646x404O companie din Rusia deţinută de un oligarh apropiat preşedintelui rus Vladimir Putin şi regimul lui Bashar al-Assad colaborează cu reţeaua extremistă sunnită Statul Islamic în exploatarea unui câmp gazifer din Siria. Informaţia a fost dezvăluită iniţial de revista „Foreign Policy“ şi confirmată ulterior de o anchetă a cotidianului „Le Monde“.

Potrivit „Foreign Policy“, compania rusă Stroitransgaz, condusă de Ghennadi Timcenko, un apropiat al liderului de la Kremlin, şi un om de afaceri sirian ce întreţine legături strânse cu preşedintele sirian Bashar al-Assad colaborează cu Statul Islamic în exploatarea câmpului gazifer Tuweinan, situat la 75 de kilometri sud-vest de Rakka, aşa-zisa capitală a „Califatului Islamic“. Aceste legături de afaceri ciudate între inamici declaraţi au fost semnalate în 2014 de grupul de activişti „Rakka este masacrată în tăcere“.

Ferit de bombardamente
Complexul gazifer din Tuweinan a fost ferit de bombardamentele şi luptele care devastează Siria, cu excepţia unui raid al coaliţiei anti-SI, efectuat în decembrie anul trecut. Până la raidul coaliţiei coordonate de SUA, complexul şi-a asigurat activitatea mulţumită intereselor comune ale beligeranţilor, situl gazifer făcând obiectul unui acord între regimul de la Damasc, o companie rusească şi jihadiştii din Statul Islamic, scrie „Le Monde“.
627x0
Totul a început în 2007, când Guvernul de la Damasc a semnat un contract de 160 de milioane de euro cu Stroitransgaz pentru construcţia complexului gazifer Tuweinan, în centrul Siriei. Ulterior, Stroitransgaz a subcontractat lucrările de la Tuweinan companiei siriene Hesco, aparţinând omului de afaceri George Haswani, un apropiat al lui Bashar al-Assad.
Lucrările de construcţie, începute în 2007, au fost întrerupte în 2013, când Frontul al-Nusra, aripa siriană a reţelei teroriste al-Qaeda, a preluat controlul asupra zonei. Însă ele au fost reluate în ianuarie 2014, după ce jihadiştii din Statul Islamic i-au alungat de aici pe rivalii lor din Frontul al-Nusra. Reluarea lucrărilor a fost anunţată şi în presa afiliată lui Bashar al-Assad. 2015.

Citișii articolul integral pe adevarul.ro.