liviu dragnea

Foștii miniștri din Guvernul Cioloș au reacționat la afirmațiile lui Liviu Dragnea, referitoare la faptul că bugetul pe 2017 „are o gaură de zece miliarde de lei pe care sigur că o s-o acoperim”. Președintele PSD a anunțat, duminică seară, ca va cere comisie de anchetă pentru tehnocrați, conform stiripesurse.ro

Cristian Ghinea, fost ministru al Fondurilor Europene, a afirmat că „Dorel a ajuns la guvernare”.

„Dorel a ajuns la guvernare. Dorel calculează să vadă cât face tot ce a promis în campanie. Îi dă cu virgulă. Nu încape orice ar face. Dorel se enervează și explodează ceva cu tehnocrați, comisii de anchetă și sesiune extraordinară. Vaaai, tremurăm. Dorele, probleme, mă?!”, a reacționat Ghinea, pe pagina sa de Facebook.

La rândul său Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătății, a afirmat că PSD știa că nu are bani pentru promisiunile făcute în campanie și acum dă vina pe Dacian Cioloș.

La fel și Ionel Dancă, consilier de stat în cadrul Cancelariei Prim-Ministrului Dacian Cioloș, a reacționat, spunând că „cu PSD și cu domnul Dragnea suntem într-un banc prost”. El afirmă în note ironice că susține o comisie de anchetă parlamentară pentru a vedea „câtă economie știu PSD și domnul Dragnea”.

Vad agitatie mare la PSD ca au gasit o lipsa in gestiune de 10 miliarde lei. Dl Dragnea, care a reusit o performanta politica rara sa promita si cresterea salariilor si reducerea taxelor, a gasit si explicatia convenabila pentru nerealizarea acestora: dezastrul lasat de tehnocrati. Dl Dragnea face o confuzie sincera intre deficitul bugetar, care a crescut cu 2% din pib in ultima luna (asa cum se intampla in fiecare an) – dar care intr-un an electoral cu numeroase presiuni populiste a ramas sub 3% – si cheltuieli nerealizate conform prognozei bugetare construite in 2015 (ghiciti) de psd pt 2016!! Deci, cu PSD si dl Dragnea suntem intr-un banc prost: nu e vorba de deficit, care a fost pastrat in limite normale si nici de venituri lipsa ci de cheltuieli nerealizate conform proiectiei lor bugetare din 2015. Dar sa facem totusi o comisie de ancheta parlamentara sa vedem cata economie stiu PSD si dl Dragnea:)