„Colaborarea mea cu securitatea era rezultatul unei reuniuni in patru: eu, ofiterul de securitate care raspundea de institut, directorul institutului (Costin Murgescu) si secretarul organizatiei PCR Bucuresti (Barbu Petrescu). Ca membru in biroul organizatiei de partid din institut, nu puteam, conform legilor in vigoare, sa am vreo forma de colaborare cu organele securitatii fara acordul conducerii institutiei si al organului de partid coordonator, deci nu aveam cum sa desfasor vreo activitate conspirativa, secreta sau care sa nu fie incuviintata de superiorii mei, chiar daca mi se daduse si mie un nume conspirativ”, scrie Eugen Dijmarescu pe blogul lui, citat de HotNews.ro
Redam mai jos textul scris de Dijmarescu:
Nu am avut nici o legatura cu Paul Niculescu Mizil sau Ion Gheorghe Maurer (mentionati de presa), dupa cum punerea numelui meu pe liste ale unor retele asociate cu IEM nu s-a facut vreodata cu stiinta mea.In legatura cu presupunerile si acuzatiile care se aduc la adresa mea privind asa-zisa calitate de ofiter al organelor de securitate pe care as fi avut-o in cadrul Institutului de Economie Mondiala, doresc sa fac urmatoarele precizari:
1. Anul 1966, in care am dat eu admiterea la facultatea de comert exterior, a fost primul in care sustinerea examenului de admitere nu mai era conditionata de un dosar aprobat anterior. Dupa terminarea studiilor universitare am ales repartitia la Institutul pentru Studierea Conjuncturii Economice Internationale (actual IEM) deoarece era dorinta mea sa-mi continui studiile pentru teza de doctorat, biblioteca institutului fiind un criteriu important in aceasta decizie. In aceasta biblioteca m-am format ca cercetator in domeniul economiei de piata. Nu a existat nicio alta imixtiune. Sunt false afirmatiile ca absolventii facultatii de comert exterior trebuiau sa faca un stagiu initial de doi ani in provincie, intreprinderile cu profil de comert exterior fiind precumpanitor localizate in Bucuresti, exceptie facand doar trei, in Constanta, Brasov si Galati.
2. Lucrand intr-un institut al carui profil era strict legat de ceea ce se intampla in economia internationala, era obligatoriu, in conditiile legilor de atunci, ca toate contactele pe care le aveam cu cercetatori, analisti, diplomati sau ziaristi straini sa faca obiectul unor informari pe care le inaintam catre conducerea institutiei si, la cerere, ofiterului din serviciile de securitate care avea birou in cladirea institutului. Resping acuzatia ca salariatii institutului intreprindeau acte cu caracter de spionaj pe langa cetateni straini, ambasade straine sau alte institutii si o consider rau intentionata. Faptul ca despre institut s-a intocmit un dosar sau mai multe de catre diferite aripi ale securitatii este un lucru pe care, ca angajat al institutului, nu l-am cunoscut. Am mai afirmat ca eu si multi din colegii mei aveam banuiala existentei unui institut paralel, cu acelasi nume, pentru care angajatii permanenti ai IEM erau folositi drept acoperire. Apreciez efortul celor care au cercetat si mi-au confirmat banuiala. Adaug faptul ca in timp ce Oficiul pentru Studierea Dezvoltarii Economiei Mondiale (care ulterior a fost asimilat tot cu numele de IEM) era un organism bugetar (fapt scos la iveala de presa), IEM lucra in regim de autofinantare si, pentru ca beneficiarii sa accepte lucrarile si sa le plateasca, cercetatorii IEM trebuiau sa depuna eforturi serioase. Un alt aspect care confirma cele de mai sus este faptul ca, potrivit dezvaluirilor actuale ale presei, fata de numarul de 150-170 de persoane pe care l-ar fi avut intregul IEM, noi, cei care lucram zi de zi in Bd. Republicii 12, eram doar in jur de 80. Ceilalti, care foloseau legitimatii similare cu ale noastre (si poate nu numai), erau la alta sau alte adrese! Dintre aceia se selectau, probabil, cei care treceau meteoric prin institut (nu mai mult de 2-3 luni) inainte de a-si lua in primire posturi in strainatate.
3. Colaborarea mea cu securitatea era rezultatul unei reuniuni in patru: eu, ofiterul de securitate care raspundea de institut, directorul institutului (Costin Murgescu) si secretarul organizatiei PCR Bucuresti (Barbu Petrescu). Ca membru in biroul organizatiei de partid din institut, nu puteam, conform legilor in vigoare, sa am vreo forma de colaborare cu organele securitatii fara acordul conducerii institutiei si al organului de partid coordonator, deci nu aveam cum sa desfasor vreo activitate conspirativa, secreta sau care sa nu fie incuviintata de superiorii mei, chiar daca mi se daduse si mie un nume conspirativ. Nu am avut nici o legatura cu Paul Niculescu Mizil sau Ion Gheorghe Maurer (mentionati de presa), dupa cum punerea numelui meu pe liste ale unor retele asociate cu IEM nu s-a facut vreodata cu stiinta mea.
4. Nici mie si probabil nici altor colegi, nu ne-a placut sa dam referinte despre ceilalti, dar am facut-o pentru ca ni se cerea si pentru ca sistemul de atunci prevedea ca pentru obtinerea vizei interne (obligatorie si premergatoare vizei acordate de o ambasada sau consulat strain) era nevoie de obtinerea unor bune caracterizari. Astazi acest lucru pare o aberatie, dar noi am trait cu asemenea incorsetari.
5. In ce ma priveste, pot sa afirm ca dupa decembrie 1989 n-am mai vazut pe nimeni dintre fostii ofiteri de securitate care s-au perindat pe la institut si nu m-a cautat nimeni din vechile sau noile servicii de informatii. Toate deciziile mi-au apartinut si nu am fost niciodata conditionat de altcineva decat de guvernul si parlamentul Romaniei . Cred ca impreuna cu alti colegi ai mei am contribuit la cotitura radicala a economiei si societatii romanesti, catre Vest, catre proprietatea privata, catre o piata deschisa si concurentiala, catre normalitate. Am facut asta cu entuziasm, infruntand multe impotriviri. Privind in ansamblu discutia despre Institutul de Economie Mondiala, mi se pare ca ea ocoleste, totusi, intrebarea cheie: au contribuit oamenii din IEM la trecerea Romaniei la economia de piata si, prin aceasta, la recastigarea democratiei?
6. Nu mi se pare onest ca autorii diverselor materiale publicate despre Institutul de Economie Mondiala si despre unii dintre cercetatorii sai sunt partinitori, dand credit exclusiv dosarelor securitatii, fara a incerca sa afle care a fost de fapt activitatea de cercetare a celor din IEM, ce au cuprins studiile elaborate si de ce se inversunau acestia sa convinga ca drumul pe care Romania trebuia sa mearga este cel de acum. Etica ar trebui sa primeze cautarii de senzational! (Poate ca cei care s-au grabit sa ma numeasca ￢ofiter￢ ma ajuta sa gasesc dosarul pe care sa-l pot folosi la calculul pensiei!)
7. Luand exemplul altor state, cu democratie consolidata (spre care cred ca tindem), cei care au suspiciunea ca Institutul de Economie Mondiala si fostii lui cercetatori ar fi actionat impotriva statului, ordinii de drept si libertatii cetatenilor (atat in perioada petrecuta in IEM, cat si dupa), ar trebui sa solicite comisiilor ce control al SRI si SIE sa audieze reprezentantii IEM si pe cei ai serviciilor de informatii care au controlat activitatea institutului pentru a oferi opiniei publice o clarificare, pe care de mult timp noi, cei din IEM, o consideram necesara.
