Fostul ofiţer SRI Daniel Dragomir a fost reţinut după ce ar fi luat mită peste două milioane de lei de la administratorul unei firme, pentru a interveni la funcţionari din Ministerul Finanţelor, ANAF şi Garda Financiară, în vederea opririi unor controale sau pentru rambursări de TVA.
Procurorii militari din Direcţia Naţională Anticorupţie l-au reţinut luni, pentru 24 de ore, pe locotenent colonelul în rezervă Daniel Dragomir, fost ofiţer la Serviciul Român de Informaţii, urmărit penal pentru trafic de influenţă şi spălare a banilor.
Daniel Dragomir va fi dus marţi la Tribunalul Bucureşti, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, arată DNA, într-un comunicat de presă.
În acelaşi dosar, soţia fostului ofiţer SRI, Marinela Zoica Dragomir, a fost pusă sub control judiciar, pe o perioadă de 60 zile, începând din 12 ianuarie, aceasta fiind cercetată pentru complicitate la trafic de influenţă şi spălare a banilor.
Potrivit procurorilor, în perioada octombrie 2012 – octombrie 2013, Daniel Dragomir, care îndeplinea funcţia de şef grupare sectoare informativ-operative în Direcţia Generală de Prevenire şi Combatere Terorism din SRI, ajutat de soţia sa, a cerut şi, ulterior, a primit 2.030.353,32 lei, echivalent a aproximativ 462.000 de euro, de la administratorul unor societăţi comerciale, denunţător în cauză. Daniel Dragomir a primit banii în schimbul promisiunii că va interveni la funcţionari cu putere de decizie din Ministerul Finanţelor, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Garda Financiară.
„Inculpatul i-a promis denunţătorului că-i va determina pe acei funcţionari publici să îndeplinească sau să nu îndeplinească acte ce intrau în sfera atribuţiilor de serviciu sau erau contrare acestora, în legătură cu rambursarea la timp, de către firmele martorului denunţător, a unor sume de bani, solicitate cu titlu de TVA de la bugetul de stat, sau stoparea unor controale fiscale”, au arătat procurorii în ordonanţa de reţinere.
Din cei peste două milioane de lei primiţi de fostul ofiţer SRI, 1.648.400 de lei au fost depuşi într-un cont bancar deschis pe numele altei persoane, 309.952,32 de lei au reprezentat finanţarea cheltuielilor necesare înfiinţării, dotării şi asigurării funcţionării unei societăţi comerciale, precum şi un autoturism marca Porsche Cayenne, iar alţi 72.000 de lei (echivalent a 18.000 euro), au fost daţi soţiei lui Dragomir sub forma unui salariu lunar de 8.000 de lei, în calitate de administrator al firmei nou înfiinţate, au precizat procurorii.
„În aceeaşi perioadă, cei doi inculpaţi au transferat succesiv sumele de bani menţionate mai sus, în conturi aparţinând acestora sau unor membri ai familiei, iar ulterior au constituit depozite şi au cheltuit o parte din bani în interes personal, în scopul disimulării originii ilicite a sumei de 1.648.400 lei, reprezentând contravaloarea a 374.078,01 euro, produs al infracţiunii de corupţie”, au scris procurorii în documentul citat.
În perioada în care este sub control judiciar, Marinela Zoica Dragomir poate părăsi România doar cu încuviinţarea procurorului şi are interdicţie să se apropie şi să comunice, direct sau indirect, cu persoanele menţionate în ordonanţa procurorilor. Soţia fostului ofiţer SRI este obligată să se prezinte la poliţie conform programului de supraveghere stabilit sau de câte ori este chemată, să meargă la anchetatori când este citată, să anunţe dacă îşi schimbă locuinţa şi să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme.
Anchetatorii au fost sprijiniţi în acest caz de Serviciul Român de Informaţii.
sursa mediafax.ro