PSnews.ro publică în exclusivitate un document în care se vorbeşte despre prejudicierea statului, prin neîncasarea la buget, a peste 1 miliard de euro.

Din spatele gratiilor Penitenciarului Rahova, afaceristul Marian Iancu, fostul proprietar al Rafo Oneşti, condamnat la 12 ani de închisoare, lansează acuzaţii extrem de dure la adresa tuturor guvernelor României, de după anul 2000.

Marian Iancu precizează, prin intermediul unui comunicat de presă remis psnews.ro, că a sesizat DNA-ul, având în vedere că există aspecte și indicii potrivit cărora ”există persoane interesate, în DIICOT, în Guvernul Năstase și până la Guvernul Ponta (inclusiv), cu rea credință au acționat împotriva intereselor statului român, prejudiciat prin neîncasarea la buget a peste 1 miliard de dolari, taxe și impozite, în favoarea acționarilor Rompetrol Rafinare SA, foști sau actuali.”

 

comunicat Marian Iancu denunt dna

 

guvern initiative penale

De asemenea, în cadrul comunicatului, Marian Iancu lansează acuzații  dure și la adresa fostei şefe DIICOT, Alina Bica.

“Am semnat vânzarea în anul 2005, iar atunci când au devenit neserioşi şi au întrerupt plăţile convenite, în cursul anului 2006, am acţionat în instanţă pentru recuperarea Rafo S.A. Oneşti şi anularea tranzacţiei. Imediat, grupul austriac a făcut plângere penală şi a depus-o tocmai la DIICOT, la doamna procuror Alina Bica, fapt pentru care m-a arestat de 3 ori consecutiv şi am fost pus liber tot de atâtea ori în decursul a 60 de zile”, precizează Marian Iancu.

bica marian iancu

 

La finalul comunicatul de presă, Marian Iancu precizează, în mod ironic, că îi cere scuze Alinei Bica și generalului Florian Coldea pentru pozițiile sale divergente prin care le-a adus celor două persoane menționate daune morale și probabil ”ceva răspunderi penale”.

marian inacu scuze bica si coldea

Într-o intervenţie telefonică de miercuri seară, de la România TV, Marin Anton a declarat că “domnul Iancu a avut acea permisiune de a negocia din arest vânzarea activului pe care îl deţinea la RAFO. Îmi aduc aminte că domnul Iancu era mulţumit că i s-a permis acest lucru. Poate şi pentru că nu dorea să ascundă nimic şi clar că tot ce se negocia acolo în Arestul Poliţiei Capitalei, cred că era supravegheat”.

La 11 ani de la privatizare, cu foştii patroni români condamnaţi la ani grei de detenţie, fosta rafinărie Rafo Oneşti îşi trăieşte trista agonie. Grupul austriac care a preluat-o deţinut de o serie de investitori ruşi cu ample conexiuni la vârful politicii de la Bucureşti, taie utilajele societăţii şi le vinde la fier vechi iar miile de angajaţi de odinioară şomează şi îşi aduc aminte că au avut cândva slujbe şi ce pune pe masa familiei.

 

Sursa: psnews.ro

Comentariile sunt închise.