Comisarul șef Traian Berbeceanu, fost șef al Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) Alba, a fost premiat sâmbătă, la Deva, de societatea civilă, ca o recunoaștere a meritelor sale în ceea ce privește lupta împotriva infracționalității din România, conform stiripesurse.ro
La evenimentul desfășurat în cadrul campaniei ‘Premianții fără premii’ au luat parte peste 200 de persoane, inclusiv colegi de-ai polițistului, dar și Marian Godină, polițistul brașovean cunoscut pentru cărțile sale.
Comisarul șef Berbeceanu a dedicat premiul colegilor săi, afirmând, totodată, că aprecierea venită din partea societății civile reprezintă cel mai important lucru din cariera sa.
‘Înseamnă, în mod categoric, cel mai important premiu pe care l-am primit în cariera mea de polițist și, așa cum am mai spus, consider că este acordat structurii pe care am condus-o, tuturor colegilor mei care au făcut tot ceea ce a trebuit să facă ca niște polițiști adevărați’, a declarat, pentru Agerpres, comisarul șef Berbeceanu.
Momentul festiv a avut loc la numai o săptămână după ce polițistul a câștigat un proces complex ce i-a fost intentat de procurorii DIICOT Alba, care îl acuzau de sprijinirea unui grup infracțional organizat.
Magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție au stabilit însă că Berbeceanu este nevinovat și i-au condamnat la închisoare cu executare pe acuzatorii acestuia — fostul procuror șef al DIICOT Alba, un alt procuror și un polițist — pentru ar fi săvârșit mai multe nereguli în anchetarea comisarului șef.
‘Trebuie să avem încredere cu toții încredere în poliție, în instituțiile statului — în mod deosebit, să susținem instituțiile statului, și eu sunt convins că lucrurile vor merge spre bine, în mod categoric’, a menționat Berbeceanu.
Polițistul a mai a spus că își dorește să revină în cadrul structurii BCCO din care a făcut parte până în urmă cu doi ani, când a început ancheta în dosarul său. ‘În mod categoric, a fost și este obiectivul meu principal, să mă întorc la locul meu de muncă, la echipa mea, și să luăm lucrurile de acolo de unde au fost oprite’, a adăugat comisarul șef.
La rândul său, polițistul Marian Godină a afirmat că îl apreciază pe comisarul șef Traian Berbeceanu, motiv pentru care a și venit din Brașov până la Deva, precizând că premierea unui polițist de către societatea civilă reprezintă ‘cel mai prețios semn de recunoaștere pe care îl poate primi un polițist în cariera sa’.
Campania civică ‘Premianții fără premii’ este organizată în fiecare sâmbătă de societatea civilă din Deva pentru a-i recompensa simbolic pe oamenii de valoare ai României. În cele 105 ediții ale campaniei au fost aduși în fața cetățenilor oameni din toate categoriile profesionale, de la creatori de costume populare, până la artiști recunoscuți ai României, inventatori sau voluntari implicați în diverse proiecte sociale.
‘Premianții’ sunt recompensați doar cu o diplomă semnată de către cei prezenți la eveniment, un buchet de flori în culorile naționale și o insignă.