liviu-dragnea

Planurile PSD se năruie sub incapacitatea guvernanţilor PSD de a colecta veniturile din taxe, impozite, accize, fonduri UE şi contribuţii sociale, iar, în scopul de a-l face fericit pe Liviu Dragnea, Ministerul de Finanţe ascunde poporului român adevărul, acuză liberalul Florin Cîţu, conform epochtimes-romania.com

Pentru a se asigura că nu vom avea deficit şi în luna februarie, PSD şi Liviu Dragnea au modificat calendarul, mai exact Ministerul de Finanţe a inclus în execuţia bugetară a lunii februarie şi zilele de 1 şi 2 martie, a atras atenţia luni, pe pagina sa de Facebook, senatorul PNL Florin Cîţu, fost economist şef la ING Bank.

„Azi despre Ministerul de Finanţe. Băieţii ăştia se ocupă printre altele şi de execuţia bugetară. Sau aşa ar trebui! Să începem cu începutul. Apare prim-ministrul lui Dragnea şi ne anunţă cu o faţă tristă că am avut încasări mai bune bune la buget în februarie. Asta după ce în ianuarie a fost un dezastru colectarea veniturilor fiscale. Omul este o carte deschisă. Iar „bucuria” din ochii lui mi-a atras atenţia. Imediat m-am apucat să cercetez şi să estimez datele execuţiei bugetare”, a declarat Florin Cîţu, într-o postare intitulată Calendarul după Dragnea.

Ce a descoperit

1. veniturile din TVA sunt mai mici şi în februarie, la fel ca în ianuarie. În continuare se colectează mai puţin, chiar dacă Dragnea promitea altceva.

2. vă aduceţi aminte prima şedinţa de guvern când premierul lui Dragnea ne explică cum vrea să crească veniturile la stat? Folosindu-se de bugetari. A mărit salariile pentru ca aceştia să plătească mai multe impozite. Astfel, în februarie am avut venituri la buget mai mari dar numai datorită acestei decizii.

3. anticipând că nu va avea bani pentru proiecte fantasmagorice au grăbit majorarea salariului minim sperând să obţină şi din impozitarea acestuia venituri în plus la buget.

4. şi ca să nu raporteze deficit în februarie au amânat plata pentru mai multe facturi. Asta în timp ce ţipă toată ziua despre cum sprijină ei antreprenorii români.

În opinia liberalului, dacă Ministerul de Finanţe ar fi fost corect nu există niciun dubiu că în luna februarie dispărea surplusul de 0.37% din PIB înregistrat ianuarie şi aveam prima lună cu deficit al execuţiei bugetare în 2017. Dacă ar fi fost corecţi, execuţia bugetară ar fi făcut imposibilă aplicarea legii salarizării unitare a lui Dragnea în 2017.

Bomba

„Şi acum bomba. V-am tot spus că Dragnea şi PSD sunt în stare de orice. Pentru a fi siguri, dar foarte siguri, că nu intră în deficit în februarie, PSD şi Liviu Dragnea au modificat calendarul. Da, aţi auzit bine! Aceşti oameni providenţiali au hotărât că luna februarie şi luna martie trebuie modificate. Concret, Ministerul de Finanţe în execuţia bugetară a lunii februarie a inclus şi zilele de 1 şi 2 martie. De ce? Pentru că aşa „vrea” muşchii lor.

Aşa au mai „ciupit” din veniturile lunii martie care sunt mai mari datorită creşterilor salariale. Dacă închideau execuţia cum ar fi fost legal numai pe februarie n-ar fi avut surplus la venituri din majorările de salarii (aşa cum am arătat mai sus). Aşa ceva nu s-a mai făcut până acum. Astfel, ar trebui să ne aşteptăm ca pentru acea execuţie bugetară care să le şi placă, să se inventeze şi a 13-a luna. Luna lui Dragnea.”

Concluzia

„În concluzie. La execuţia pe februarie România are un deficit fiscal evident. Planurile PSD se năruie sub incapacitatea guvernanţilor PSD de a colecta veniturile din taxe, impozite, accize, fonduri UE şi contribuţii sociale. În scopul de a-l face fericit pe Dragnea şi PSD, Ministerul de Finanţe ascunde poporului român adevărul adăugând 2 zile din luna martie la execuţia pe luna februarie. O fi legal? Corect ştim sigur că nu este.

Pentru a afla de ce fac acest lucru voi cere conducerii PNL audierea preşedintelui ANAF şi a ministrului de finanţe. Lucrurile astea sunt aşa de grave, în opinia mea, că poate este nevoie şi de o comisie de anchetă. Oamenii ăştia chiar fac ce vor şi nu trebuie să-i mai lăsăm.

Legea privind responsabilitatea ministerială: Constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 12 ani următoarele fapte săvârşite de membrii Guvernului în exerciţiul funcţiei lor – (…) prezentarea, cu rea-credinţă, de date inexacte Parlamentului sau Preşedintelui României cu privire la activitatea Guvernului sau a unui minister, pentru a ascunde săvârşirea unor fapte de natură să aducă atingere intereselor statului.

P.S.: Să-i spună cineva ministrului Muncii că aşa cum arată lucrurile trebuie să-l sune pe Dragnea să aducă bani de acasă pentru legea salarizării unitare (nu ăia din Brazila, că nu ajung).”