Președintele Traian Băsescu a declarat în luna iulie, într-un interviu, că Ilie Sârbu este un păpușar care are legătură cu dosarul Agenției Domeniilor Statului (ADS). Deși nu îl acuză concret de vreo ilegalitate, Băsescu sugerează că Ilie Sârbu ar fi în spatele trecerii ADS în directa subordine a primului-ministru. Ulterior acestor afirmații, Dan Șova, purtător de cuvânt al candidatului PSD la președinția României, a declarat că Ilie Sârbu este un politician integru, că nu are nici un dosar penal și că afirmațiile lui Băsescu sunt și nefondate. Just-news.ro vă prezintă afacerea ADS coordonată de oamenii lui Ilie Sârbu.
“Sfântul Ilie Sârbu” și Securitatea
Ilie Sârbu s-a născut în Caraș, la Ciuta, și a crescut în Casa Morii de la Iaz a familiei Marcu. A absolvit Institutul Teologic din Sibiu, in 1975, si Facultatea de Stiinte Economice, sectia Management a Universitatii din Craiova, in 1998. Este hirotonit preot și este trimis la specializare în ecumenism la Geneva (1985) și la cursuri de perfecționare în limba engleză la Birminghan (1989). Urmează și un curs de marketing și management în Germania, în 1990. Acest curs de specializare din Germania l-a ajutat ulterior să devină director și acționar al firmei Fangmeier, societate care a cumpărat la prețuri derizorii toate fostele IAS-uri din Timișoara. Ilie Sârbu a fost acuzat de un fost ofițer al Securității Timiș că ar fi fost racolat de Direcția de Informații Externe, care l-ar fi folosit într-o misiune la Vatican. CNSAS a decis însă că Ilie Sârbu nu a colaborat cu serviciile secrete ale statului comunist, dar ulterior au apărut informații că ar avea totuși un dosar la UM 0610 – Direcția I a Securității. Sârbu a dezmințit aceste informații.
După Revoluție, preotul Iilie Sârbu, fost Vicar Episcopal și director de Seminar Teologic, a administrat împreună cu fostul soț al lui Brigitte Sfăt, actuala soție a lui Ilie Năstase, o discotecă și un restaurant. Tot în aceeași perioadă, Sârbu ajunge director și acționar la firma Fangmeier. Trebuie să reținem această societate comercială și pe doi foști angajați de-ai săi: Cristian Candet și Cornel Popa. Pe acești doi prieteni ai săi îi va aduce ulterior în ADS pentru a face lucrurile murdare pentru el.
Primul tun: 4.000 de hectare și active de zeci de milioane de dolari
Odată ajuns ministru al agriculturii, Ilie Sârbu îl aduce la ADS pe fostul său subaltern de la Fangmeier, Cristian Candet. Prima victimă a fost firma Sinagro SA din Sânicolau Mare, scoasă la licitație pentru 87 de miliarde de lei vechi, deși firma avea numai producție agricolă la nivelul anului 2001 de o valoare mai mare. Un apropiat de-al lui Ilie Sârbu, Viorel Matei, senator PSD la acea vreme, de profesie tractorist, dar cu doctorat în drept, avea să coordoneze afacerea.
pasul 1. Mai întâi, acesta a înființat asociația PAS și l-a numit director pe finul său, Moise Sabin. Asociația avea să participe la toate pseudo-licitațiile din judeșul Timiș pentru a devaliza fostele IAS-uri.
pasul 2. Asociația PAS câștigă licitația la 8 octombrie 2001, devine acționar majoritar al Sinagro și se alege cu 4.000 de hectare de teren agricol și active de 60 de milioane de dolari. Candet, directorul ADS, semnează pe loc contractul de vânzare cumpărare, chiar dacă nu încasase încă avansul de 20%.
pasul 3. La numai o luna de la semnarea contractului, senatorul Viorel Matei schimbă toată conducerea societății. Moise Sabin este numit președinte al Consiliului de Administrație, iar el, senatorul Matei, membru în CA. Mihaela Doina Sima, fiica fostului șef al Securității Timiș până în 1990, este numită cenzor.
pasul 4. Asociația PAS, noul proprietar, înstrăinează apoi pe nimic 60% din acțiunile societății. Matei Viorel știa cu trei luni înainte cine va fi câștigătorul licitației, pentru că în vara anului 2001, Sinagro SA a restituit vila Fermei 12 Cenad lui Bloch Sabin. Vila, construită de statul român, a ajuns ulterior domeniul de vânătoare al senatorului Viorel Matei. Asociația Sportivă și Hipodromul, alte active ale Sinagro, au fost cedate primăriei Sanicolau Mare, deși prin HG 834 din 1996, acestea fuseseră intabulate de Sinagro.
pasul 5. În perioada 27 septembrie-6 octombrie 2001, senatorul Matei Viorel își trece în proprietate 600 de tone de floarea soarelui din depozitul Comcereal Dudeștii Vechi. SC Sinagro SA face un ordin de plată de 3 miliarde de lei vechi în contul Drăghiței Matei, soția senatorului Viorel Matei. Iar ca o cireașă de pe tort, o parte din terenurile Siangro ajung – unde oare – în proprietatea firmei Fangmeier, fosta firmă a lui Ilie Sârbu.
Al doilea tun: Societate de 20 de miliarde vândută la 6% din valoarea ei
La începutul anului 2002, ADS scoate la licitație o altă firmă din Timiș, Agroindustriala Grabtim. Patru firme au depus oferte la ADS, printre care și Asociația PAS, condusă de oamenii lui Sârbu. În fruntea PAS, de data aceasta, se afla Ioan Zemora și SC Hendel SRL, un satelit al Fangmeier.
În primă fază, PAS este eliminată din cursă pentru că nu îndeplinea condițiile din caietele de saricini. După aproximativ 30 de zile, negocierile sunt reluate și, surpriză!, Asociația PAS reintră în cărți, rămâne să se lupte cu Agricola San Giorgio SRL, iar ceilalți doi ofertanți, printre care și satelitul Fangmeier sunt eliminați. Pentru că Fangmeier reprezentată de SC Hendel a fost eliminată, procesul de privatizare este stopat. ADS cere o nouă evaluare. Asociația PAS a câștigat, și toate suspiciunile legate de intervenția fostei firme a lui Sârbu, Fangmeier, se topesc. La data de 11 iulie 2002, PAS preia Agroindustriala Grabtim. Însă fix în aceeași zi, PAS face o cerere către ADS prin care solicită cesiunea acțiunilor către… ați ghicit: Fangmeier SRL. Astfel, firma Agroindustriala Grabtim, evaluată la 20 de miliarde de lei, a ajuns la Fangmeier pentru numai 1,2 miliarde de lei.
Astfel, tripleta de la Timișoara, Ilie Sârbu și cei doi directori ai ADS aduși de la Fangmeier, au dat tun după tun. Licitațiile din Timișoara au fost în marea majoritate câștigate de Asociația PAS care ulterior înstrăina bunurile firmelor adjudecate la prețuri derizorii clientelei de partid.
La toate acestea, mai adăugați faptul că soția lui Ilie Sârbu, potrivit declarației sale de avere, a oferit consultață firmei Fangmeier, poate încă mai oferă, pentru suma de 9.600 de euro pe lună.
Sursa: Just-News.ro
Comentariile sunt închise.