Comisia juridică a Senatului a avizat marți, încuviințarea începerii urmăririi penale pentru senatorii Ecaterina Andronescu și Serban Mihăilescu în dosarul Microsoft, informează hotnews.ro

Cu 8 voturi pentru, unul împotrivă și o abținere, comisia a dat raport de admitere solicitării DNA de a declanșa procedurile pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale în cazul foștilor miniștrii, cazurile urmând să fie discutate în ședința de plen de marți.

„Comisia, cu majoritate de voturi, a avizat favorabil solicitarea Parchetului. Vom trimite catre Plenul Senatului raport de admitere asupra cererii de incepere a urmaririi penale pentru cei doi colegi senatori”, a anuntat presedintele Comisiei juridice, Catalin Boboc, la finalul sedintei.

Iniţial, conducerea Senatului hotărâse, marţi, ca începerea urmăririi penale în cazurile Andronescu şi Mihăilescu să fie discutată în plen, miercuri. Boboc însă a anunţat că membrii Comisiei vor trimite imediat acest raport plenului Senatului pentru a fi pus pe ordinea de zi a şedinţei de marţi.

Totodată, Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor a aprobat cererea DNA de arestare preventivă a lui Ioan Adam, dar a respins cererea pentru Mircea Roşca. Decizia finală aparţine însă plenului Camerei Deputaţilor.

Deputatul PSD Ioan Adam poate fi arestat preventiv. 268 de deputaţi au votat ”pentru” cererea procurorilor DNA, în timp ce 44 s-au pronunţat ”împotrivă”, informează gandul.info

Ioan Adam (PSD), acuzat de corupţie. Ioan Andam este cercetat de DNA în dosarul retrocedărilor ilegale în care a fost arestat Viorel Hrebenciuc. Adam este acuzat de săvârşirea infracţiunilor de instigare la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit şi constituire a unui grup infracţional organizat şi trei infracţiuni de cumpărare de influenţă. Adam este acuzat că a coordonat împreună cu Viorel Hrebenciuc un grup organizat care a fost la un pas să retrocedeze ilegal aproape 44.000 de hectare de teren. DNA a cerut ridicarea imunităţii lui Adam în urmă cu o lună de zile. Parlamentul a amânat constat ridicarea imunităţii. Comisia Juridică a emis un raport favorabil ridicării imunităţii. Urmează ca plenul Camerei să se pronunţe. Dacă plenul aprobă cererea, procurorii DNA vor putea să ceară instanţei arestarea lui Ioan Adam.

Akos Mora a demisionat din Senat. Astfel ca Senatul nu va mai vota daca respecta sau nu deciza ICCJ privind incompatibilitatea acestuia.

Agenţia Naţională de Integritate a cerut Senatului revocarea din funcţie a senatorului PNL Daniel Akos Mora. Solicitarea a fost formulată după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis definitiv, în 24 septembrie, că Danile Akos Mora a fost în incompatibilitate.

Daniel Akos Mora, fost consilier judeţean în cadrul CJ Mureş, s-a aflat în stare de incompatibilitate întrucât SC Moragroind SRL, societate în cadrul căreia acesta deţinea funcţia de director şi calitatea de asociat, a încheiat contracte de execuţie a unor lucrări în valoare totală de 15.689.344 de lei, cu unităţi aflate sub autoritatea Consiliului Judeţean Mureş şi cu alte unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Mureş, potrivit ANI.

De asemenea, deputatul PC Ion Diniţă poate fi arestat preventiv. Deputaţii au încuviinţat cererea procurorilor, cu 274 de voturi ”pentru” şi 55 de voturi ”împotrivă”.

Ion Diniţă (PC) este suspect în dosarul lui Căncescu. Deputatul Ion Diniţă este cercetat pentru complicitate la abuz în serviciu şi dare de mită în dosarul lui Aristotel Căncescu, după ce Consiliul Judeţean Braşov ar fi fost prejudiciat, în urma plăţilor nelegale făcute firmei parlamentarului, cupeste 7,6 milioane de euro. Comisia Juridică a dat aviz negativ în cazul lui Diniţă.

Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor a respins cererea de arestare preventivă a deputatului Mircea Roşca (PNL).

Mircea Roşca (PNL), acuzat că a cerut mită. Deputatul Mircea Roşca este acuzat de DNA că în 2011, când era vicepreşedinte al PNL Prahova, i-ar fi cerut 20.000 de euro unui om de afaceri din Cormanic, pentru a interveni la consilieri locali din Azuga astfel încât acesta să obţină terenuri în staţiune. DNA a cerut încuviinţarea arestării lui Roşca. Cazul a fost analizat acum în Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor. Comisia Juridică a respins cererea DNA de încuviinţare a arestării preventive.