Ultima repriză – și cea mai grea pentru candidații la prezidențiale: ninge zdravăn și cei mai mulți n-au cauciucuri de iarnă. Se vede după cum derapează. Alții sunt deja obosiți și au adormit la volan: nu prea mai știu ce să spună. Nu e sigur dacă va exista o dezbatere între candidați. Surprins iar cu guvernarea în vine, în zăpadă și în frig, Ponta și-a redus pretențiile: ținta sa pentru primul tur e 37,5% – semn că știe cum scade în sondaje dar și că nu vrea să se facă de râs luând mai puțin decât anunță. Au mai fost cazuri. În plus, în provincie, la Neamț, cei din UNPR îl preferă pe neamț – deși premierul bate țara în lung și-n lat împărțind și anunțând ajutoare umanitare. Zici că-i de la Crucea Roșie. Dar cum și în campania asta votul e negativ și aproape toată lumea votează împotriva cuiva, Ponta are șanse reale să obțină cele mai multe voturi împotrivă chiar dacă niciun stâlp din capitală n-a scăpat de poza lui. El e taxa pe stâlp și niciun stâlp n-arată mai bine din cauza lui: par toți made in China. Mai convingător când tace decât când vorbește, dl. Iohannis s-a trezit declarând că se așteaptă ca DNA să câștige alegerile ceea ce l-a făcut pe Ponta să se declare imediat apărătorul DNA („nu cred că DNA se implică în campanie”) și să se contrazică rapid mărturisind că la guvern și în administrație nu mai semnează nimeni nimic de frica DNA, a Curții de Conturi și a DIICOT. Acum au aflat și ei ce înseamnă o semnătură. Din cauza semnăturilor (uneori duble la votul de la referendumul din 2012) câteva sute de săteni din zona lui Dragnea au fost aduși cu autocarele la DNA pentru a-și recunoaște (sau nu) iscăliturile. Gestul procurorilor de a le asigura transportul (dus-întors) vârstnicilor respectivi l-a indignat pe Dragnea care și-a exprimat regretul că „bătrânii au fost scoși din case cu noaptea-n cap”. Cu noaptea-n cap(tot timpul) e Dragnea: el i-a băgat în belea punându-și subalternii să semneze în locul lor. Când s-au dus procurorii la ei acasă punându-i să jure dacă au votat de mai multe ori sau nu, n-a fost bine. PSD tuna și fulgera: cum să pui bătrânii să jure? Mai bine pui tinerii să fure. Acum când DNA i-a adus pe vârstnici cu autocarele, iarăși n-a fost bine. Pentru Dragnea și PSD cu bătrânii cel mai bine e să le iei semnătura și să-i bagi în bucluc. Dacă au și păduri, le ia Hrebenciuc. Cum fiul acestuia e în arest preventiv împreună cu Paltin Sturdza – un arbore îndepărtat din pădurea familiei -, Hrebenciuc a răbufnit: „tot dosarul cu retrocedările de păduri e o porcărie”. Era o porcărie dacă reușea. C-am ajuns să nu mai vedem pădurea din cauza politicienilor. Hrebe însă s-a declarat tare: „sunt tare psihic mă voi întoarce în 2016”. Sub ce formă?
sursa: curentul.info