Președintele Klaus Iohannis i-a cerut demisia din fruntea SIE lui Mihai Răzvan Ungureanu la două săptămâni după izbucnirea scandalului Black Cube, firma israeliană acuzată că a spionat-o pe șefa DNA, Laura Codruta Kovesi. Iar motivul este că nu a informat pe nimeni despre legăturile dintre spionarea șefei DNA și Cristian Burci, patronul ziarului Adevărul! HotNews a dezvăluit astăzi, în exclusivitate, acest scandal. La scurt timp, Dan Andronic a confirmat informația precizând că este veche de o lună, spre șase săptămâni.
Sursele comisarul.ro spun că MRU a ajuns unde a ajuns cu sprijinul fățiș, de mare anvergură materială și logistică, a doi miliardari români. Care, cum se spune pe la noi, au investit în el. Este vorba despre Cristian Burci și Dan Adamescu. Amândoi cunoscuți ca interpuși ai unor interese financiare evreiești în România. Pe ultima sută de metri a mandatului lui Traian Băsescu la Cotroceni, o importantă asociație evreiască din Europa i-a transmis o scrisoare de protest în legătură cu tratamentele injuste la care este supus Adamescu în România din partea instituțiilor anticorupție. Comisarul.ro a făcut public acel document despre care guralivul Băsescu n-a suflat niciun cuvințel până acum.
Tot sursele noastre mai spun să facem legătura între scandalul Black Cube, atacul Laurei Codruța Kovesi la adresa SIE și reținerea, la scurt timp, de către DIICOT, a lui Cristian Burci. Și percheziționarea redacției ziarului Adevărul. Ce s-o fi găsit?
Aceleași surse mai spun că va ieși un scandal cât casa!
Ce spune HotNews
„Informatii privind racirea relatiilor au aparut imediat dupa episodul Black Cube, firma israeliana acuzata ca a spionat-o pe sefa DNA, Laura Codruta Kovesi. Black Cube a precizat, dupa izbucnirea scandalului ca actiunile din Romania ar fi fost in acord cu legea nationala si ca aveau autorizatii de la cele mai inalte autoritati. Nu e clar nici pana azi cine i-a autorizat si daca acest lucru este adevarat.
La cateva zile dupa izbucnirea scandalului de spionaj, sefa DNA a criticat in mod public – fapt fara precedent – activitatea Serviciului de Informatii Externe pentru lispa de colaborare in combaterea coruptiei. La randul lui, SIE a raspuns la fel de neobisnuit, ironizand-o pe sefa DNA: „Nu monitorizam cetatenii romani aflati in strainatate, o practica specifica fostei Securitati””