Parlamentari francezi din toate partidele vor să reaprindă dezbaterile legate de exploatarea gazelor de şist. Argumentele acestora se bazează pe afirmaţia că operaţiunile de explorare a gazelor de şist au fost scoase din discuţie în Franţa fără a cerceta fenomenul, ceea ce împiedică reducerea importului în domeniul resurselor energetice.
Susţinătorii explorării gazelor de şist afirmă că există şi alte metode în afară de fracturarea hidraulică, dar că şi aceasta ar trebui avută în vedere deoarece a fost folosită de 45 de ori fără niciun efect negativ asupra mediului, înainte de intrarea în vigoare a interdicţiei.
Acest demers înaintat de parlamentarii francezi face parte dintr-un curent de accelerare a exploatării gazelor de şist, curent în care se încadrează şi acţiunile Poloniei. Guvernul polonez a transmis, prin numirea în postul de Ministru al mediului pe Maciej Grabowski, că protejarea mediului este surclasată de dorinţa de a dezvolta industria energetică domestică. Grabowski l-a înlocuit pe Marcin Korolec, cel din urmă fiind acuzat de încetinirea creării legislaţiei necesare pentru începerea fracturării hidraulice. Actualul Ministru polonez al mediului este însărcinat special să accelereze demersurile pregătitoare pentru exploatarea gazelor de şist. „Este nevoie de pregătirea unei noi legislaţii în domeniul gazelor de şist în acest an. Protecţia mediului este o chestiune deja reglementată, în mare măsură”, a declarat acesta.
Deşi multe companii internaţionale din domeniul energetic au părăsit Polonia din cauza deciziilor lui Marcin Korolec, Chevron şi San Leon Energy au rămas. În acelaşi timp, compania energetică de stat PGNiG face lobby pentru începerea activităţiilor de exploatare.
Toate aceste evenimente au loc în preajma întrunirilor din Varşovia ce tocmai s-au încheiat pe teme legate de protejarea mediului , intenţiile Guvernului din capitala unde au avut loc întâlnirile aruncând o umbră de ironie asupra acestora.
„Oculta”, care nu prea mai e „oculta” – se vede acum si din avion, a lucrat si lucreaza prin factorii decizionali. Mituirea politicienilor s-a extins la scara planetara. De fapt ei sunt „calcaiul lui Ahile” – au prea multa putere fata de populatie si au „imunitate”. Nu mai spun ca promovarea multora e opera cercurilor „underground”. Lichele, infractori, traficanti, bolnavi mintal, criminali ori pedofili sunt „spalati”, li se confera „imagine” si sunt aruncati apoi in lupta electorala. Dupa alegeri, pe cine credeti ca vor sluji? Poporul?! Nu! Ci pe aia care au dosarele lor!
…acum ,fratilor cercetati toti politicienii care au imprumuturi mari ,case cat cuprinde si terenuri cat un judet ,sa nu mai spun milioane de euro in conturi fiind politicieni platiti de stat !…..cu japca pe ei ca merita !pontaaaaaa ….gura pacatosului adevar graieste !….ia sa vedem tu de unde ai cu socrul tau spagar atata avere!…ti-ai batut singur cuie in talpa !…dar nu ma mir …la cat esti de prost si increzut ….vai de tine ce te asteapta ,agariciule …care ne tot minti ca ai crescut in sondaje !
Alti id ioti ! Oare de ce nu ma mai mir ?
Comentariile sunt închise.