raluca pruna

Raluca Prună, vizită şoc la Puşcăria Vip-urilor. Potrivit unor surse, ministrul Justiţiei a mers aseară în inspecţia la Penitenciarul Poarta Albă, arată B1 TV.

Potrivit unor surse, ministrul Justiției s-ar fi dus glonț la Secția nouă, acolo unde au fost încarcerate toate numele mari, și ar fi verificat o cameră cu 8 paturi, unde nu au stat niciodată mai mult de două persoane. Aceasta a vrut să verifice care este situația după recentele zvonuri că deținuții ar avea condiții de lux și că nu duc lipsă de nimic.

Această decizie ar fi fost luată în cursul zilei de vineri, decizie pe care a reușit să o ferească de ochii presei. Vizita a fost una scurtă și a avut drept motivație un raport al corpului de control de la ministerul Justiției care a scos la iveală nereguli care îi privesc pe condamndații de la Poarta Albă.