După ce acum două zile,  jurnalistul Robert Turcescu, realizator al emisiunii “100%”, la Naşul TV, a anunţat lansarea unei noi comunităţi online care ar putea sta la baza unui viitor partid, rezultatele nu au întârziat sa apară.

Având ca punct de plecare  ceea ce s-a întamplat la alegerile prezidenţiale, jurnalistul a avut fler şi a mizat pe forţa de propagare a mesajului pe cunoscuta reţea de socializare.

Feedback-ul a fost pe măsura aşteptarilor astfel că, în doar doua zile, Partidul Forţa Bună (provenind de la acronimul Facebook – FB) a strâns deja aproape 4000 de like-uri.

” Îmi doresc să pun umărul la concretizarea unei astfel de idei din dorinţa de a schimba în bine viaţa politică din România şi de a reuşi construirea unei punţi solide între românii din ţara şi din afară. Nu, nu-mi fac EU partid! Eu am lansat o idee. Şi prinde ! Asta e tot. Deocamdată. Fight, like & share !” anunţa la doar o zi după lansarea paginii Robert Turcescu care a precizat ca “Ideea e să strângem 50.000 de like-uri până la Revelion. Asa ca daţi “invite” prietenilor din lista de FB, măcar la câteva zeci în fiecare zi”.

Numărul propus de jurnalist drept ţintă, 50.000, pare-se că nu a fost ales întâmplator şi arată că Turcescu vrea sa demonstreze că, în doar o lună de zile, Partidul Forţa Bună are şanse mari să devina formaţiunea politică numărul 1 ce activează în mediul online, surclasând fără drept de apel PSD care are în momentul de faţă, pe Facebook, doar 16.540 like-uri / simpatizanţi (potrivit paginii oficiale indicate de siteul oficial al PSD https://www.facebook.com/psdbiroupresa). Mai greu de depăşit va fi PNL, partid a cărei pagină de FB a atins, graţie mobilizării din ultima lună, 137.799(https://www.facebook.com/pnl.ro). Daca iţi place ideea lansată de Robert Turcescu, poţi contribui şi tu la construcţia partidului FB, dând un like aici https://www.facebook.com/pages/Partidul-Forta-Buna/853950781311159 .