Protestele de amploare de duminică seară au cuprins toată ţara, dar se pare că nu vor fi singurele. Mulţimea nemulţumită pregăteşte un nou miting de amploare, relatează stiripesurse.ro
Comunitatea online Corupţia ucide anunţă un nou protest de amploare. De această dată este vizat Consiliul Naţional al Audiovizualului. Protestatarii spun că CNA nu îşi face datoria în contextul manipulărilor de pe unele posturi TV.
Protestele de stradă generate de tentativele coaliţiei de guvernare de a promova graţierea unor pedepse şi modificarea Codurilor penale prin ordonanţe de urgenţă nu sunt corect reflectate de unele canale media, iar CNA nu se implică, susţin organizatorii unui nou protest de stradă. „Aseară am avut parte de un protest frumos şi civilizat, unde peste 28.000 de oameni din Bucureşti au spus clar că nu doresc amnistia şi graţierea. Tot ieri am observat că unele televiziuni manipulează fără ruşine, iar CNA-ul nu îşi face treaba. Este momentul să îi vizităm. Duminică ne strângem la Universitate începând cu ora 17:00. Pornim în marş la ora 18:00”, se arată în cea mai recentă postare a celor de la Corupţia ucide.