Andrei Andronie, fiul de bancher care a ucis doua persoane intr-un accident de circulatie petrecut in luna noiembrie 2011, pe Calea Floreasca, a fost condamnat definitiv la 7 ani de inchisoare.
De asemenea, acesta trebuie sa plateasca si daune morale in valoare de 35.000 de euro familiilor victimelor – o tanara de 22 de ani si un sofer de taxi -, potrivit televiziunilor de stiri.
Mama tinerei ucise in accident a declarat, intr-o interventie telefonica la Antena 3, ca se bucura ca pedeapsa cu inchisoarea a fost marita, spunand ca nu o intereseaza ca, totodata, daunele pe care le are de platit Andronie au fost reduse, intrucat „nimic in lumea asta nu poate plati viata unui copil”.
Femeia a spus ca tanarul nu i-a cerut niciodata scuze pentru ce a facut, dar a incercat sa ii ofere bani pentru a se retrage din proces, fiind dispus „sa plateasca oricat”.
„Niciun ban nu poate acoperi o durere ca asta. Noi, ca familie, am cerut pedeapsa cat mai mare, nu ne-au interesat despagubirile. Doamna avocat stie ca nu am vrut despagubiri, nu m-au interesat banii pentru copilul meu, nicio mama din lumea asta nu poate sa puna in discutie banii pentru pierderea unui copil”, a spus femeia.
In accidentul petrecut pe 5 noiembrie 2011, dimineata, dupa ce tanarul in varsta de 20 de ani plecase cu autoturismul sau BMW dintr-un club, au fost ranite si trei persoane.
Tanarul a fost atunci arestat preventiv pentru 29 de zile, fiind apoi eliberat.