Procurorii cer pedeapsa maxima pentru un fost ministru al Economiei, acuzat de tradare prin transmitere de secrete. Fostul ministru, Codrut Seres risca astfel o pedeapsa de 20 de ani de inchisoare.

Urmează ca judecătorii să ia o decizie în acest dosar.

Potrivit vechiului cod penal, pedeapsa maximă pentru trădare poate ajunge la 20 de ani de închisoare.

Dacă judecătorii se vor pronunţa în funcţie de noile prevederi ale Codului penal, ei vor trebui să schimbe încadrarea juridică în divulgarea secretului economic, faptă pedepsită cu amendă penală sau închisoare de maxim trei ani.

În timp ce procurorii DIICOT cer pedepse maxime, avocaţii solicită achitare pentru clienţii lor.

La fondul dosarului, fostul ministru al Economiei Codruţ Şereş a fost condamnat, în 3 decembrie 2013, de instanţa supremă, la şase ani de închisoare cu executare, pentru trădare prin transmitere de secrete.

Zsolt Nagy, fost ministru al Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, a primit o pedeapsă de cinci ani de închisoare cu executare, pentru aderare la un grup infracţional.

În 30 martie 2009, procurorii DIICOT i-au trimis în judecată şi pe Codruţ Şereş, Zsolt Nagy, Gabor Kerekes, Mircea Călin Flore, Michal Susak şi Mustafa Oral.

Potrivit procurorilor DIICOT, în perioada 30 mai 2005 – 21 noiembrie 2006, aceştia au constituit sau aderat la un grup infracţional organizat cu caracter transnaţional, din care au făcut parte şi Vadim Benyatov, Stamen Stanchev, Dorinel Mihai Mucea şi Mihai Radu Donciu, în scopul comiterii unor infracţiuni grave, pentru a obţine direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material.

Concret, în sarcina celor şase inculpaţi s-au reţinut comiterea de activităţi ilicite cu caracter penal derulate în legătură cu privatizarea SC Electrica Muntenia Sud, vânzarea unui pachet de 8% din acţiunile Petrom, procese de privatizare/restructurare a SC Romaero SA Bucureşti şi SC Avioane SA Craiova, aflate în portofoliul MEC-OPSPI, consultanţă în vederea privatizării SN Radiocomunicaţii, adjudecarea licitaţiei pentru asigurarea consultanţei în vederea restructurării şi privatizării CN Poşta Română din portofoliul MCTI, selectarea prin licitaţie a consultantului internaţional pentru listarea la bursă a pachetului de 46% din acţiunile deţinute de statul român la SC Romtelecom SA din portofoliul MCTI.

Ulterior, dosarele au fost comasate, cei zece inculpaţi fiind judecaţi în acelaşi dosar, de către magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La începutul lunii decembrie 2006, Codruţ Şereş şi-a dat demisia din funcţia de ministru. El fusese interceptat de Serviciul Român de Informaţii, în 2005, monitorizările relevând raporturile directe dintre acesta şi Stamen Stanchev, precum şi aranjamentele de culise privind privatizările unor firme din domeniul energetic, inclusiv promovarea proiectului de hotărâre de Guvern privind vânzarea pachetului de opt la sută din acţiunile Petrom.

Codruţ Şereş a mai fost condamnat, pe 31 martie, de instanţa supremă, la patru ani de închisoare cu executare pentru complicitate la abuz în serviciu, în dosarul „Hidroelectrica”, decizia nefiind definitivă.

sursa digi24.ro