Deputatul PSD Leonardo Badea a fost avizat favorabil, luni, cu majoritate de voturi, de Comisiile reunite de buget-finante, pentru functia de presedinte al Autoritatii de Supraveghere Financiara, conform ziare.com
Membrii comisiilor l-au mai avizat favorabil, cu 35 de voturi „pentru”, 5 „impotriva” si 6 „abtineri”, pe Ovidiu Razvan Wlassopol (fostul sot al Olgutei Vasilescu), pentru postul de prim-vicepresedinte al ASF.
Leonardo Badea a declarat, la finalul sedintei comisiilor de specialitate, ca nu vine pentru o functie, ci pentru un proiect.
„Este un mandat foarte scurt, de cateva luni, dar este o provocare, este o piata foarte importanta, de fapt mai multe piete reglementate de catre aceasta autoritate, si am considerat ca este bine pentru Romania, pentru noi, sa incercam sa crestem nivelul de incredere in aceasta Autoritate si sa incercam sa crestem gradul de protectie al consumatorului de produse si de servicii financiare. V-am si spus ca nu vin pentru o functie, vin pentru un proiect, m-am gandit foarte mult la acest proiect si cred ca este posibil sa avem un astfel de proiect”, a transmis social-democratul.
Intrebat ce intentii are in privinta politelor RCA, Leonardo Badea a sustinut ca trebuie protejate interesele consumatorilor.
„Intentia noastra a fost foarte clara de la inceput, ca trebuie sa avem o polita corecta pentru romani si sa protejam interesele consumatorilor. Adica, sa tina cont de toate elementele de calcul, ne referim ca aceasta polita nu trebuie sa cuprinda in ea sume de bani care sa nu fie justificate din punct de vedere economic. E o formula de calcul”, a conchis deputatul PSD.