militieniSi in acest an, mii de tineri din toata tara s-au calcat in picioare, in plina canicula, ca sa participe la concursul de admitere la Academia de Politie „Alexandru Ioan Cuza” din Bucuresti. Din pacate pentru ei, daca ar fi stiut pe mainile cui incap sperantele si formarea lor profesionala, poate s-ar fi gandit de doua ori inainte sa faca acest pas. Catre o institutie de prestigiu, ce-i drept, dar condusa in acest moment de o „fratie” a chestorilor, ai carei membri se afla tot mai mult in „catarea” procurorilor anticoruptie.

Si la a carei conducere se afla „luminatul” Gheorghe Popa, cel care, pe cand era sef al Politiei Romane si omul de combinatii al recent botezatului Cristian David Troaca a „inghitit” cumpararea de autoturisme Logan la astronomicul pret de 78.750 euro bucata! Mai mult, dupa cum „National” a dezvaluit in exclusivitate, actualul rector al Academiei de Politie face obiectul unei anchete explozive a DNA, care suspecteaza mai multi ofiteri din conducerea Academiei de deturnarea a 3.000.000 de euro dintr-un proiect pe fonduri europene. Acum insa, probabil masochist din fire, „chestorul Logan” a reusit performanta sa intre din nou in vizorul procurorilor cu trei noi spete.

Au sutit actul aditional!

Pentru a oferi cele mai bune conditii de pregatire viitoarelor cadre, Ministerul de Interne a organizat o licitatie deschisa pentru constructia, chiar in perimetrul Academiei de Politie din Baneasa, a unui „poligon trageri cu pistolul” si o „supraetajare a poligonului de tragere”, in valoare de 8.420.726,06 lei. Licitatia a fost castigata de firma SC Rep Cons Vodica SRL, care s-a si apucat imediat de constructie. Numai ca, in plin santier, Ministerul de Interne a ramas fara bani, asa ca firma constructoare a primit Ordinul de sistare temporara a lucrarilor nr. 27845. Conform prevederilor contractuale, cum lucrarile au fost stopate strict din vina beneficiarului, de-a lungul vremii intre cele doua parti s-au intocmit mai multe acte aditionale pentru „prelungirea duratei de executie”.

Si, concomitent, au inceput sicanele pentru inlocuirea castigatorului legal al licitatiei. S-a ajuns pana acolo incat mai-marii Academiei au ascuns pur si simplu actul aditional nr.2 la contractul de executie de lucrari nr. 31446/08.03.2007 si doar faptul ca banca  a pus la dispozitie instantei de judecata un exemplar a facut sa se stabileasca „smenul” facut de „fratia chestorilor”. Situatia devine insa si mai uluitoare dupa ce „chestorul Logan” ajunge rector la Academia de Politie si reprezentantilor firmei castigatoare li se transmite ca pur si simplu trebuie sa-si ia catrafusele si sa plece de pe santier!

Au dat banii inapoi !

Fara sa le pese ca desi s-a alocat deja 2,5 milioane euro pentru lucrarile realizate, ca reactualizarea preturilor si penalizarile prevazute cresc pe zi ce trece si ingreuneaza si mai mult bugetul MAI, dar nici macar de faptul ca studentii de la Politie se pregatesc din mila Jandarmeriei, chestorii de la conducerea Academiei au inceput sa caute tot felul de tertipuri pentru a inlocui, uneori sub pretexte halucinante, castigatorul de drept. Mai mult, desi Ministerul de Interne a alocat 30 miliarde de lei vechi pentru continuarea constructiei, Gheorghe Popa a facut ce a facut si a dat mai bine banii inapoi la buget, decat sa avanseze cu lucrarile, doar i-o face pe constructorii „neagreati” sa renunte!

„Il consigliere” Tulinescu

Desigur, de fiecare data, altfel atat de emotivul „domn profesor” Popa s-a ascuns in spatele consilierului juridic Dan Tulinescu.  „Il Consigliere” care l-a sfatuit, fie vorba intre noi, sa se bage si in „beleaua” cu Logan-ul de 78.000 de euro. Mai grav este si faptul ca un alt sfetnic juridic al chestorului Popa se pare ca ocupa ilegal actualul post, aici existand o ancheta paralela despre organizarea concursurilor de la Academie. Si uite cum, pe zi ce trece, poligonul nu poate fi construit, platile care urmeaza a fi achitate cresc exponential iar „Gruparea lui Petrache” de la sefia Academiei viseaza sa revina pe inalte functii de conducere prin minister, odata cu schimbarea guvernarii.

Rapoartele „Doi s’ un sfert”

Dupa cum sustin sursele noastre, doua recente rapoarte informative ale DIPI confirma pe deplin veridicitatea acuzelor aduse in dosarul „Poligonul”. Insa, la cate dosare se strang in jurul acestor chestori din pepiniera „ilfoveana”, este greu de pronosticat care va exploda cel dintai. Pentru ca, de exemplu, in paralel cu ancheta DNA care vizeaza plati ilegale de 400.000 de euro din fonduri europene catre unii profesori ca bunii amici ai „chestorului Logan”, Gheorghe Popescu, Florentin Robescu sau Liviu Croitorescu, un dosar separat priveste o alta posibila deturnare de fonduri. Astfel, exista informatii ca, deloc intamplator, dupa venirea sa ca rector, Gheorghe Popa a scazut taxa legala prevazuta pentru sustinerea master-ului in cadrul Academiei. In schimb, chestorii din „fratia profesorilor” ar fi in continuare platiti regeste, pentru munca „prestata” la cursurile de master, dar din sumele incasate pentru organizarea concursurilor de admitere!

Operatiunea „Bocancul”

Dar pentru a intelege pe deplin cum se respecta sau atribuie, dupa caz, contractele de catre Gheorghe Popa, sa dezvaluim amanunte incendiare si dintr-o alta speta verificata de procurori. Anul trecut, Academia de Politie a organizat o licitatie deschisa pentru achizitionarea de „incaltaminte cu fete de piele”, valoarea contractului fiind una mai mult decat frumusica. Si cum a castigat o firma proaspat infiintata, cealalta societate participanta a depus contestatie. Iar prin Decizia nr.1810/206 C9/ 2160 din 18.06.2014, Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor i-a dat dreptate si a obligat Academia de Politie la „reevaluarea ofertei prezentate” de firma declarata castigatoare,  ca si la „stabilirea rezultatului procedurii, prin incheierea unui nou raport al procedurii, in termen de10 zile”. Exista insa informatii ca mai-marii Academiei s-au sters undeva cu aceasta decizie, au anulat tot si, peste doar cateva zeci de ore, au cumparat bocancii prin achizitie directa, tot de la firma nou infiintata! Pai e bine, domnul chestor?

sursa: enational.ro