Cumpărarea „ştirilor pozitive”, strategie în urma căreia fostul ministru al Tineretului, Monica Iacob Ridzi, s-a ales cu un dosar penal, este în continuare o practică în judeţe. O demonstrează achiziţiile publice ale primăriilor şi Consiliilor Judeţene, instituţii care au îndreptat spre agenţii de publicitate sau direct spre presa locală aproape 20 de milioane de lei în anul electoral 2014. Jumătate din această sumă, mai bine de 10 milioane de lei aşadar, a acoperit contractul dintre Consiliul Judeţean Constanţa, condus de liderul PSD Nicuşor Constantinescu, şi postul de televiziune Neptun TV pentru „servicii de informare şi promovare a instituţiei”. În prezent, Nicuşor Constantinescu este cercetat pentru abuz în serviciu în formă continuată, instanţa dându-i însă în cursul săptămânii trecute, dreptul de a-şi relua activitatea la CJ.

Ca să se asigure că informaţiile despre ei şi despre instituţiile pe care le conduc ajung la electorat sub forma „ştirilor pozitive”, şefii judeţelor Constanţa, Gorj, Dolj, Mureş, Covasna şi Harghita au încheiat anul trecut contracte pentru „servicii de informare, promovare şi publicitate a activităţii Consiliului Judeţean” plătite cu bani publici şi negociate direct, în multe cazuri, cu instituţii din presa locală. 12,7 din cele 19,6 milioane de euro cheltuite în judeţe pe promovare şi publicitate în 2014 au acoperit exclusiv contracte de acest fel.

În alte judeţe, cum este Vâlcea, şefii de CJ au plusat, cumpărându-şi propriul panou publicitar. Gazeta de trotuar a înghiţit 142.000 de lei, adică 32.000 de euro din bugetul local „cu scopul de a aduce la cunoştinţa cetăţenilor hotărârile adoptate de Consiliul Judeţean”.

Partea de publicitate a proiectelor finanţate cu bani europeni a însemnat doar 4 milioane de lei din cele aproape 20. Banii au ajuns fie în agenţii de publicitate, fie în firme de producţie video locale, fie în mici tipografii care au făcut broşuri, afişe şi pliante. În seria editorială „Tu ştii ce mai fac banii tăi?”Gândul inventariază astăzi contractele de promovare semnate în an electoral şi legăturile dintre companiile care le-au câştigat şi autorităţile locale.

Licitaţia cu o singură ofertă, favorita şefilor CJ

Campionul contractelor de publicitate plătite cu bani din bugetul local este Consiliul Judeţean Constanţa care a alocat imaginii sale pozitive 10.231.742 de lei cu TVA incus din cele 19.652.712 cât au în semnat cele 25 de contracte semnate în toată ţara.

Cei mai mulţi bani (18.411.284 de lei, din care doar 2.984.000 au acoperit promovări de proiecte finanţate cu bani europeni) s-au împărţit prin Consiliile Judeţene. 12,7 milioane au fost trecute în dreptul unor contracte care s-au câştigat fie prin cerere de ofertă către o singură companie (cum este cel de 271.000 de lei, adjudecat de EXCLUSIV MEDIA GROUP SRL, pentru „servicii de publicitate în presa scrisă, servicii de radio şi de televiziune şi producţie de filme de informare” contractate de Primăria Petroşani), fie prin licitaţii deschise la care câştigătorul a fost singurul ofertant sau a avut singura ofertă compatibilă cu caietul de sarcini (12.521.000 de lei).

Mai jos, imaginea completă a investiţiilor în promovare şi publicitate făcute de autorităţile locale în 2014 atât din fonduri interne cât şi din bani europeni, indiferent de tipul de achiziţie publică:

 

Grafic Gândul.info. Sursa informaţiilor: Sistemul Electronic de Achiziţii Publice

Ziarul unui secretar de stat PSD şi fundaţia unui lider al „Mişcării Populare”, pe harta contractelor de promovare locală

Din cele 19,6 milioane, contractele pentru „servicii de informare, promovare şi publicitate a activităţii Consiliului Judeţean” au însemnat 12,7 milioane de euro, strategia de comunicare fiind aplicată, cu finanţare internă, în an electoral, în 6 judeţe: Constanţa, Gorj, Dolj, Mureş, Covasna şi Harghita, arată datele din Sistemul Electronic de Achiziţii Publice.

La Constanţa, contractul a fost încredinţat în luna februarie, prin licitaţie deschisă, la care s-a prezentat însă, în condiţiile descrise de CJ în caietul de sarcini („Servicii de informare, promovare şi publicitate TV, pe canalele unui post de televiziune generalist, regional, care să emită pe teritoriul României, cu o arie de acoperire cel puţin pentru CJ Constanţa şi judeţele limotrofe”), o singură companie – Soti Cable Neptun SRL, deţinătoarea licenţei postului Neptun TV. Din datele actualizate periodic de CNA, firma îl are ca acţionar principal pe Sorin Gabriel Strutinsky (50%), asociat cu Compus Holding SRL (25%), cu Mihail Cârciog (12,5%), cu Ring Star SRL (Aurelian Răzvan Moga, 10%) şi cu Valeriu Mereuţă (2,5%).

La Gorj, unde Consiliul Judeţean este condus de Ion Călinoiu (PSD), un contract mult mai mic, de 160.778 de lei, a fost împărţit între ACCES IN COM SRL, GORJEANUL SA şi PERSIL IMPEX SRL. Acces In Com SRL deţine licenţa postului Acces TV, fosta TV Târgu Jiu, şi le aparţine Nicoletei Sarcină – 95% şi Anei Buzatu – 5%.

Gorjeanul SA, pe de altă parte, editează cotidianul local „Gorjeanul” din Târgu Jiu, publicaţie legată de numele secretarului de stat de la Ministerul Comunicaţiilor, Bebe Viorel Ionica (PSD), cel care deţine şi franciza pentru Antena 1 Târgu Jiu.

O a treia parte a contractului i-a fost atribuită companiei Persil Impex SRL, editorul săptămânalului„Noua Presă” şi al cotidianului regional „Ediţie Specială”. Marca „Ediţie Specială” este deţinută de Adrian Gigi Mititelu şi de Liana Gabriela Mititelu, fiind concesionată în 2013, pe trei ani, în favoarea lui Cristian Constantinescu.

La Dolj, la Consiliul Judeţean condus de Ion Prioteasa (PSD), promovarea activităţii instituţiei a mers spre cinci firme: ED PRESS COM SRL (ziarul “Cuvântul libertăţii” din Craiova), FOND MEDIA SRL (postul tv Oltenia 3, deţinut de Mariana Monica Lungu), INDISCRET MEDIA SRL (săptămânalul„Indiscret” din Craiova), MEDIA SUD EUROPA SA (editorul “Gazetei de Sud” şi deţinătorul licenţei pentru Radio Sud şi Alege TV,  avându-l ca acţionar principal pe Gheorghe Constantin Păunescu), PERSIL IMPEX SRL (cotidianul regional “Ediţie Specială”, TV OLTENIA SRL (postul tv TV Oltenia Plus, deţinut de Barbu Daniel Cruceru).

În Mureş, Consiliul Judeţean s-a promovat în 2014 mai ales pe postul local de televiziune Antena 1, în urma unui contract semnat în anul anterior cu deţinătoarea licenţei, SC I MEDIA PRODUCTION CO SRL. La finalul său, într-un raport de evaluare, Direcţia de Dezvoltare Regională a contabilizat 12.365 de minute în „151 de emisiuni cu participarea preşedintelui (Ciprian Dobre, PNL; n.red) şi a vicepreşedinţilor CJ, a şefilor direcţiilor şi serviciilor de specialitate, consilierilor judeţeni, directorilor instituţiilor subordonate”. Între temele „care au prezentat interes pentru cetăţeni”, CJ enumeră, în evaluarea finală a contractului de „prestări servicii de comunicare publică”. Raportul complet AICI. Aceeaşi televiziune a fost contractată în noiembrie 2014 şi pentru 2015, CJ păstrând totodată colaborarea în aceiaşi termeni cu Grama Proiect SRL, editorul cotidianului local „Zi de zi” şi adăugând în „protofoliu” ALL CRIS SRL pentru promovarea în presa scrisă.

În Harghita, acolo unde Consiliul Judeţean este condus de Borboly Csaba (UDMR) promovarea a însemnat 100.000 de lei, bani împărţiţi egal între presa scrisă de limbă maghiară (printr-un contract încheiat cu FUNDAŢIA SZOKIMONDO) şi cotidianul de limba română „Adevărul Harghitei”. ÎnCovasna, pe de altă parte, întreaga sumă alocată în 2014 de preşedintele CJ, Tamas Sandor (UDMR), 613.056 de lei, a mers spre STOMER SA, deţinătoarea licenţei postului  WE Radio din Sfântu Gheorghe. STOMER SA este controlată de David Deak (90%), un om de afaceri stabilit în Austria care a renunţat la cetăţenia română, partener în media din România cu Balazs Geza -10%.

În celelalte judeţe, banii au fost cheltuiţi mai ales pentru promovarea unor proiecte finanţate cu bani europeni, regulă impusă de Comisia Europeană pentru toate ţările membre. Situaţia completă a contractelor de publicitate încheiate de autorităţile locale şi a câştigătorilor acestora, fie că sunt finanţate din bugetul local, fie din fonduri europene, mai jos:


Grafic Gândul.info. Sursa informaţiilor: Sistemul Electronic de Achiziţii Publice

Dincolo de propria imagine, primăriile şi Consiliile judeţene au promovat, într-o mai mică măsură, şi proiecte locale, în cele mai multe cazuri ca urmare a componentei obligatorii de conştientizare publică pe care o au proiectele finanţate cu fonduri europene.

În această categorie se află şi cele trei contracte semnate de Primăria Târgovişte şi, respectiv, de CJ Galaţi cu VIZUAL SRL, o agenţie de publicitate din Agnita aparţinându-i familiei Bărbat al cărei nume apare, în plan secund, într-un rechizitoriu făcut de DNA într-un dosar cu acuzaţii de deturnare de fonduri europene având în prim-plan grupul Tahal. Rechizitoriul publicat de Rise Project menţionează VIZUAL SRL printre firmele beneficiale ale unor contracte obţinute, din descrierea procurorului DNA Cătălin Vartic, în judeţele Botoşani, Constanţa şi Ialomiţa, de la Consiliile judeţene, ca urmare a existenţei unei scheme de „cumpărare de influenţă şi dare de mită” concentrate în jurul lui Frank Nicolae şi din care ar fi făcut parte şi Iulia Bărbat. Dincolo de acest episod, VIZUAL SRL a câştigat, însumat, în 2014, contracte de 754.000 de lei, cu TVA inclus, la Dâmboviţa în urma unei licitaţii, iar la Galaţi ca urmare a unei cereri de ofertă.

Fonduri preponderent europene a câştigat şi Fundaţia Paem Alba, care a semnat în martie, în urma unei licitaţii deschise cu CJ Alba două contracte de promovare, unul pentru organizarea unei tabele pentru copii, altul pentru publicitatea aferentă proiectului de Management integrat al siturilor, în valoare totală de 344.000 de lei cu TVA. Fundaţia îl are ca fondator pe Vaseile Voicu Bora, numit din februarie şi preşedinte al Fundaţiei Mişcarea Populară Alba.

sursa: gandul.info