Dan Voiculescu a fost condamnat, în august 2014, la 10 ani de închisoare pentru spălare de bani în Dosarul ICA. De atunci și până acum, Voiculescu a scris 8 cărți. Asta înseamnă o carte la fiecare două luni de închisoare. Dacă mai scrie încă 8 cărți în următoarele 8 luni, exact în luna în care face 2 ani de pușcărie, Voiculescu poate fi eliberat.
Dar, cum e posibil? Calculul e simplu: pentru fiecare carte scrisă, unui deținut i se scad 30 de zile din pedeapsă. Cum Dan Voiculescu a scris deja 8 cărți, asta înseamnă 8 luni. Pentru că are vârsta de peste 60 de ani, fostul șef al Trustului Intact beneficiază de o reducere substanțială a pedepsei. Adică, execută doar o treime din ea. Asta înseamnă că ar trebui să facă doar 40 de luni. Dacă din cele 40 de luni scădem cele 8 luni pentru cărțile scrise, ne rămân 32 de luni, adică 2 ani și 8 luni. Dacă mai trage de el și mai scrie 8 cărți în următoare 8 luni, din pedeapsa rămasă ar rămâne cu 2 ani. Adică, în august 2016, mogulul Dan Voiculescu ar putea fi liber. Lucrurile ar putea să fie și mai simple dacă Voiculescu a făcut și muncă după gratii, iar pedeapsa i-ar fi micșorată și prin acestă metodă, relateaza stiripesurse.ro.
Iată titlurile lucrărilor scrise de Dan Voiculescu după gratii: „Omenirea, Încontro?”, „Dezvoltarea Economică Durabilă”, „Economia Românească – Realităţi şi perspective de Dezvoltare”, „Investiţiile Străine Directe – Vector al Dezvoltării Economice”, „Managamentul Riscului în accesarea şi gestionarea fondurilor Europene – Politica UE”, „A Patra Cale”, „Efecte de antrenare a investiţiilor în Economia Românească” și „Clasa de Mijloc, Teorie şi Practică antreprenorială”.