Cu câteva luni în urmă, doctorul în psihiatrie Florin Tudose a acordat un interviu pentru revista Kamikaze. Răspunzând la întrebările jurnalistului Alexandru Căutiș, profesorul a vorbit despre câţiva dintre principalii actori de pe scena politică şi în special despre Victor Ponta.

Citiţi mai jos interviul publicat de revista Kamikaze în numărul din 16 aprilie 2014.

În vremurile nebune pe care le trăim l-am rugat pe celebrul psihiatru Florin Tudose, doctor în domeniu, să facă o analiză a ultimelor evenimente. Aviz pacienților din politică.

Reporter: Domnule Tudose, cum interpretați dumneavoastră mesajul dat de Ponta pe Facebook, despre posibila lui retragere din politică? Vorbește de Năstase, de comuniști, de mascați, de dictatură și se dă victimă a „regimului”, culmea, pe fundalul reușitelor sale în viața publică. Cam ciudat…
Florin Tudose: În psihanaliză un mesaj de felul acesta ar putea fi o defulare explozivă, un fel de criză de afect (criză de nervi mai pe româneşte) pe care un nevrotic foarte încărcat o face. Probabil cifra 13 i-a jucat o festă stilistică nu foarte deprinsului cu scrisul premier care s-a apucat să ticluiască o scrisorică de răcan în primul ciclu către cei de acasă, compătimindu-se că armata e grea şi caporalul (în cazul nostru Căpitanul) e o bestie care îl persecută. Uimitor este pasajul cu cariera anterioară de magistrat: procuror cu caş la gură, s-a învârtit – la propriu şi la figurat – prin diferite funcţii obţinute cu protecţie de partid şi fuste. Dar aşa era în România, tătucul lui, Năstase, comunist de mătase, care ne-a cadorisit cu micul Titulescu, instituind marele paradox al transformării micului om mare în marele om mic.

„Viorel Victor pare complet înspăimântat de bătălia finală cu tiranul Băsescu, care ar putea să câştige şi când nu se mai prezintă”

Rep.: Unii zic că e un mesaj meșteșugit, atent gândit, alții că e o răbufnire necontrolată, de om prins cu ușa. Ba chiar, citind finalul, pare că e pregătirea unei scuze de bărbat prins de nevastă cu alta. Ce ziceți, e text de om viclean sau text de om disperat să scape cumva de o problemă?
F.T.: Nici vorbă de mesaj meşteşugit în această expunere-compunere de clasa a treia. Vedem şi noi ce înseamnă ca un copypasteist să facă pe stilistul. Sigur, în anumite medii rural-agrariene texte de tipul „în care eu şi familia mea ne-am născut şi o să trăim tot timpul cu bune şi rele” ar putea deveni best-seller-uri pe ştergare cusute în cruci de gospodine. Vorbesc foarte serios, şi acum mă urmăreşte un ştergar de felul acesta, de la coana Ioana de unde luam borş, „fii tare ca o stâncă, nu uita că eşti româncă”. Apropo, luptătorul Viorel Victor pe care în continuare îl vom numi Veve sau mai corect W, pare complet înspăimântat de bătălia finală cu tiranul Băsescu care ar putea să câştige şi când nu se mai prezintă. Eroul W lasă locul liber altora mai tineri şi mai puţin marcaţi. Trebuie să spun, ca psihiatru, că unul dintre candidaţii la preşedinţia Statelor Unite – John McCain – a fost prizonier cinci ani şi jumătate în Vietnamul de Nord, închis în cuşca de tigri. I s-au făcut numeroase teste ca să se vadă dacă a fost marcat de această îngrozitoare încercare. Rezultatul: ofiţerul de marină McCain a putut să candideze la preşedinţie deoarece psihic a reacţionat absolut normal. În ce cuşcă de şoareci o fi nimerit potenţialul candidat?

„Şi-a trimis locotenenţii la Braşov ca legatari mai tineri să explice testamentul politic facebook”

Rep.: Revine obsesiv în discursul politicienilor cu dosare cuvântul „mascați”. Și Ponta l-a folosit în mesajul de pe Facebook ca fiind simbolul pericolului care-l paște dinspre adversarii politici. Oamenii ăștia din fruntea țării vorbesc de „mascați” ca de cel mai mare rău care-i pândește. Cum se explică treaba asta? Politicienii și maneliștii tot invocă „mascații”, care nu sunt în fond decât niște polițiști care au ca uniformă cagula…
F.T.: Mascaţii au ajuns sperietoarea tradiţională a politicienilor, ba chiar unii mai nou intraţi la ciolan declară public că nu legea trebuie să guverneze în România şi să se împlinească prin structurile statului îndrituite, ci legea partidelor corupte care îşi pun numele pe afişe şi îşi obligă sau îşi mituiesc alegătorii să aleagă primari şi parlamentari puşi pe căpătuială, care nu trebuie să fie deranjaţi. Politicianul respectiv, baschetbalist ca şi Ponta cere şi în numele acestuia ca arbitrii (Justiţia) să nu îi mai judece pentru orice infracţiune şi să îi lase în pace, să-şi facă jocul. Dacă îi cercetează înseamnă că Justiţia are „dublu standard” (!!!). În statul democrat baschetbalist pe care ni-l prezintă Ponta, în epoca liniştită şi demnă ce va urma, se va permite furtul şi corupţia senină şi nestresată. Este legământul faţă de baroni, vitala bătălie pe care Ponta vrea să o dea. Şi-a trimis locotenenţii la Braşov ca legatari mai tineri să explice testamentul politic facebook.

„Pe ce bani se plimbă în toate week-end-urile cu consoarta încă înainte de a recupera părţile bune şi frumoase din viaţa domniei sale?”

Rep.: Ponta are o manie cu Facebook-ul ăsta. Postează la greu fotografii în te miri ce ipostaze, de la înmormântare cu Obama, de la Sarmizegetusa în perioada în care era închisă cetatea, de acasă de la ciobanul Ghiță, de la Sochi cu Ianukovici etc. Cum explicați psihologic această preocupare foto a lui Ponta? Pare că pentru asta trăiește, să se dea mare cu ce persoane importante s-a tras el în poză de-a lungul vieții.
F.T.: Ponta este, fără îndoială, elevul politic al lui GhinIon Iliescu, reuşind să posteze pe iubitul lui facebook fotografii sinistre precum aceea de la Olimpiada de iarnă cu alungatul Ianukovici şi reprezentantul Coreei de Nord, Ghiţă ciobanul reclamă şi Ghiţă ciobanul televiziune, ca şi nenumăratele fotografii din timpul emisiunilor de la Antena 3 care sunt mândria blogului lui W.

Rep.: Poartă vreun nume tipul ăsta de comportament, a fi ahtiat după trasul în poză cu alții, mai interesanți sau mai puternici?
F.T.: A te băga în seamă este comportamentul oricărui arivist care îşi caută umbra unei celebrităţi pentru a se pune în lumină. Sigur, Ponta are un uriaş înaintaş în tovarăşul Ceauşescu cu care seamănă tot mai mult în vizitele de lucru pe care le postează cu insistenţă. Inconştientul îi joacă feste măreţe, pionierul Ponta are acum Internet. Apropo, pe ce bani se plimbă în toate week-end-urile cu consoarta încă înainte de a recupera părţile bune şi frumoase din viaţa domniei sale ? Ultimele ieşiri: Italia, Rusia, Israel…

„Plagiatorul are o tipologie specială, faptul respectiv se încadrează în nebunia morală descrisă încă din secolul XIX de psihiatri”

Rep.: Bun, dar ce poate declanșa în mintea oamenilor succesiunea asta de ipostaze fotografice cu care ne bombardează premierul țării? Îl crede electoratul mai competent sau, din contra, vor realiza oamenii că au de-a face cu o mascotă?
F.T.: FotoPonta ne oferă în loc de fapte, imagini, ştiţi şi dumneavoastră că o imagine face cât o mie de cuvinte iar cu cuvintele nu stă prea bine, aşa că o să îl tot vedem fotoguvernând şi instituind noi fototaxe şi fotoimpozite. De mascotă nu poate fi vorba pentru că v-am spus, există problema ghinionului. Amintiţi-vă doar de meciurile de fotbal ale naţionalei la care Ponta a fost prezent. Să zicem de exemplu cu Grecia.

Rep.: Am mai observat la el o frecventă dedublare, rostește ceva ca parlamentar și imediat spune ceva contrar ca prim-ministru. Se ia de Justiție ca șef de partid, dar retractează nițel în fraza următoare, amintindu-și cu voce tare că e premier. Ce e în capul lui sau, mai bine zis, câți sunt în capul lui?
F.T.: Oamenii care nu ştiu ce sunt se dedublează sau, mai rău, se multiplică în personalităţi contradictorii, dând vina una pe cealaltă atunci când sunt prinşi cu ocaua mică sau cu minciuna măricică, încercând să scape ca în comediile cu gemeni, zicând „n-am fost eu, a fost frate-miu”. Sigur, când este la foloase, dedublatul strigă “eu, eu, eu”. Dar care eu?

Rep.: Cineva are o lucrare de doctorat plagiată. Din punct de vedere psihologic, acest fapt ce spune despre o astfel de persoană?
F.T.: Plagiatorul are o tipologie specială, a plagia este un dezastru moral inacceptabil pentru orice societate sănătoasă, şi evident faptul respectiv se încadrează în nebunia morală descrisă încă din secolul XIX de psihiatri. Plagiatorul este un impostor tupeist, care chiar se crede un savant şi demn de respect public. El va promova fără doar şi poate impostura, iar odată păcatul înfăptuit nimic nu-i va mai putea reda înălţimea morală. Plagiatorul este un dezonorat a cărui companie este întotdeauna dezonorantă.

„Mazărea sub păstăiosul baron Mazăre a devenit semnul balonării mintale”

Rep.: Aș trece la un personaj și mai ciudat: Radu Mazăre. Vă rog să-i faceți un portret psihologic în câteva rânduri. De ce nevoia de a epata în costume trăznite, de ce nevoia de a se arăta mascul super-activ? Oare nu vrea să ascundă vulnerabilități sub multiplele măști?
F.T.: Radu Mazăre este unul dintre cazurile care vor rămâne cu siguranţă în memoria unor vremuri tulburate şi poate şi în cărţile de psihiatrie pentru că un psihanalist al limbajului a scris o carte despre felul în care prenumele ne influenţează destinul. Iată, Mazăre are un comportament de păstaie umflată la maxim (vorbesc de păstaia personalităţii), se crede în vârful aracului puterii, şi încearcă în permanenţă să surprindă cu aroganţele sale şi cu libertăţile de mahala publicul, oricare ar fi el. Sub Ceauşescu mazărea era leguma preferată pentru cantine, şcoli de reeducare, şantiere şi puşcării. Mazărea sub păstăiosul baron Mazăre a devenit semnul balonării mintale ca şi al unor zgomotoase descărcări de tensiune abdominală.

Rep.: Cetățenii unui oraș care au nevoie de fapt de un funcționar harnic pe post de primar de ce aleg un saltimbanc de acest tip?
F.T.: Cetăţenii unui oraş care aleg între circ şi pâine, între care alegorice şi mijloace de transport, distracţia şi puii congelaţi, vor alege întotdeauna saltimbancul.

Rep.: Nu întâmplător i-am pus în același interviu pe cei doi, Ponta și Mazăre. Ci pentru că e foarte probabil ca mesajul de pe Facebook al lui Ponta să fie generat de niște presiuni ale unor baroni de tip Mazăre, care îi cer premierului marea cu sarea în schimbul menținerii la cârma PSD. Mă rog, Mazăre vrea doar marea din dreptul Portului Constanța… Cum vedeți dumneavoastră ciocnirea psihologică dintre două caractere ca cele menționate? Iese circ, iese balamuc din cearta lor?
F.T.: Cred că Ponta, creaţia baronilor, evită confruntarea cu aceştia, visează că se poate retrage ca Cezarul din „Împărat şi proletar” la umbra zidurilor de la Cotroceni, săptămânal făcând câte o vizită prin lume pentru că, nu e aşa, mai-e-state, Daciana, care pot fi puse pe facebook. Dacă Ponta nu a văzut încă Kaghemusha celebrul film al lui Kurosawa să îşi ia staful, am auzit că ar fi cumpărat oamenii lui Tony Blair, şi să îşi vadă sfârşitul.

NB Titlul în engleză este „The Double”.

 

Sursa: Revista Kamikaze

1 COMENTARIU

  1. Dumnezeu să-l ierte . O mare pierdere pentru români.
    Concluzia prof. dr. Tudose e că acest mascarici , cu personalitate infantilă este bolnav psihic .
    Un astfel de președinte vor alege românii?
    Eu sper să câștige alegerile Monica Macovei sau Iohanis , iar la șefia SRI să ajungă Codruța Kovácsi.

Comentariile sunt închise.