sie

Serviciul Român de Informații Externe (SIE) a convocat la o întrunire informală patru blogări pentru a-și promova campania de recrutare de personal. Dincolo de poveștile cu spionii patrioți, SIE dă o informație bombă pe care blogării au difuzat-o în online. O informație care până acum nu a fost recunoscută oficial de nici un serviciu de informații din lume, scrie flux24.ro

Telefoanele mobile pot fi activate și dacă sunt închise și dacă nu au baterie în ele. Orice telefon ai folosi și orice sistem de securitate, dacă cineva dorește să afle ce vorbești la telefon sau cu telefonul în buzunar, va afla fără niciun fel de problemă, este informația transmisă de exemplu de blogul Cetin.

Informația scăpată (?) de cei doi oficiali SIE (nenumiți în prezentare) de cei patru blogări nu are nici o legătură cu campania de promovare a angajărilor în spionajul extern.

Faptul că telefoanele mobile pot fi interceptate chiar dacă terminalul e închis sau scoasă bateria circulă de mult timp în teoriile conspirației difuzate în diverse medii. Informația a apărut și în mandatul de interceptare al fiicei fostului președinte, Ioana Băsescu, dar însuși Traian Băsescu a spus că nu știe la ce se referă.

NICIODATĂ însă un oficial dintr-un serviciu de informații nu a CONFIRMAT public acest mod de interceptare al telefoanelor.

Doi oficiali- șefi în SIE- deoarece ne îndoim că doi caporali au fost trimiși la întâlnireA OFICIALĂ  cu blogării transmit această informație CHEIE cu scopul de a ajunge la opinia publică.

SIE nu are tehnică de interceptare în plan intern.

Care e de fapt mesajul transmis de SIE?

Cine poate asculta telefoanele din România?

SRI și, mai recent, serviciul de interceptări din cadrul DNA creat după decizia CCR.

Se vorbește de ceva timp de un război  între SRI și SIE. Și între SIE și DNA, De oameni de afaceri cu relații în SIE legați de DNA la ordinul unor șefi din SRI se mai vorbește foarte mult pe la colțuri. Fostul șef al spionajului extern, Mihai Răzvan Ungureanu, se bănuiește că a demisionat tocmai din aceste motive.

Practic SIE transmite un avertisment public în privința utilizării telefoanelor mobile și a interceptării acestora de un serviciu de informații care potrivit surselor de presă îi este adversar declarat.

Un nou episod al războiului SRI-SIE.

Să vedem mutarea din partea cealealtă…