Fabrica pe care Tesla o construiește în deșertul Nevada va bate toate recordurile de amprentă, suprafață utilă și volum util la nivel mondial. Mega fabrica lui Elon Musk va deveni, astfel, cea mai încăpătoare și mai întinsă clădire din lume.
După ce au luat lumea prin suprindere cu Model S, mașina care s-a transformat dintr-o promisiune frumoasă într-o certitudine tehnologică care se vinde excelent la nivel mondial, americanii de la Tesla continuă să facă valuri. De această dată nu e însă vorba de vreo soluție tehnică inedită, cum a fost cazul trenului Hyperloop sau a bateriei casnice dedicată caselor, ci despre așa-numita Gigafactory, uzina pe care echipa lui Elon Musk o construiește în deșertul Nevada și în care vor fi produse baterii auto, baterii casnice și mașini electrice deopotrivă.
Conform calculelor realizate de presa americană, Tesla Gigafactory are mari șanse să devină cea mai mare clădire din lume. Și nu e vorba doar de suprafața utilă sau de întindere, ci și de volumul util, capitole la care două clădiri din SUA și China conduc în acest moment clasamentul.
Dacă aveați impresia că Palatul Parlamentului din București este o clădire mare, aflați că cei 330.000 de metri pătrați utili ai uneia dintre cele mai mari clădiri administrative din lume nici nu se compară cu amprenta la sol a fabricii Tesla: 540.000 de metri pătrați. Dacă luăm însă în calcul faptul că Gigafactory va avea două etaje, vorbim deja de o suprafață utilă de peste 1.000.000 de metri pătrați, cifră care se apropie de cea a celor mai mari clădiri existente astăzi pe Terra. Vorbim practic de o suprafață ceva mai mare decât cea a unui pătrat cu latura de un kilometru. Drept comparație, Casa Poporului are 270 de metri lungime și 240 lățime. Bonus: întreaga construcție Tesla va fi acoperită cu panouri solare care vor capta energie și o vor transforma în energie electrică înmagazinată în baterii.
Foarte interesant este însă faptul că Tesla Gigafactory nu se oprește aici, planurile uzinei fiind abia la început. Astfel, Elon Musk a gândit o soluție modulară la fabricarea uzinei, ceea ce înseamnă că noua clădire ar putea aduna la final, prin adăugarea unor noi sateliți ai construcției, o suprafață totală de 2.3 milioane de metri pătrați. În acel moment, Tesla Gigafactory va depăși atât ca amprentă, cât și ca suprafață utilă New Century Global Center, un complex integrat polivalent construit în Chengdu, China. Acesta conține birouri, hoteluri, cinematografe, mall-uri, un campus universitar, un waterpark și un patinoar și totalizează un spațiu util de 1.7 milioane de metri pătrați.
Calculul merge mai departe și la capitolul volum util, Tesla Gigafcatory urmând să depășească în configurația finală fabrica Boeing din Everett, Washington, SUA.
sursa: automarket.ro
Oportunitate relaxanta de
castig! Niciodata nu a fost mai usor
ca acum sa obtii castiguri suplimentare in timpul liber, intr-o colaborare
deosebit de interesanta si profitabila! Iti faci cum vrei programul si nu ai
nicio obligatie! Oferta este numai pentru oamenii foarte seriosi! Cere acum
detalii mai multe la adresa mea de email: [email protected]
Comentariile sunt închise.