Fostul senator al PNL, Sorin Roșca Stănescu, a explicat în cadrul unui editorial pe blogul personal că tuturor celor care îndrăznesc să se opună controversatei legi ”Big Brother”, sistemul ”le va lua gâtul”, informează psnews.ro.
Ziaristul punctează că toți cei care se opun adoptării curentului care favorizează adoptarea legii Big Brother vor avea probleme cu sistemul.
SRS este de părere că Augustin Zegrean, șeful CCR, va avea un viitor sumbru pornind de la poziția sa de respingere a legii Big Brother.
Presedintele Curtii Constitutionale a Romaniei (CCR), Augustin Zegrean, a declarat joi la sediul CCR ca asa numitele legi ‘Big Brother’ au fost deja verificate in vara lui 2014 si au fost declarate neconstitutionale, iar reglementarile in acest domeniu ar trebui sa respecte drepturile si libertatile fundamentale.
„Daca legile acorda suficiente garantii pentru respectarea textelor din Constitutie care se refera la secretul corespondentei si dreptul la viata privata si asa mai departe, noi nu avem nimic impotriva sa faca ce vor ei, numai sa apere tara de terorism”, a aratat Zegrean.
”Un membru CCR are indrazneala de a se pronunta impotriva legii “Big Brother”. El sustine, pe buna dreptate, ca presedintele nu ar trebui sa o promulge. Mai devreme sau mai tarziu, sistemul ii va lua gatul. Pentru ca onorabilul membru CCR s-a pus impotriva curentului. Pentru un fleac. Pentru apararea drepturilor omului. Efectul va avea loc dintr-un motiv foarte simplu. Comportamentul clasei politice, in general, si a Parlamentului, in special, este cel al unei armate de teracota. (…)
Va veni si randul misteriosului membru CCR care a indraznit – cum a indraznit si Petre Roman, sa vina in studiourile de televiziune, sa spuna ce crede – sa ridice glasul impotriva sistemului.
Baieti, Securitatea nu iarta!”, punctează Sorin Roșca Stănescu pornind de la spusele lui Augustin Zegrean, șef al CCR.
Credit foto: Dan Badea