Fața necunoscută a lui Nicolae Ceaușescu | Tovarășul îi juca pe degete pe capitaliștii americani

Acum 40 de ani, pe 3 noiembrie 1974, secretarul de stat american Henry Kissinger sosea la București pentru o întâlnire cu Nicolae Ceaușescu. Momentul era unul fierbinte în ambele țări: în Statele Unite, Richard Nixon, primul președinte american care a vizitat România (1969) și la invitația căruia Ceaușescu făcuse două vizite în America (1970 și 1973), fusese înlocuit la Casa Albă, cu doar câteva luni în urmă, de Gerald Ford.

Iar în România se făceau pregătiri intense pentru Congresul al XIlea al PCR care, peste trei săptămâni, va consolida puterea lui Ceaușescu. Revista Periscop publică în numărul 3 de anul trecut stenograma întâlnirii, la care au mai participat ministrul de Externe român, George Macovescu, și ambasadorul SUA, Harry Barnes.

Dincolo de supriza de a vedea că marile probleme ale lumii erau aceleași și acum 40 de ani, stenograma arată o față mai puțin cunoscută a lui Ceaușescu. Acesta dă dovadă în fața marelui politician american (care anul acesta va împlini 92 de ani), pe de o parte, de o excelentă cunoaștere a situației internaționale, pe de altă parte, de o mare abilitate diplomatică. Nu în ultimul rând, surprinde umorul relaxat cu care Ceaușescu răspunde glumelor lui Kissinger.

Tupeul lui Ceaușescu: „Americani vin și se stabilesc în România”

Nicolae Ceaușescu: În 1969, am anunțat în comun că Statele Unite vor acorda României clauza națiunii celei mai favorizate și că va avea loc o extindere a relațiilor dintre țările noastre. Până acum, s-a realizat o extindere a relațiilor, schimburile au sporit de câteva ori. Este drept că în trecut erau la un nivel scăzut. În ceea ce privește clauza suntem, însă, tot în domeniul declarațiilor. Poate că aș putea anunța – având în vedere că mai sunt doar câteva săptămâni până la Congres – că Statele Unite ne acordă clauza. Henry Kissinger: În problema clauzei nu doresc să vă plictisesc cu explicații privind problemele noastre interne. Sper că proiectul de lege va trece prin Congres în următoarele două-trei săptămâni. De îndată ce avem legea, vom acorda cu siguranță clauza României.

Există, totuși, o mică problemă cu amendamentul Jackson (prevedere care lega acordarea clauzei de liberalizarea emigrării – n.r.), pe care o voi discuta cu ambasadorul dvs. și cred că poate fi rezolvată destul de simplu. Va trebui, cred, să se acorde o anumită considerație față de amendamentul Jackson pentru a evita orice dificultăți care ar putea apare mai târziu. Personal, nu ridic această problemă; nici nu cred că este bine pentru că ar reprezenta un amestec. De altfel, la Dumneavoastră nici nu se pune problema ca în cazul Uniunii Sovietice. Noi considerăm orice gest din partea României ca fiind acoperitor în sensul acestui amendament.

Harry Barnes: La conferința sa de presă, senatorul Jackson s-a referit la cazurile de dublă cetățenie.

H. K.: Să știți că declarațiile senatorului Jackson nu reprezintă politica guvernului american.

N. C.: Am citit declarațiile senatorului Jackson. Mi se pare că va trebui să-și completeze amendamentul în privința României, în sensul că, pe lângă cererea de a acorda dreptul la emigrare – care, de altfel, este acordat de România – să se prevadă și o intervenție pe lângă guvernul român pentru a acorda dreptul de revenire în țară, pentru că acum începem să avem probleme de acest fel.

H. K.: Evrei sau alții?

N. C.: Îndeosebi evrei, dar aceste lucruri le tratăm direct cu guvernul Israelului, și într-un sens și în altul.

H. K.: Lui Jackson eu i-aș da libertatea de emigrare, fără drept de întoarcere. În orice caz, nu cred că amendamentul Jackson reprezintă o problemă majoră. Dacă s-ar putea face ceva, de natură simbolică, privind cazurile de dublă cetățenie sau de reunire a familiilor, aceasta ar îndepărta orice obiecție. La câteva săptămâni după adoptarea legii, noi vom acorda clauza României, înaintea oricărei alte țări din Europa răsăriteană. Gestul la care m-am referit l-aș putea face după aceea, în forma în care am putea să o stabilim de comun acord, la 1-2 luni după acordarea clauzei.

N. C.: Mie mi se pare, totuși, că problema nu este bine înțeleasă. Practic, la noi nu există o problemă a emigrării. Lunar, pleacă din țară un anumit număr, care este tot mai mic. Între cei de origine evreiască sau germană, cei mai mulți pleacă acum în RFG. În total, mai sunt în România circa 55-60.000 de cetățeni de origine evreiască, iar cei care doresc să emigreze sunt tot mai puțini. Deci, nu există nici o problemă din acest punct de vedere.

H. K.: Singura problemă care există privește familiile unor cetățeni americani și cazurile de dublă cetățenie. Este o problemă care poate fi rezolvată ușor, pentru că nici nu cauzează multă agitație.

N. C.: Există asemenea cereri?

H. B: Cam 175 de cazuri de dublă cetățenie și 3-400 de membri de familie.

N. C.: Să vedem ce trebuie făcut ca să rezolvăm. Practic, cu Statele Unite nu avem probleme. Cu emigrația română din SUA avem relații foarte bune. În fiecare an vin câțiva să se stabilească din nou în țară.

H. K.: Nici nu cred că există vreo problemă, am menționat-o doar în treacăt.

„Să nu ziceți că nu v-am dat de mâncare!”

ofer o masă. Să nu ne acuzați că v-am invitat în România și nici măcar nu v-am dat de mâncare.

Poate să facem acum o pauză şi să continuăm mai târziu.

(După dineu)

N. C.: Am să vă rog să transmiteţi preşedintelui Ford salutul meu şi cele mai bune urări. Aştept cu multă plăcere să-l reîntâlnesc în România.

H. K.: Voi face aceasta negreşit.

N. C.: Vă rog, de asemenea, dacă aveţi ocazia, să transmiteţi domnului Nixon salutul meu şi urări de sănătate. Ştiu că a avut o situaţie grea cu sănătatea şi îi urez însănătoşire grabnică.

H. K.: Va aprecia mult acest gest. Eu vorbesc adesea cu preşedintele Nixon la telefon. Şi în mod sigur voi sta de vorbă cu el la revenirea în SUA. Îi voi transmite salutul Dumneavoastră.

N. C.: Noi păstrăm o amintire prietenească faţă de domnul şi doamna Nixon, aşa că vă rog să transmiteţi din partea şi a soţiei, urările noastre şi pentru doamna Nixon. Sper că va fi posibil să ne reîntâlnim.

H. K.: Voi face aceasta. Sunt sigur că va aprecia gestul pentru că, dintre liderii lumii, pe Dumneavoastră vă prețuia și vă respecta cel mai mult.

N. C.: Noi, şi eu personal, suntem convinşi că fostul preşedinte Nixon a făcut mult pentru destinderea internaţională, pentru colaborarea dintre ţările noastre.

H. K.: Istoria îl va trata mai bine decât au făcut-o contemporanii săi.

N. C.: Din păcate, așa se întâmplă câteodată.

Ceaușescu se temea de o înțelegere SUA-URSS

N. C.: Am impresia că, atât Statele Unite, cât şi Uniunea Sovietică, consideră că problemele se pot soluţiona numai printr-o înţelegere între ele. Aceasta nu ar face decât să repete situaţia dinainte de cel de-al Doilea Război Mondial. Faptele demonstrează că asemenea soluţii nu sunt stabile sau viabile.

H. K.: Cred că aşa gândeşte Uniunea Sovietică. Gândirea noastră este mult mai complicată (…) Foarte sincer, doresc să vă spun că părerea noastră este exact opusă preocupării Dumneavoastră. Dumneavoastră doriţi să preveniţi, printr-un sistem general, ca o superputere să se amestece în afacerile interne ale statelor din Europa răsăriteană şi pentru aceasta mecanismul amintit este foarte util. Noi am dori să prevenim situația în care aceeași superputere să intervină în Europa occidentală, iar în această privinţă mecanismul prezintă anumite pericole. (…)

În ce priveşte problematica militară, şi eu cred că discuţiile de la Viena nu duc în prezent la nimic util. Impresia noastră este că Uniunea Sovietică nu doreşte să se facă progrese în această direcţie în prezent.

H. K.: Din punct de vedere tehnic-juridic, Dumneavoastră sunteţi stat inamic pentru Uniunea Sovietică?

N. C.: Legal nu, avem tratat. Dar în legătură cu articolul 53 referitor la „fostele state inamice” se pot găsi oricând interpretări.

H. K.: Înțeleg ce aveți în vedere.

N. C.: Să ştiţi că nu este vorba numai de România. Este, în fond, o situaţie unică în istorie când, la mult timp după un război, anumite ţări menţin dreptul de a interveni oricând consideră că este cazul.

H. K.: Înţeleg foarte bine punctul Dumneavoastră de vedere. Personal, cred că dacă ar fi vorba de un tratat de pace cu Germania, acesta ar fi foarte greu de negociat în acest moment. Pe de altă parte, nu văd încă ce ar da un tratat de pace altor ţări.

N. C.: Noi avem un tratat de pace, semnat la Paris în 1947. Cu toate acestea nu dorim să repetăm povestea cu mielul și lupul.

H. K.: Înţeleg ce aveţi în vedere. Personal, cred că un tratat de pace cu Germania este acum foarte dificil, datorită condiţiilor şi mentalităţii din cele două părţi ale Germaniei.

I-am spus lui Brejnev că cel mai mare pericol pentru pace este ca RDG să câ,tige campionatul mondial de fotbal. În mare măsură el a fost de acord. Încrederea lor în forţele proprii ar fi căpătat atunci proporţii nemaipomenite şi necontrolabile. Ei joacă fotbal după filozofia lui Kant, metodic.

N. C.: Îi cunoaşteţi mai bine pe germani. (…) Îmi reamintesc – iar dumneavoastră cunoaşteţi bine – ce s-a întâmplat în 1939. Stalin a preferat înţelegerea cu Hitler. S-a scris că este o înţelegere pentru o mie de ani, dar ştim cât a durat şi ce urmări a avut. Știm că Statele Unite nu pot fi asemuite cu Germania, dar pericolul unei înțelegeri în doi este văzut de toate țările din Europa chiar și de cei mai buni aliați ai dumneavoastră.

H. K.: Nu le plac înțelegerile noastre, ca să le poată face ei.

N. C.: Poate sunt împinși la aceasta de felul cum acționează Statele Unite. (…) Până la urmă, problema este că se poate ajunge la o accentuare a divizării Europei. Poate fără să vrea, Statele Unite contribuie la aceasta.

Ceaușescu și Kissinger joacă Orientul Mijlociu pe degete

Este uluitoare competența cu care Ceaușescu tratează ghemul de probleme orientale, făcându-i față cu brio vulpoiului american

Nicolae Ceaușescu.: Despre Orientul Mijlociu cel mai mult puteţi vorbi Dumneavoastră. Aţi fost acolo de mai multe ori, acum mergeţi din nou.

Henry Kissinger : M-am cam supărat că nu am fost invitat la conferinţa arabă la nivel înalt. Am văzut în ultimul timp mai mulţi arabi decât s-au văzut ei între ei. Mi s-a spus că trebuie să mă însor pentru că m-am sărutat cu atât de mulți miniștri arabi încât nu o să mai pot face diferența. Mie îmi plac liderii arabi. Sunt oameni cu personalitate puternică, cu un temperament romantic, cu o enormă complexitate de calcul, angajaţi permanent în încercarea de a obţine un avantaj pe seama altuia. Ce se poate întâmpla când se adună împreună 19 prim-miniştri şi preşedinţi arabi este dincolo de capacitatea mea de imaginaţie. Problema de bază cu arabii este că nu poți spune unde se sfârșește realitatea și unde începe poezia epică. Cred că la Rabat au făcut mai multă poezie epică.

Părerea noastră despre Organizaţia palestiniană este destul de clară. Nu avem nimic împotriva OLP (Organizația de Eliberare a Palestinei, condusă de Yasser Aarafat – n.r.) ca atare. Eram gata să începem contactele politice cu ei. Începusem deja, după cum ştiţi, unele explorări secrete.

Problema imediată este însă cum să redăm cel puţin o parte din Cisiordania sub control arab. Pentru aceasta era necesar Hussein (regele Iordaniei – n.r.). Ideea mea era să aibă loc negocieri între Hussein şi israelieni. Am obţinut acordul Israelului pentru asemenea negocieri acum 6 săptămâni. Într-un termen de 6 luni am fi reuşit cu siguranţă să realizăm ceva. După acest acord ar fi venit momentul recunoaşterii OLP.

Acum avem de a face cu o situație foarte complexă. Arabii au recunoscut OLP, cu care Israelul nu vrea să discute. Este adevărat că nimeni nu dispune de mijloace să-i determine pe israelieni să facă ceva, cu excepţia noastră. Dar există limite şi în privinţa capacităţii noastre, care ţin mai mult de situaţia noastră internă. Totuşi, acţionând în secret, pas cu pas, se putea ajunge la înapoierea măcar a unei părţi din Cisiordania către Iordania, cu alte cuvinte către arabi.

Ştiu ce se va întâmpla acum. Sadat (președintele Egiptului – n.r.) şi Feysal (regele Arabiei Saudite – n.r.) sunt conştienţi că s-au încurcat lucrurile. Așa că acum îmi vor cere să fac o minune. Hussein a ieşit din joc. Assad a realizat ceea ce şi-a dorit, adică să îngreuieze posibilitatea unor negocieri separate şi să evite propria izolare. Mie îmi place în mod special Assad (președintele Siriei, tatăl actualului lider de la Damasc – n.r.). Îl cunoaşteţi?

N. C.: Suntem prieteni.

H. K.: Este un om cu un caracter puternic, de o mare integritate. Eu înţeleg bine politica lui, aproape că nici nu are de ales. Acum mă duc în zonă să le spun că trebuie să rezolve încurcătura în care au intrat. Principalul este să menţinem ritmul mişcării înainte spre pace. Aceasta trebuie, desigur, să includă şi Siria şi pe palestinieni, dar trebuie făcut într-un fel care să poată da rezultate.(…)

„Vă așteaptă o mare surpriză”

N. C.: Situaţia este, desigur, complexă în Orientul Mijlociu. Și eu m-am întâlnit practic, cu toți conducătorii arabi, în afară de regele Feysal.

H. K.: Vă aşteaptă o mare surpriză. Pentru a vă ilustra mentalitatea arabă, iată ce mi s-a întâmplat. După discuţiile avute cu primul ministru israelian le-am trimis câte o scrisoare miniştrilor de Externe arabi. Când m-am întâlnit cu unul dintre ei, mi-a spus: „Acum știm că ai mințit pentru că am comparat toate scrisorile și am văzut că sunt identice!”

N. C.: Sigur, arabii au o civilizaţie veche, o veche experienţă şi pot fi şi destul de romantici. În sine, nu este un lucru rău.

H. K.: Mie, sincer, îmi plac, am o slăbiciune specială pentru sirieni. Pentru aceasta Dumnezeu mă va pedepsi într- o zi.

N. C.: Nu cred! (…) Pe lângă toate acestea, arabii au căpătat acum un atu puternic – petrolul şi cele câteva zeci de miliarde de dolari care se concentrează în Orientul Mijlociu. Eu am, totuşi, impresia că, dacă se constată că sunt înţeleşi, cu arabii se poate ajunge la rezultate bune.

H. Kissinger: De acord cu Dumneavoastră!

Kissinger: „Capitaliștii sunt idioți”

H. K.: Atitudinea noastră fundamentală este pozitivă. Politica noastră este ca România să fie menținută în fruntea listei țărilor din Europa răsăriteană în privința colaborării cu Statele Unite. Aţi avut deja contacte cu firme (americane – n.r.) sau doriţi să vă ajutăm noi?

N. C.: Avem contacte, dar ne interesează creditele cu o dobândă mai mică. Firmele ne sfătuiesc să insistăm pe lângă administraţie.

„Ei nu pricep”

H. K.: În ceea ce priveşte firmele americane, comportamentul lor dovedeşte că Marx şi Lenin nu au avut dreptate, spunând că oricând capitaliştii înţeleg interesele ţării lor. În politică acești capitaliști americani sunt niște idioți. Ei nu pricep că acordarea de credite nu depinde de o anumită insistenţă, ci de bazele politice pe care se stabilesc relaţiile.

N. C.: Tocmai de aceea cred că trebuie apreciat că aceşti capitalişti americani au înţeles aspectul politic. Îmbinarea aspectului politic cu cel economic îi face adevărați marxiști.

H. K.: Adevărul este că sunt idioţi. După decretarea embargoului petrolier arab, şeful unei firme petroliere americane din Arabia Saudită l-a felicitat pe regele Feysal, spunând că de mult trebuia făcut acest pas. Acum, respectivul nu mai este în Arabia Saudită, vă asigur.

N. C.: Dar unde e libertatea? (excelentă ironie a lui Ceaușescu – n.r.)

H. K.: Pot spune ce vor în Europa, dar nu în Arabia Saudită, unde au nevoie de protecţia noastră. Dacă vor să aibă această protecţie, trebuie să urmeze linia sau cel puţin să nu se împotrivească politicii guvernului.

„Nu prea apelăm la serviciile de informații!”

N. C.: În general, punerea la punct a unor programe speciale pentru țările rămase în urmă va fi una din problemele cele mai importante ale viitorului.

H. K.: În unele domenii. Dar trebuie să acționăm astfel ca țările respective să poată prelua efectiv îndrumarea acestor proiecte.

N. C.: Nici nu se poate altfel. În fond, toate problemele legate de criza actuală nu pot fi soluționate, dacă nu se acționează unitar pentru clădirea colaborării pe o bază nouă. Până la urmă, aceste probleme sunt mai complicate decât cele din Orientul Mijlociu.

H. K.: Cred că aveți un serviciu de informații foarte bun. M-am convins că ați văzut un exemplar al cuvântării pe care urmează să o rostesc la Roma. Aceasta este, de fapt, tema discursului.

N. C.: Nu prea apelăm la serviciile de informații, în special când este vorba de Statele Unite.

H. K.: Singurul folos al serviciilor de informații este de a constata care din știrile publicate în presă este cea adevărată.

„Israelul are nevoie de zguduiri”

N.C.:Avem relaţii bune şi cu Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei. Cu Arafat am chiar relații prietenești, acum două săptămâni a fost în România. În lumea arabă s-au produs schimbări radicale, în ultimii ani, în ceea ce priveşte felul de a judeca lucrurile. Astăzi este acceptat faptul că Israelul constituie o realitate şi că trebuie să se ajungă la o înţelegere corespunzătoare cu el. Deci, fantezia și romantismul din trecut au dispărut în mare măsură în ce privește problemele legate de Israel. Mai toate ţările arabe au înţeles că trebuie să se preocupe mai mult de dezvoltarea lor economică şi socială, să-şi asigure independenţa. Ei înţeleg acum bine că războiul şi menţinerea încordării în Orientul Mijlociu sunt în detrimentul lor din toate punctele de vedere, după cum sunt, de altfel, şi pentru Israel.

H. K.: Pentru Israel în orice caz.

N. C.: S-au produs deci schimbări mari. Acestea creează, după părerea mea, condiţiile pentru o soluţionare acceptabilă tuturor părţilor. Recunoaşterea O.L.P. era de aşteptat şi nu trebuie considerat ca ceva surprinzător.

H. K.: Nu sunt surprins, dar cred că acum s-a făcut o greşeală tactică.

Ni. C.: Chiar și tactic nu este o greșeală. Israelul însuși are nevoie de anumite zguduiri pentru a înțelege realitatea.

Spectrul Chinei și puterea arabă

H. K.: La începutul acestei călătorii am fost în Uniunea Sovietică. Am avut discuții destul de bune cu Brejnev. Sper că vom putea face unele progrese privind limitarea înarmărilor strategice. La întâlnirea de la Vladivostok nu ne așteptăm la hotărâri majore. Nu doresc să revin, însă, la discuția de la început, pentru a nu se considera că Statele Unite vor să ajungă la înțelegeri cu Uniunea Sovietică, desconsiderând punctul de vedere al altor prieteni.

Vă informez că înainte de sfârșitul anului intenționez să vizitez Republica Populară Chineză.

N. C.: Noi considerăm că relațiile Dumneavoastră cu Uniunea Sovietică sunt necesare, iar acordurile pentru limitarea armamentelor, în măsura în care se realizează, ar fi deosebit de bune. Ca și în trecut, noi nu putem decât să salutăm asemenea pași. Doresc să vă spun și Dumneavoastră ce le-am spus sovieticilor. Din păcate, cheltuielile pentru înarmare și înarmarea propriu-zisă continuă, apar noi țări posesoare de arme nucleare, alte țări forțează ritmul înarmărilor. De aceea, orice înțelegere între SUA și URSS, până la urmă nu soluționează problemele de fond. Poate că în condițiile actuale două țări mari pot ajunge la unele soluții, dar în perspectivă problema armelor și mijloacelor lor de transport va deveni mult mai gravă. O problemă tot mai importantă este cea a RP Chineze, care nu poate fi ținută la o parte sau neglijată în toate aceste tratative internaționale.

H. K.: Sunt total de acord. Noi am anunțat Republica Populară Chineză că suntem gata să negociem cu ei tot ce negociem sau am negociat cu Uniunea Sovietică.

N. C.: În următorii ani, RP Chineză va juca un rol tot mai important în viața internațională. Față de acum cinci ani, când am discutat despre aceasta, ea a devenit o forță tot mai puternică.

H. K.: Parțial, cu ajutorul nostru, cel puțin diplomatic, pentru că am ajutat China să iasă din izolare. Nu este, însă, nici o îndoială că China devine tot mai importantă.

N. C.: Cred că unii își fac calcule greșite, în legătură cu unele probleme interne din China.

H. K.: Noi nu facem asemenea calcule. Noi îi luăm pe chinezi foarte în serios.

N. C.: În perspectivă, și nu îndepărtată, ci apropiată, China și, probabil, și alte state și zone vor avea un cuvânt mult mai greu în problemele internaționale.

H. K.: De acord. Noi nu avem vreun interes special să excludem alte națiuni.

N. C.: Și America Latină va deveni o forță puternică.

H. K.: Dar fragmentată, nu unită. Vor fi mai multe centre de putere – Argentina, Mexic, Brazilia.

N. C.: Se pot uni.

H. K.: Nu mă opun, dar mă îndoiesc. Îi cunosc bine.

N. C.: Prin deplasarea a zeci de miliarde de dolari în statele deținătoare de petrol se creează o situație cu totul nouă în situația economică, iar aceasta influențează puternic și situația politică.

H. K.: Este adevărat. Nu reușesc să conving multă lume de acest adevăr în Statele Unite. De aceea am ținut discursul la ONU pe această temă.

N. C.: Este necesar să se acționeze în aceste condiții pentru stabilirea unor asemenea raporturi și a unor asemenea soluții care să excludă în viitor o confruntare. Dacă lucrurile nu încep să fie rezolvate acum, posibilitatea confruntării crește mult.

H. K.: Inevitabil, pentru că este de neconceput ca 50 de milioane de oameni din țările cu petrol să modifice civilizația industrială a 800 milioane de oameni. Nu vor permite. Noi vom face unele propuneri luna viitoare.

N. C.: Ne gândim și noi la unele propuneri. Vrem să ne așezăm în fruntea țărilor care luptă pentru o lume mai dreaptă și mai bună.

H. K.: Ne includeți și pe noi?

N. C.: Mergem împreună.

sursa evz.ro