Multi dintre demnitarii, politicienii sau oamenii de afaceri implicati in retelele de trafic de influenta de la cel mai inalt nivel al statului roman au constientizat, fie si in ultima clipa, ca anchetele DNA in care erau vizati nu mai pot fi deturnate sub nicio forma. Mai mult chiar, unii dintre ei s-au impacat chiar si cu ideea de a sta cativa ani dupa gratii, iar principala lor grija a devenit salvarea sumelor uriase de bani obtinute in urma faptelor de coruptie comise.

Insa cum procurorii Laurei Codruta Kovesi au reusit in ultima vreme nu doar sa obtina probe pentru arestarea si condamnarea celor cercetati, dar si indisponibilizarea a sute de milioane de euro, cei vizati de anchetele DNA au cautat cu disperare alte metode de a-si pune averile obtinute ilegal la adapost. Si cum nu mai puteau apela la sistemul bancar, dar nici la filiera traditionala de scoatere a banilor din tara prin intermediul „suveicii” de off-shore-uri, dupa arestarea „administratorului” acestora, „clientii” DNA par sa fi gasit solutia ideala. Doar ca, dupa cum sustin sursele noastre, serviciile de informatii au pus mana pe un pont care poate arunca in aer o buna parte din „lumea buna” a Romaniei. Astfel, se pare ca se verifica in prezent informatia conform carora ar exista mai multe apartamente inchiriate in diverse tari occidentale, dar in special in Franta si Belgia, in care ar fi depozitate cash sumele uriase obtinute din impartirea spagilor primite in cazul intermedierii unor contracte fabuloase cu statul roman.

Practic, este vorba despre niste camere pline cu bani, pe care anchetatorii le cauta acum cu inversunare.

Martor sub acoperire

Este imposibil de apreciat modul in care au reusit serviciile romanesti de informatii sa puna mana pe acest pont, dar cea mai plauzibila este varianta existentei unui martor cheie, implicat  in mai multe dosare de mare coruptie. Cert este doar ca anchetatorii au aflat cu stupoare ca este foarte posibil ca mai multi dintre cei urmariti sa detina sume ametitoare de bani, de ordinul milioanelor de euro, care sa fie pastrate in simple apartamente inchiriate prin Occident, pe alte nume, desigur. Si chiar daca, la inceput, aceasta pista a fost privita cu maxim scepticism, parand una desprinsa din filmele politiste de duzina, amanuntele furnizate le-au dat in cele din urma sperante procurorilor ca ar putea da marea lovitura. Astfel ca s-a luat deja urma respectivelor „comori”, pana acum primele piste ducand catre Franta si Belgia. Tari unde, de ceva vreme, demnitarii si partenerii lor din domeniul privat implicati in „smenuirea” a tot felul de licitatii ar fi strans ca „harciogii” banii incasati. Iar printre cei suspectati ca ar fi folosit cu obstinenta aceasta metoda se numara, conform surselor noastre, si un miliardar celebru, aflat oricum momentan in arest, pentru implicarea sa in sonore dosare de coruptie. Si care, desi l-a luat pe „NU” in brate, ar putea primi astfel lovitura decisiva, in cazul in care, cu sprijinul serviciilor de informatii, procurorii ar putea ajunge la locatiile unde isi tine ascunsi banii.

Comisii rogatorii

Bineinteles, chiar si in cazul in care locatiile apartamentelor sunt corect identificate, procesul tehnic prin care autoritatile romane ar putea dovedi legatura intre inculpati si acestea este destul de dificil. In primul rand, ar trebui efectuate demersuri juridice deloc de neglijat pentru infiintarea de comisii rogatorii care sa instrumenteze aceste spete, insa cum majoritatea celor vizati sunt acuzati si de spalare de bani, sansele de reusita cresc. Iar succesul acestei dificile operatiuni internationale merita toate eforturile. Pe de o parte, pentru ca astfel ar fi recuperate sume incredibil de mari, carora altfel le-ar fi fost imposibil de luat urma. Dar mai ales pentru ca astfel procurorii ar intra in posesia unor probe zdrobitoare impotriva celor care, pana acum, si-au bazat apararile pe faptul ca dosarele care ii privesc s-ar baza doar pe declaratii si monitorizari ale convorbirilor. Si au insistat asupra faptului ca nu s-au gasit „corpurile delicte”, in speta banii pe care i-ar fi primit drept spaga.

 

Sursa: enational.ro

Comentariile sunt închise.