Compania care a construit „autostrada surpată” Sibiu-Orăștie este vizată de o anchetă de corupţie în Italia, conform digi24.ro
Procurorii italieni i-au interceptat pe angajaţii firmei şi au dovezi că materialele folosite pentru construcţia unei căi ferate de mare viteză erau de cea mai proastă calitate.
Mai multe persoane din conducere au fost arestate, după investigaţiile făcute de Garda Financiară din Peninsula.
De altfel, și lucrarea efectuată de societatea italiană în ţara noastră, celebra autostradă care s-a surpat la mai puţin de un an de la inaugurare, este verificată și de procurorii anticorupţie români.
Potrivit jurnalişilor italieni, ancheta vizează în mod special o societate parte a consorţiului italian Salini Impregilio, respectiv societatea Cociv.Managerii acesteia sunt acum arestaţi.
Există suspiciuni ale Gărzii Financiare legate de atribuirea a şase contracte pentru construirea a tot atâtea tronsoane ale unei căi ferate de mare viteză, iarprejudiciul ar depăşi, arată presa din Italia, 320 de milioane de euro.
Ancheta nu vizează doar fapte de dare de mită, ci şi suspiciuni privind folosirea unor materiale necorespunzătoare, sub stardard, în proiectele derulate de Cociv.
Inclusiv numele CEO-ului Salini Impregilio este menţionat în interceptările din dosar, spun jurnaliştii.
Un dosar legat de numele companiei este şi pe rolul DNA. Consorţiul italian a lucrat la unul dintre cele trei tronsoane Sibiu-Orăştie, iar anchetatorii verifică modul în care s-au acordat şi derulat toate cele trei contracte.
De altfel, tronsonul 3 al autostrăzii a fost închis ceva mai bine de un an. A fost inaugurat în toamna lui 2014 şi închis după mai puţin de un an, 300 de metri fiind reconstruiţi. Bucata de autostradă a fost reconstruită după ce au apărut crăpături.
Salini Impregilio derulează, în acest moment, contractul pentru construirea a 28 de km din autostrada Lugoj-Deva.