iubire şi ură), fosta candidată şi acum 5 ani, fiica bătrânului Jean Marie Le Pen, un fel de Vadim Tudor al francezilor, persoană care strigă în gură mare de pe acoperişuri ceea ce mulţi francezi nu îndrăznesc să şoptească în odăiţe. Şi anume că Uniunea Europeană sub formă actuală este un fel de URSS ceva mai prosper. Că nu e normal că Bruxelles-ul să decidă poltica de imigraţie a ţărilor membre UE. Că nu e normal să ai atentate teroriste cu aceeaşi frecventa cu a etapelor din Champions League. Că ar fi cazul ca poliţia să restaureze ordinea pe străzi etc. Populisme d-ale ei…

Suspectată că ar face jocul Ruşilor, Marine Le Pen e privită de mulţi că fiind un fel de Donald Trump în fustă. Cu precizarea că dansa nu are, precum miliardarul american, cei 45 de ani de experienţă în afaceri. Marine, cu tot sprijinul ruşilor, trenează undeva la 40% în sondaje, şi nu pare a fi capabilă să spargă un anume plafon. Conform presei „serioase”, Marine e votată numai de ţărani, de retrograzi şi de xenofobi. Cu toate astea, pe Facebook, Marine are peste un milion şi jumătate de suporteri, mai ceva ca Iohannis al nostru, în timp ce contracandidatul ei, dl Macron, creditat cu 60% în sondajele oficiale, se zbate încă sub 500,000 de „like-uri”. Cam neobişnuit de puţin pentru un candidat modern, susţinut de intelectuali, pro-europeni, oameni educaţi, Şi mai ales, foarte puţin pentru un candidat “anti-sistem”.

Căci acesta este ambalajul în care este împachetat produsul electoral „Macron” pentru a fi vândut publicului larg. Un om tânăr şi energic, în vârstă de 39 de ani, inovator, rebel. Un Nicuşor Dan ceva mai viril. Un candidat „anti-sistem” – că tot e la modă termenul. Împotriva cărui sistem? Nu împotriva Bruxelles-ului, cu siguranţă, pentru că domnia sa este sprijinit, pe faţă, de actualul preşedinte Hollande, de dl. Juncker, de d-na Merkel, de BBC, de CNN, de New York Times etc. Atunci împotriva cui?

Scotocind prin wikipedia, afli însă că domnul Macron a absolvit Şcoală de administraţie publică, a lucrat că bancher la Rothschild Groupe, a fost membru al partidului socialist, secretar general de cabinet al lui Francois Hollande, şi ministru în guvernul lui Manuel Valls. Curat anti-sistem, coane Fănică! Asta da dizident, mai ceva că Ion Iliescu în 1989!

Dar să nu cădem în paranoia conspiraţiei, şi să credem cumva că Emanuel asta ar fi păpuşa cuiva, cum ar fi meşterii de la Uniunea Europeană, Grupul Bildenberg sau alte organizaţii secrete. Nici pomeneală. Faptul că acest anti-sistemist de 39 de ani a câştigat rapid inima politicienilor maturi menţionaţi mai sus, inclusiv a unora dintre foştii săi adversari, precum Francois Flilion – nu se explică nicidecum prin teoria conspiraţiei, ci numai prin genialitatea şi şarmul candidatului, prin o neobsinuita putere de persuasiune pe care o exercită asupra generaţiei mai în vârstă. Ce exemplu mai bun doriţi decât că actuala şi unica sa soţie, Brigitte, s-a lăsat fermecată de tânărul Macron de pe vremea când băiatul era încă la sfârşit pubertate, iar mai târziu, când ea a ajuns la menopauza, l-a luat şi de bărbat! Ce viziune a avut femeia asta! Deci nu e nici o conspiraţie, ci doar precocitate! Ce sa mai vorbim, de la Charlemagne încoace, Franţa nu a avut lider mai bun.

Ca o paranteză, păcat că în materie de ţinută de scenă, sau “body language”, Macron nu stă prea bine, pare ezitant şi timid, precum o domnişoară la primele fioruri amoroase, în timp ce Marine afişează o ţinută de bărbat-bine, de şerif texan. Dacă ar fi să ne luăm numai după postură, băieţelul genial nu ar avea nici o şansă!

Cert e că duminică, dacă francezii vor dori un lider puternic şi autoritar, o vor alege pe Marine, în timp ce dacă s-au obişnuit deja cu emigraţia necontrolată, cu politicile impuse de UE, şi cu atentatele teroriste săptămânale, vor alege să continue cu …“anti-sistemul”. De aceea, alegerile de acum nu sunt decât un mare test sociologic, ca să verifice “baietii” unde a ajuns nivelul de obişnuire cu răul al populaţiei. Cât despre rezultatul final, încă este posibil orice. Sondajele de opinie s-au înşelat cam des în ultimul timp, cu alte alegeri (Brexit, Trump) aşa că, deşi Macron şi prietenii săi au pus deja şampania la rece, nu e încă târziu să o returneze luni la magazin, dacă au păstrat bonul. Mai contează un pic şi pe cine a pariat nea Georgică, despre care se aude că a pierdut ceva bani de când cu alegerea lui Trump şi ar vrea să şi-i recupereze.

Sursa: blogovici.com

Articol preluat cu acordul autorului