florian walter

Florian Walter este cercetat de DIICOT pentru coordonarea unui grup infracțional într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu total de 18 milioane de euro. Georgiana Hossu, procurorul-şef al DIICOT, a declarat într-o conferinţă de presă că acesta nu a fost găsit până la această oră, dar sunt indicii că s-ar afla în țară. Romprest a primit cadou de la Chiliman, în iunie 2008, un contract fabulos, de 450 milioane euro, timp de 25 de ani, pentru salubrizarea sectorului 1, informează flux24.ro

CINE ESTE FLORIAN WALTER

Numele lui e Walter. Florian Walter. Înainte îl chema Buşcă. Şi-a schimbat numele pentru CV. Este cumătrul senatorului PSD Miron Mitrea. A fost unul din principalii acţionari de la Dinamo. Acum este patron al echipei de fotbal Universitatea Cluj. Firmele lui Walter-Buşcă salubrizează străzile din sectorul 1. Ridică maşinile parcate ilegal pe raza aceluiaşi sector, dar la preţuri umflate. El l-a scos din ţară pe ţeparul Mihai Necolaiciuc. Nu a fost cercetat pentru asta. Crezul după care Walter, fost Buşcă, îşi ghidează afacerile şi viaţa este simplu: „Da, prin relaţiile personale se obţin contractele cu statul, care-i problema?!”, scria ziarul Cotidianul.

ÎNAINTE DE 1989 ȘI DUPĂ

Înainte de 1989, Florian Buşcă vindea butelii la un centru din Pantelimon, acolo unde era coleg de „vândut butelii pe sub mână” cu Borcea. Prietenia celor doi avea să se consolideze şi să devină reciproc avantajoasă în anii de după căderea regimului comunist. În 1997, Buşcă s-a pus pe făcut bani.

ARESTAT ÎN AUSTRIA, AFACERI CU FIUL LUI VIRGIL MĂGUREANU

Una din primele sale afaceri a fost transportul ilegal la muncă în Italia şi Austria a sute de oameni care munceau la negru în aceste două ţări. Buşcă a făcut şi închisoare pentru asta, atunci când autorităţile austriece au intrat pe fir, şi, la sfârşitul unei urmăriri spectaculoase pe o autostradă – mai ceva ca în filmele poliţiste -, omul de afaceri a fost arestat. Presa austriacă a anului 1997 a consemnat pe larg atât cazul, cât şi arestarea răsunătoare a lui Buşcă. După ce a ieşit pe cauţiune, din arest, Florian Buşcă a pus bazele unei firme de protecţie şi pază, SC Beretta, împreună cu Marian Măgureanu, fiul fostului director al SRI Virgil Măgureanu. Buşcă şi fiul lui Măgureanu au mai făcut afaceri în acea perioadă şi cu mobilă, materiale de construcţii, gresie şi faianţă.

ABONAT LA CONTRACTE CU STATUL

Actualul patron al „U” Cluj este un abonat permanent la contractele cu statul. Firmele sale au încasat de-a lungul vremii sume importante din paza şi salubrizarea Aeroportului Otopeni sau din afacerile cu ANL, CFR şi Metrorex. La vremea respectivă, Buşcă şi fostul său asociat Mihai Sireteanu (fost deputat PSD între 2001 şi 2004) erau cercetaţi penal sub acuzaţiile de înşelăciune şi cămătărie. Cu toate acestea, Walter Buşcă a obţinut unul dintre cele mai bănoase contracte pentru firma Romprest în timp ce era urmărit penal de procurorii DNA pentru cămătărie.

Comentariile sunt închise.