Autostrada-crepata-Sibiu-Orastie-680x365

Procurorii DNA au deschis un dosar penal in rem în cazul construirii segmentului de drum Cunța-Săliște, de pe autostrada Sibiu-Orăștie. Procurorii DNA au descoperit contracte care atestă operațiuni comerciale fictive, respectiv disimularea unor ”comisioane” ilegale. Cercetările vizează fapte de corupție, abuz în serviciu și deturnare de fonduri europene.

DNA are indicii că, în cadrul acestui proiect, unii responsabili s-ar face vinovați de abuz în serviciu, fapte de corupție și de deturnare de fonduri europene. Deocamdată nu există persoane puse sub acuzare. Este vorba despre autostrada Sibiu-Orăștie, lotul trei, adică cei 22 de kilometri dintre Cunța și Săliște.

În ultimele luni, procurorii DNA au ridicat mai multe documente de la sediul CNADNR. Există o suspiciune că, la sediul CNADNR, se află înscrisuri cu privire la derularea contractului de execuție pentru lotul trei al acestei autostrăzi. E vorba despre documente privind transferul unor sume de bani în baza unor contracte ce atestă operațiuni comerciale fictive, contracte de consultanță ce disimulează plata unor foloase necuvenite.

Altfel spus, cei de la DNA au suspiciunea că s-ar fi dat ilegal bani în baza unor contracte de consultanță. Potrivit informațiilor Digi24, au fost chemați la audieri mai mulți angajați ai CNADNR, inclusiv șeful companiei de stat, dar și ai firmei de consultanță care au supravegheat realizarea acestui lot de autostradă la începutul anului trecut.

Autostrada Sibiu-Orăștie lotul trei a fost și obiectul unui raport al Corpului de Control al Ministerului Transporturilor, în care erau identificați 12 responsabili. Printre ei se afla și Narcis Neaga, actualul director al CNADNR. Și acest raport a ajuns la DNA.

Contractul de construcție pentru acest tronson este în valoare de peste 600 de milioane de lei, fără TVA. Autostrada a fost închisă la nouă-zece luni de la inaugurare și va rămâne închisă pentru reparații până în iunie anul viitor.