

Președintele CJ Ilfov, Marian Petrache, a declarat că la el în județ a fost instalat un soft, care verifica votul multiplu la alegerile prezidențiale.
În urma alegerilor, polițiștii au deschis o anchetă, pentru că s-au constatat multe cazuri de vot multiplu. Marian Petrache a declarat că el personal a fost chemat la poliție pentru a consulta o serie de materiale și pentru a da o declarație.
”Am fost chemat la Poliție pentru ancheta care privește frauda la alegerile prezidențiale din 2014. Mi s-a spus că trebuie să mi se prezinte o serie de materiale și să dau o declarație pe această temă”, ne-a declarat Marian Petrache.
Comentariile sunt închise.