Elementele din România ale scutului antirachetă vor fi operaţionale până la sfârşitul anului 2015, dar SUA vor continua investiţiile militare în România şi în anii următori.
În jurul bazei de la Deveselu, Statele Unite vor construi sisteme antiaeriene care să protejeze actualele instalaţii de lansare a rachetelor de interceptare.
Sistemele antiaeriene menite să respingă un eventual atac din partea avioanelor sau a elicopterelor asupra bazei de la Deveselu trebuie să fie operaţionale până la 31 decembrie 2018. Programul de instalare a sistemelor antiaeriene va fi coordonat de secretarul Apărării şi de secretarul de stat al SUA.
Acest proiect este prezentat într-un raport de 70 de pagini, adresat Congresului SUA, care prezintă evoluţia şi perspectivele sistemului antibalistic.
Raportul a fost elaborat de Ronald O’Rourke, specialist în probleme navale, la data de 25 septembrie 2015. Raportul este destinat membrilor şi comisiilor din cadrul Congresului SUA.
Raportul subliniază că la Deveselu vor fi amplasate 24 de rachete de interceptare tip SM-3, precum şi un radar care va dirija traiectoria acestora. Despre viitoarele sisteme antiaeriene nu se dau detalii, nici ca structură şi nici ca număr de echipamente.
Armata Română se bazează pe rachete sovietice, fabricate acum 50 de ani
Intenţia SUA de a oferi protecţie antiaeriană bazei de la Deveselu este explicabilă, în condiţiile în care Armata Română are deficienţe la acest capitol. Protecţia antiaeriană a teritoriului României este asigurată în principal cu sisteme de rachete fabricate în fosta URSS, uzate fizic şi moral. Cele mai multe dintre ele sunt sistemele Volhov, fabricate în anul 1964, adică acum 50 de ani.
Raportul american din 25 septembrie 2015 face referire şi la Polonia, unde este prevăzută o bază de interceptori antirachetă similară celei de la Deveselu. Baza din Polonia va fi operaţională în anul 2018 şi va avea şi ea sisteme antiaeriene de protecţie. Sistemele antiaeriene din Polonia vor fi operaţionale tot în anul 2018.
sursa: romanialibera.ro
Fratele nostru,ce au rachetele cu islamiștii? ălora pur și simplu le punem doar piedecă la picioare, nu este nevoie să prăpădim atâți bani cu ei.
„Raportul subliniază că la Deveselu vor fi amplasate 24 de rachete de interceptare tip SM-3, precum şi un radar care va dirija traiectoria acestora. Despre viitoarele sisteme antiaeriene nu se dau detalii, nici ca structură şi nici ca număr de echipamente.”
Alta prostie mai mare decit casa! De ce ne trebuie noua si UE sisteme antiracheta cind „islamistii” vin cu sutele de mii pe jos? Sau vor fi necesare dupa islamizarea UE dupa ce acestia se instaleaza in zona?; impotriva fratilor lor din tarile arabe…
Comentariile sunt închise.