Firma care a câştigat licitaţia pentru salubrizarea municipiului Constanţa, oferindu-i primarului Radu Mazăre şapte milioane de euro pentru a facilita acest lucru, este Polaris M Holding, care aparţine deputatului PSD Eduard Martin, acesta fiind acţionar la alte cinci societăţi.

Societatea care asigură serviciul de salubrizare în municipiul Constanţa este Polaris M Holding, care a câştigat prima licitaţie, din 1998, semnând atunci un contract valabil pe zece ani.

Dar cel mai mare contract al firmei a fost obținut în Teleorman. Aproape 40 de milioane de euro pentru servicii de colectare şi transport a deşeurilor în toate localităţile din judeţul Teleorman. Potrivit autorităţii contractante, Consiliul Judeţean Teleorman, condus din februarie 2013 de Adrian Ionuţ Gâdea, care l-a înlocuit pe Liviu Dragnea, devenit vicepremier al României, este vorba despre „servicii publice de colectare şi transport a deşeurilor municipale solide în judeţul Teleorman”.

Firma lui Eduard Martin are 500 de contracte cu statul. Ca de exemplu:

  • 6 milioane euro: contract de salubritate cu primăria Năvodari.
  • 1,6 milioane euro: construcția unor trotuare in stațiunea Mamaia.
  • 3500 euro pe luna: curatenia Universitatii Ovidiu.
  • Ridicat gunoiul (salubritate) pentru restul primăriilor din județul Constanta: 18 euro +TVA pe kg.
  • 40 euro/ora (plus TVA) servicii de curatenie. Clienți: Direcţia Judeţeană pentru Sport, Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea, Poliţia Constanţa, ISU, Biblioteca Judeţeana, Curtea de Apel Constanta, Baroul local, Casa de Asigurări de Sănătate, spitale, Poşta Română, Universitatea Ovidius, unităţi militare, CFR-ul, SRI-ul, serviciul de Ambulanţă şi Transgaz-ul, zeci de şcoli şi grădiniţe. Inclusiv Arhiepiscopia Tomisului.
  • Firma lui Eduard Martin este castigatoarea contractelor pentru servicii de salubritate in Constanta, Eforie, Arad, Targu Jiu, potrivit presei locale.
  • De notat ca Eduard Martin este nas al unuia dintre copiii lui Silviu Prigoana – un alt abonat la contracte de salubritate din bani publici. Eduard Martin (39 de ani), s-a afisat in 2008 la Exotic Car Show cu noul sau Lamborghini de 150.000 de euro.Potrivit presei locale din Teleorman, din cauza costurilor impuse de firma lui Eduard Martin, primarii din judet vor fi nevoiti nevoiti sa creasca taxa de salubrizare de la 30 de lei pe an – cat era pana in prezent la  120 de lei, scrie site-ul local teleorman24.ro. Astfel, familiile din mediul rural vor scoate din buzunar aproximativ 120 de lei pe an pentru taxa pentru preluarea gunoiului de catre Polaris.

Liviu Dragnea are cateva legaturi cunoscute de liderii PSD Constanta. In ianuarie 2013, cand Dragnea a devenit ministru al Dezvoltarii, unul dintre secretarii de stat pe care i-a numit imediat a fost constănțeanca Sevil Shhaideh. Ea a lucrat, până la momentul numirii, alaturi de Nicusor Constantinescu, fiind mana dreapta a sefului CJ Constanta in ceea ce priveste gestionarea fondurilor europene. Shhaideh a fost directorul Direcției Generale de Proiecte din cadrul Consiliului Judetean Constanta, scria hotnews.ro.

sursa: flux24.ro

Comentariile sunt închise.