Zilele acetsea se discută foarte mult despre cum arată spaţiile din închisori, de la camera de la infirmeria Penitenciarului Gherla unde era ţinută Monica Iacob Ridzi, la celula din arestul poliţiei pe care voias-o renoveze Elena Udrea. Dar una din camerele despre care n-am auzit nimic este cea unde se fac vizitele conjugale pentru deţinuţi şi deţinute, numită camera intimă, probabil pentru că majoritatea politicienilor ajung la puşcărie, că-s denunţaţi de soţii şi soţiile lor.
Deşi aceste camere există în penitenciarele româneşti de când am intrat în Uniunea Europeană, primul care le-a documentat a fost fotograful Cosmin Bumbuţ prin proiectul său, Camera Intimă, cu care a ajuns finalist în competiţia internaţională Sony World Photography Awards, scriu jurnaliștii de la vice.com
E interesant să-ţi imaginezi cât de intim mai poate fi sexul într-un loc în care ţi-ai pierdut dreptul la intimitate, chit că multe din camerele astea au paturi care par mai curate ca alea din cămine. Printre cei care au folosit camera intimă din penitenciar se numără Cristi Borcea, care chiar şi-a lăsat şi soţia însărcinată în închisoare.
Din 2011, până anul trecut, Cosmin a documentat camerele intime de la 35 de penitenciare, inclusiv de la penitenciarele spital şi de la cele de minori. Am vorbit cu el ca să aflu care-i atmosfera din camerele intime şi de ce a vrut să documenteze insulele de spaţiu privat ale deţinuţilor.
VICE: Cum ai început să documentezi Camera intimă ?
Ideea mi-a venit în 2008, la jumătate de an după ce s-a înființat una la Aiud. Acolo, am făcut niște fotografii cu deținuți înainte și după vizitele la camera intimă. Asta era ideea inițială și m-am gândit cum ar fi să fotografiez în mai multe camere deținuți înainte și după. Problema a fost că după ce m-am uitat la fotografii, oamenii aceia îți atrăgeau privirea. Nu te mai uitai la cameră, iar eu voiam ca în centrul atenției să fie lipsa intimității într-o cameră. Așa că am renunțat la oameni.
Cum poți cere camera pentru tine, dacă ești deținut?
Sunt două tipuri de vizite. Este cea de două ore, odată la trei luni, cu soția sau concubina dovedită. Iar dacă te căsătorești în penitenciar, ai dreptul la cameră timp de 48 de ore prima dată, apoi la cele două ore în fiecare lună timp de un an.
Cum dovedești concubinajul?
Dacă te vizitează frecvent în ultimele șase luni, dacă vă scrieți des sau dacă vă sunați. Deținuții au voie să sune din penitenciar la niște numere de telefon, de pe hol, de la telefoane publice. Au vreo zece numere de telefon pe care le pot suna. Iar, dacă printre ele este și ea, atunci e concubinaj dovedit. Și dacă începi relația în penitenciar, dar dovedești că te vizitează frecvent, ai dreptul la cameră.
Te-ai gândit să faci poza imediat după ce o folosesc?
Nu am cum. De exemplu, prima dată când am vrut să fotografiez le-am spus autorităţilor să nu atingă patul, să nu-l aranjeze. Dar când am ajuns era totul aranjat. Eu bănuiesc că au făcut-o gardienii sau personalul auxiliar, să arate bine când ajung eu. Dar au grijă de camera aia ambele părți, mai ales detinuții, că altfel nu mai primesc acces.
Ai interacționat cu cei care au cerut camera intimă?
Nu, pentru că acest proiect a fost mai mult un turneu. În 2013, am făcut 18 închisori în zece zile. Am mers foarte mult cu mașina, din Oradea spre Craiova. Atunci, am vizitat cam două-trei închisori pe zi, față de 2011 când vizitam una pe zi. Diferența a fost că nu mai aveam nevoie de cazare, veneam cu mașina și dormeam în ea. Şi mi-am simplificat mult fluxul de muncă, că intram în închisoare doar cu aparatul și cu un obiectiv. Asta pentru că la intrare îți caută în toate lucrurile şi te întreabau ce faci cu mai multe obiective, ce faci cu trepied, așa că am redus cât am putut de mult.
Ce ai simțit când ai văzut primele camere?
Prima dată m-am așezat pe pat și am și filmat unghiul subiectiv al deținutului. Eram singur în încăpere, se auzeau doar zgomote de pe hol, dar nu am simțit mare lucru, nu m-am întrebat câți oameni au trecut prin acel pat. E ciudat acest lucru, să fie o cameră intimă într-un spațiu care nu e intim.
Mie mi se pare ciudat numele, atât timp cât e intimă doar pentru câteva ore şi ai acces la ea la date fixe, cu persoane dovedite, dar prin ea trec atâția oameni.
A fost un moment amuzant la Vaslui. Eu am sunat să văd când e disponibilă să-i fac poze și mi-au spus să nu vin la nouă dimineața, când aș fi ajuns eu, că e ocupată de o vizită de 48 de ore și se termină abia la 13. Eu am ajuns la zece, că eram deja pe drum, am parcat și am sunat să văd ce pot face până atunci. Atunci, ofițerul respectiv mi-a zis că se eliberase camera, că s-a plictisit femeia și a plecat. Mi s-a părut ciudat, să ai 48 de ore și ultimele ore să nu mai stai că te plictisești. Într-adevăr, camera era foarte mică, aveai un hol și patul băgat între doi pereți. Iar deasupra patului era televizorul. Era foarte mică.
Pe lângă cea de la Vaslui ai mai găsit vreuna ciudată?
Da, mi s-a părut interesantă camera de la Satu Mare. Toate celelalte camere sunt separate de zona în care sunt ţinuţi deţinuţii, sunt în zona administrativă, dar la Satu Mare n-au avut spațiu. Și e foarte ciudat pentru o femeie, căci e adusă pe hol pe lângă camerele deținuților. Iar asta e o cameră normală, mă gândesc că se aude și mă gândesc ce o fi acolo când e închiriată, ce cor de încurajări și ce strigă ceilalți deținuți.
Ce detalii ţi-au sărit în ochi în aceste camere?
E interesant că în fiecare cameră ai un regulament, te avertizează să n-ai boli venerice, să folosești prezervative (sunt incluse), ce să faci în caz de sarcină. Ai și o foaie cu toate obiectele din cameră. Deținutul semnează când intră acolo și își asumă că are grijă de toate astea, iar dacă distruge nu mai are acces. Există și buton de panică, dar nu a fost folosit până acum.
După ce ai văzut atâtea spații destinate sexului, cum ţi se pare că diferă după regiune?
Am văzut unele bogat aranjate, unele mai sărăcăcios mobilate, dar cred că ține de bugetul închisorii. Fiecare câți bani a avut sau a vrut să bage. Apoi, mai e și cazul că sunt cerute camerele diferite în funcție de penitenciar. Sunt unele cu vizite de două sau trei ori pe săptămână, pe când la Gherla, spre exemplu, e ocupată aproape nonstop. Au chiar două camere intime acolo. Dar camera intimă de la Târgșor, de la femei, e foarte puțin folosită.
De ce?
Mă gândesc că bărbații vin destul de rar în vizită la femei. Odată ce ele intră în închisoare, iubitul sau soțul nu le mai vizitează. Eu nu-mi explic de ce se întâmplă asta. Poate un sociolog ar avea o explicație.
Cum te-ai gândit să înscrii proiectul la Sony World Photography Awards?
Iniţial m-am gândit la ea ca la o expoziție. Știam că sunt 35 de închisori, cu 35 de camere, și eram curios dacă oamenii vor să vadă locul în care oamenii din închisoare fac sex. Când le-am încărcat, doar prietena mea le văzuse și nu știam cum vor fi privite de alții. Sunt mirat de ce răspunsuri am primit, ba chiar pe Facebook mi-a scris și un scriitor pe care îl apreciez, Adrian Șchiop și m-a bucurat feedback-ul lui. Imaginile sunt nominalizate la categoria Arhitectură, pentru că n-aveam alta potrivită. Cred că juriul a fost atras de faptul că ştii că acolo s-a întâmplat ceva și se întâmplă în continuare. Vezi mai mult decât o imagine.
sursa: vice.com
Comentariile sunt închise.