Ce amănunt a trecut neobservat în legătură cu incendiul izbucnit, pe 31 decembrie 2015, la hotelul din Dubai. Care este răzbunarea cruntă ce poate detona din nou lumea arabă.
Ahmed Jaber (specialist în problemele lumii arabe şi fost luptător în Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei) a declarat, luni, pentru PSnews.ro, că executarea, de către autorităţile din Arabia Saudită, a liderului şiit Nimr Baqr al-Nimr constituie o răzbunare pentru focul de la hotelul din Emiratele Arabe Unite, despre care presa străină a speculat deja că ar fi putut reprezenta un act terorist.
„Eu cred că da (este o răzbunare – n.r.), dar, din alt punct de vedere, ceea ce se întâmplă acum face parte din marele plan pus în aplicare din 2003 în Orientul Mijlociu: acele invazii militare şi ciocnirea dintre două interese, dintre două puteri: puterea care este Iranul (care încearcă să atragă toţi şiiţii din Orientul Mijlociu sub controlul ei) şi puterea care este Arabia Saudită (care încearcă să controleze tot ce ţine de partea sunnită a Orientului Mijlociu). Însă, din punctul meu de vedere, şiiţii şi sunniţii sunt o familie: au acelaşi Dumnezeu, aceeaşi credinţă, acelaşi Coran, dar sunt antrenaţi în interese divergente care nu au nimic de a face cu oamenii de acolo”, ne-a spus Jaber.
Întrebat dacă recentele ruperi de legături diplomatice cu Iranul anunţate de către Arabia Saudită şi Bahrain riscă să se repete din partea altor ţări arabe, Ahmed Jaber a răspuns că aşteaptă o poziţie oficială a Ligii Arabe.
„Bahrainul, când a avut probleme interne, a făcut apel la Arabia Saudită, iar Arabia Saudită a intervenit rapid şi a ajutat Bahrainul. Mă refer la aşa-numită «Primăvară Arabă», când forţele saudite au înăbuşit rebeliunea izbucnită împotriva monarhiei de la Manama. Nu ştiu dacă şi alte ţări vor rupe cu Iranul, însă cred că o poziţie din partea Ligii Arabe, cât de curând, va fi clară în acest sens”, a afirmat specialistul.
Totuşi, purtătorul de cuvânt al Clubului Româno-Arab de Cultură şi Presă a subliniat că nu va mai izbucni un nou război în Orientul Mijlociu.
„Eu vă spun direct şi clar: un nou război în Orientul Mijlociu nu va mai exista, pentru că schimbările (declarate sau nedeclarate) dorite în regiune de către Condoleezza Rice (secretar de stat al SUA între 2005 şi 2009 – n.r.) au fost deja înfăptuite: ţările arabe sunt divizate în grupuri interne; mai mult decât atât: ISIS îşi face rolul dorit de către strategii din afară”, a punctat fostul luptător palestinian.
În acest context, potrivit lui Ahmed Jaber, România trebuie să îşi urmărească propriile interese, dar în concordanţă cu calitatea ei de stat membru NATO.
„În primul rând, România este aliniată la poziţia NATO, pentru că este membră NATO. Ca urmare, dacă Turcia a revenit (în mare parte) la relaţiile sale cu Israelul, pentru o echilibrare în regiune dorită de către NATO, România trebuie să-şi caute interesele sale în concordanţă cu poziţia sa în alianţa NATO”, a afirmat Jaber.
Altă problemă sensibilă, care afectează vizibil Uniunea Europeană, este cea a refugiaţilor. În această privinţă, Ahmed Jaber arată cu degetul spre atitudinea UE faţă de situaţia din lumea arabă.
„Eu cred că valurile de refugiaţi sunt efectul unei cauze care nu a fost tratată cu seriozitate de Uniunea Europeană. Ca urmare, eu cred că România trebuie să-şi asume responsabilitatea sa în conformitate cu legea internaţională privind refugiaţii, protecţia şi ajutarea acestor oameni. Dar, dacă simte că este afectată de acest val, România trebuie să ceară ajutorul Uniunii Europene, care a tratat cu indulgenţă acest proces de agresiune asupra Irakului şi de dezintegrare a Orientului Mijlociu şi, în consecinţă, trebuie să suporte consecinţele. Uniunea Europeană per ansamblu, nu numai România”, a subliniat reprezentantul Clubului Româno-Arab de Cultură şi Presă.
Nu în ultimul rând, Ahmed Jaber ne-a vorbit despre sforile prin care sunt manevrate Statul Islamic (ISIS) şi al-Qaeda, în scopuri deloc ortodoxe.
„Eu vă spun dumneavoastră clar: eu vorbesc pentru că sunt liber să vorbesc: ISIS şi al-Qaeda sunt organizaţii-fantomă, menite să mascheze nişte mercenari plătiţi şi antrenaţi foarte bine care execută la ordin diverse operaţiuni militare. Dovadă la ce spun eu: al-Qaeda a luptat pentru Statele Unite împotriva Uniunii Sovietice în Afganistan (în războiul din anii ’80 – n.r.), iar din această luptă nu a beneficiat umanitatea, ci Statele Unite, care au antrenat această organizaţie. Încă o dovadă: când l-au capturat pe Osama bin Laden, el se afla într-o vilă situată la 500 de metri de o bază militară a Afganistanului. Osama bin Laden se găsea acolo de 5 ani de zile, iar americanii îl căutau de 10 ani de zile. Credeţi dumneavoastră că o vilă care a fost construită de 5 ani de zile, fără proiect, fără acordul autorităţilor, cum poate ea adăposti pe unul căutat timp de zece ani de zile, pe al cărui cap fusese pusă o recompensă de 27 de milioane de dolari? Atunci, dovada pe care v-am dat-o arată că cele două organizaţii nu sunt decât parte din scenariul de divizare a Orientului Mijlociu în Noul Orient Mijlociu. Un scenariu pus în practică de către Statele Unite. Am să vă dau un indiciu: în anul 1917, au adoptat o rezoluţie arabă mare (Declaraţia Balfour – n.r.), care a avut singurul scop de a sprijini Franţa şi Marea Britanie să alunge Imperiul Otoman. Rezoluţia nu a fost propriu-zis arabă, ci franco-britanică. Acum, noi ne confruntăm cu aceeaşi sabie care vrea să ne taie capul şi să ne oprească de la avea o renaştere adevărată a Orientului Mijlociu, în toate domeniile: au inventat Primăvara Arabă. Primăvara Arabă nici măcar arabă nu este, ci este o Primăvară Occidentală, la capătul căreia Occidentul poate avea pretext să spună că este dreaptă lupta lui împotriva Orientului Mijlociu, folosind o perdea de fum. Cele două organizaţii (al-Qaeda şi ISIS) acoperă jaful mondial care are ca scop să direcţioneze gazele naturale şi petrolul către Rusia şi către Statele Unite”, a încheiat Jaber.