Notele de mai jos pot părea doar un joc. Însă, spunea cândva poetul maghiar Szilagy Domokos, „eu, ce e drept, mă joc, / dar voi știți ce-i în joc!”. În joc e, de data asta, o țară.
După cum se va vedea, am luat pentru fiecare candidat numai informații publice. Nimic neverificabil, de genul „ofițerului acoperit” etc. Am lucrat numai cu ce e la vedere. Adică, în fond, cu ce a reușit să facă vizibil până acum în spațiul public fiecare candidat.
Iar rezultatele acestei lucrări de control arată după cum urmează:
Notele de mai jos pot părea doar un joc. Însă, spunea cândva poetul maghiar Szilagy Domokos, „eu, ce e drept, mă joc, / dar voi știți ce-i în joc!”. În joc e, de data asta, o țară.
După cum se va vedea, am luat pentru fiecare candidat numai informații publice. Nimic neverificabil, de genul „ofițerului acoperit” etc. Am lucrat numai cu ce e la vedere. Adică, în fond, cu ce a reușit să facă vizibil până acum în spațiul public fiecare candidat.
Iar rezultatele acestei lucrări de control arată după cum urmează:
Respinși
1. Victor Ponta. Răul absolut. Catastrofal la toate capitolele:
a) Constituție încălcată sistematic, de vreo patru ori în doi ani, adică o dată la șase luni; într-un mandat de cinci ani, ar încălca-o așadar de vreo zece ori;
b) încercări repetate de schimbare a legii în așa fel încât supercorupții să aibă superimunitate;
c) economie dusă în recesiune cu o viteză incredibilă;
d) plagiator;
e) promovarea unei legi a educației de o nocivitate inimaginabilă – în care persoanele fizice pot înființa o universitate, rectorii pot fi numiți pe viață, iar cei care pică bacalaureatul pot deveni studenți;
f) atitudine duplicitară față de proiectele miniere.
Nota pentru el: oscilez între 1 (cât se dă pentru copiat) și 2 (cât primesc elevii violenți & mincinoși).
2. Călin Popescu Tăriceanu. Rău. Nu absolut, dar nici departe. Cu toată poza liberală, e de fapt unul dintre cei mai disciplinați soldați ai PSD. Un fel de Mircea Geoană sub acoperire. Fără să aibă însă nici măcar abilitățile lingvistice ale lui Geoană.
Nota pentru el: 4. Ca pentru un elev care are toate atuurile la îndemână (8% creștere economică), dar face o lucrare varză (scădere de 5% în același an al creșterii).
3. Teodor Meleșcanu. Rău și el. Habar n-am cine e. Nu în sensul că nu l-aș fi urmărit; a fost, de fapt, peste tot de la Revoluție încoace, dar mi-e imposibil să cuantific cu exactitate ceva făcut de el. Un căpețel de realizare concretă, acolo.
Nota pentru el: 3. Ca pentru un elev care se preface că scrie, zâmbește misterios în timp ce mișcă de zor creionul pe hârtie, dar la urmă îți aduce foaia complet albă.
4. Elena Udrea. Rău. Rea, în pofida sloganului golănesc „Bună pentru România”. Singura bilă albă pentru ea ar fi că, la ministerul pe care l-a condus, a avut cea mai bună absorbție a fondurilor europene. În rest, numai boacăne: campania PDL pentru primăria Bucureștiului făcută arșice, prin alegerea unui candidat inenarabil precum Silviu Prigoană, domnul acela cu plici & cu limbaj de Vanghelie cu bacalaureat; Gala Bute, unde e tot mai limpede că s-au sifonat milioane de euro; disprețul resentimentar pentru colegii de partid „cu doctorate la Sorbona”; prezența discretă în aceleași cercuri financiare oculte alături de Ponta & alți pesediști din aceeași făină; traseism politic în formă continuată.
Nota pentru ea: 4. Ca pentru un elev tupeist, dar altfel habarnist. Și, dacă Gala Bute se lasă cu condamnare, nota se duce la 2.
5. William Brânză, Dan Diaconescu, Corneliu Vadim Tudor, Gheorghe Funar și alți câțiva pe care nu mi-i amintesc – note între 2 și 4. Inutil să mai spun de ce. Sunt, în bloc, respinși. Picați. (Din Lună, chiar.)
Admiși
1. Kelemen Hunor. Știu câteva lucruri OK făcute de el ca ministru al Culturii (mai ales pentru patrimoniul istoric din Translvania), însă nu pot trece nimic altceva în dreptul realizărilor lui. Iar recenta declarație despre articolul 1 din Constituție care i-ar „exclude” pe cetățenii maghiari ar trebui să-l descalifice cu totul. Însă prefer s-o iau doar ca pe un exces retoric.
Nota pentru el: 5. Ca pentru un elev care, la fiecare lucrare, îți scrie câteva lucruri corecte, care însă nu prea au legătură cu subiectul; nu poți nici să-l pici, fiindcă ceva-ceva știe, dar nici să-i dai o notă mai acătării. Iar dacă declarațiile despre Constituție continuă în același ton, nota s-ar putea duce lejer spre 2.
2. Monica Macovei. Candidatul la care e cel mai ușor să cuantifici niște realizări:
a) crearea DNA;
b) reforma în Justiție, împreună cu Cătălin Predoiu;
c) legea europeană a confiscării extinse a averii infractorilor;
d) hărnicia în Parlamentul European;
e) respectul de care se bucură la Bruxelles, concretizat în fapte, nu în vorbe. (De pildă, i s-a propus, din câte știu, să fie responsabil cu descărcarea financiară la nivel european; a refuzat, însă fie și numai faptul că i s-a propus o asemenea poziție arată care e capitalul ei de imagine & relații la cel mai înalt nivel.)
Puncte slabe:
a) o imagine de sine întrucâtva mesianică; de aici vin gafe de genul autocomparației cu Mandela. Nu că n-ar fi bine să ai un self esteem pozitiv, dar nici excesul nu dă bine la alegător;
b) o anumită agresivitate la adresa lui Klaus Iohannis, care nu e totuși dușmanul real – nici al Monicăi Macovei, nici al votanților ei.
Nota pentru ea: 8. Poate chiar 8,5, dată fiind eficiența DNA-ului. J
3. Klaus Iohannis. La el, e de listat o singură realizare – însă de asemenea evidentă: transformarea enormă a Sibiului în mandatele lui. Ceea ce-i probează doar calitatea de administrator, s-a spus. Da, dar și pe cea de negociator – întrucât, pentru a aduce companii mari care să investească în Sibiu, a fost nevoie de negociere. Iar asta e o calitate esențială pentru un președinte.
Puncte slabe:
a) asocierea cu Voiculescu & co în operațiunea „Premierul Grivco”. Nu înțeleg, cum n-am înțeles nici atunci, cum de și-a lăsat imaginea pe mâna unui personaj atât de respingător;
b) asocierea cu personaje de asemenea deplorabile precum Sorin Roșca Stănescu – pe care și l-a ținut aproape (consilier!) până în ultima clipă;
c) insuficienta asumare a încălcării articolului 115 din Constituție în vara lui 2012;
d) neputința de a clarifica problema celor șase case (care, iată, îl irită până la a-i provoca gafe imense, precum cea cu „ghinionul” profesorilor de liceu care n-au reușit și ei să dobândescă șase case).
Trebuie neapărat remarcat că, de la începerea campaniei, prezența lui publică (inclusiv la TV) a câștigat în consistență. Și, de asemenea, trebuie spus că a făcut câțiva pași în privința admiterii caracterului neconstituțional al suspendării.
Nota pentru el: 7. Poate chiar 7,5, ca pentru un elev cu potențial, care s-a lăsat influențat o vreme de anumite cercuri dubioase, dar începe să-și revină & trebuie încurajat. Ar putea ajunge și el de 8, dacă pune osul la treabă.
Cam asta ar fi. Într-o țară normală, candidații respinși n-ar avea ce căuta la vot, și ar trebui să fie mai consistentă categoria candidaților de notele 5-7 (aproape inexistenți la noi). Avem însă doi candidați de peste 7, ceea ce e excelent, nu s-a mai întâmplat de la Revoluție încoace. Nu trebuie sub nici o formă să-i lăsăm să se canibalizeze reciproc, în favoarea candidatului de nota 1 sau 2. I-am scăzut o jumătate de punct Monicăi Macovei pentru că produce uneori atacuri prea agresive la adresa lui Iohannis. Și i-am dat o jumătate de punct lui Klaus Iohannis pentru că nu i-a răspuns cu aceeași monedă. Dacă vor să-l învingă pe Ponta, cei doi o pot face numai împreună.
Așa stăm la ora asta, în ce privește calitatea candidaților. Avem de unde alege. Iar dacă singurele două alegeri pozitive nu se vor canibaliza reciproc, răul absolut nu va câștiga. Fiindcă DNA (care-i un fel de diriginte al clasei) lucrează în favoarea lor.
Sursa: contributors.ro
Foarte buna analiza!
Comentariile sunt închise.