EXCLUSIV GANDUL.INFO REŢEAUA „oamenilor de ştiinţă” din închisori | Şef editură: „Majoritatea însăilează, iar însăilările astea urmează să fie completate de cineva. Nu e niciun comitet ştiinţific nicăieri”

Gândul v-a prezentat cine sunt cei peste 70 de condamnaţi români care au scris „lucrări ştiinţifice” din spatele gratiilor, mulţi pentru a obţine reduceri de pedeapsă şi liberarea condiţionată, în condiţiile în care legea echivalează fiecare carte publicată în anumite condiţii cu scăderea a 30 de zile din pedeapsă.

Astăzi, directorul unei edituri din Craiova, la care au apelat mulţi dintre deţinuţii autori de „lucrări ştiinţifice” pentru a-şi publica scrierile, povesteşte pas cu pas cum are loc de fapt acest proces. Reporterul Gândul s-a folosit de pretextul că este un avocat care caută să publice lucrarea unui client de-al său care este închis. Directorul editurii a povestit că, din experienţa sa, deţinuţii „scriitori” contactează un cadru didactic universitar, prin relaţii sau pe bani, care e dispus să le gireze ştiinţific scrierile. Se merge pe „căi semi-oculte”.

În spatele gratiilor, de cele mai multe ori, accesul la resurse bibliografice este însă aproape inexistent, iar lucrarea dezvoltată o scrie de fapt altcineva, spune directorul: „Când totul este scris, de mână, ia toate hârtiile, vi le dă şi cineva se apucă şi culege pe calculator. Acuma, nu trebuie să culeagă neapărat ce a scris el… Adică cineva poate dezvolta. Majoritatea să spunem că însăilează, iar însăilările astea urmează să fie completate de cineva. Nu e niciun comitet ştiinţific nicăieri”.

Pe de altă parte, Gândul l-a contactat pe profesorul care i-a coordonat lucrările din domeniul medicinei dentare lui Realini (Alin) Lupşa, fostul component al trupei „Gaz pe foc”. Medic stomatolog, conferenţiarul Sergiu Drafta susţine că şi-a ajutat fostul student cu materiale bibliografice, însă crede că legea este prost făcută: „L-am întrebat şi eu, cine ţi-a verificat lucrarea, cine a zis dacă e bună sau nu e bună? A zis că a fost şeful închisorii. El s-a dus la o comisie şi ăia să-şi dea cu părerea de stomatologie, de celule stem?”.

Editura Sitech din Craiova este locul preferat al deţinuţilor publicişti, 58 dintre cele 174 de lucrări scrise de condamnaţi şi inventariate de gândul în perioada 2014-2015 fiind publicate aici. Campionii „scriitorilor” din puşcării, fostul deputat PSD Nicolae Vasilescu şi omul de afaceri Dinel Staicu, şi-au publicat „lucrările ştiinţifice” aici, alături de mulţi alţi condamnaţi. Sub pretextul că este un avocat care vrea să publice o lucrare ştiinţifică pentru un client de-al său aflat în spatele gratiilor, reporterul gândul a discutat cu directorul editurii Sitech, Aurel Popa. El a povestit pas cu pas cum se procedează în astfel de cazuri şi cum, din experienţa sa, mulţi deţinuţi scriu doar „însăilări” în închisoare, ele fiind completate de altcineva, în afara închisorii. Secretul succesului editurii sale printre deţinuţi: preţul scăzut şi reclama. Pentru un tiraj de 50 de exemplare, Sitech ia în jur de 600-700 de lei, acceptând şi tiraje atât de mici, când cele mai multe edituri nu lucrează sub 300 sau 500 de exemplare.

În rest, spune Aurel Popa, reclama rămâne sufletul comerţului: „În domeniul ăsta, cum să vă spun, cea mai importantă reclamă e cea făcută de client. De exemplu avem penitenciare în care ne-a venit celula 2 şi a trecut la celula 3 şi aşa mai departe. Că îi mai întreb şi eu de unde sunt. Recomandă unul pe altul chestiunea. Şi aici e o chestie de… să nu se facă tam-tam, să iasă totul bine, repede, să arate bine lucrarea”.

Cu o cifră de afaceri de aproximativ 200.000 de euro în 2014 şi un profit declarat modest, de doar 2.500 de euro, conform Ministerului Finanţelor, Editura Sitech nu trăieşte însă din lucrările pe care deţinuţii le publică aici, susţine directorul Aurel Popa.

Pasul 1 – profesorul. „În general lumea apelează la cunoştinţe, mai sunt şi unii care o fac probabil cu interes”

După ce a aflat de la reporterul gândul că presupusul deţinut-client se află în Bucureşti şi că are facultate, dorind să scrie în domeniul Dreptului, directorul Aurel Popa a început consilierea.

„Primul lucru pe care trebuie să-l faceţi este să luaţi legătura cu un profesor. În general se cam uzează de conducători de doctorat, dar nu numai. (…) Deci ei au nevoie de un mentor, de un conducător ştiinţific sau de un coordonator ştiinţific. În general, aici lumea apelează la cunoştinţe, mai sunt şi unii care o fac probabil cu interes, eu partea asta nu o am. Dacă aş avea-o, v-aş da un număr de telefon şi v-aş zice: domnule, vă înţelegeţi cu omul ăsta. Din păcate nu am. (…) Am văzut, fiecare are aşa… căi semi-oculte. Oficial nu te poţi duce la facultate să spui, domnule, subsemnatul vreau şi eu, daţi-mi şi mie un cadru didactic coordonator. Şi atunci din moment ce mergi pe căi mai puţin bătătorite, mergi pe relaţii şi atunci fiecare îşi rezolvă într-un fel individual problema. O rezolvaţi şi dumneavoastră, vă gândiţi la cunoştinţele dumneavoastră, ale familiei, în facultate, vă găsiţi dumneavoastră pe cineva”, te ghidează Aurel Popa.

Directorul de la Sitech explică faptul că procedura prevede ca profesorul coordonator să obţină o hârtie de la facultatea unde lucrează, care să ateste că este cadru didactic al acelei instituţii de învăţământ. Apoi, profesorul trebuie să semneze o altă hârtie prin care să ateste că este coordonatorul lucrării ştiinţifice a deţinutului „X”, în care să specifice titlul şi tema lucrării. Practic, deţinutul şi profesorul trebuie să cadă de acord asupra temei şi titlului dinainte ca deţinutul să se apuce efectiv de scris. Hârtia trebuie să ateste că lucrarea are conţinut ştiinţific. Cu aceste două hârtii, cea de la facultate şi cea de la profesor, deţinutul merge la conducerea penitenciarului, pentru a obţine acordul.

Pasul 2 – scrisul. „Majoritatea să spunem că însăilează, iar însăilările astea urmează să fie completate de cineva”

Înarmat cu cele două hârtii şi cu acceptul conducerii penitenciarului de a concepe o „lucrare ştiinţifică” în spatele gratiilor, deţinutul se poate apuca de scris. Nu în propria celulă, la lumina lumânării, aşa cum vedem în filme, ci în activitatea denumită „ieşitul la scris”, într-un spaţiu separat al închisorii – bibliotecă, club, etc.

„Penitenciarul îi creează un program în care el poate să se apuce, să iasă la scris, aşa spun ei. În fiecare zi se apucă, scrie, scrie, scrie. Şi când totul este scris de mână, el ia toate hârtiile, vi le dă şi cineva se apucă şi culege pe calculator. Acum, nu trebuie să culeagă neapărat ce a scris el, asta e… Adică cineva poate dezvolta. Din experienţa mea, am constatat că foarte puţini dintre oamenii care au scris cărţi (din penitenciar – n.r.) au avut atât de multe resurse ştiinţifice ei, să trăiască din amintiri, ca să poată scrie nişte cărţi într-adevăr interesante. Majoritatea să spunem că însăilează, iar însăilările astea urmează să fie completate de cineva. Mai ales cum e la dumneavoastră la Drept, cu articolul cutare, cu ăla, cu ăla… Nu are cum… După ce se face această completare şi se scrie pe calculator, atunci venim noi. Trimiteţi manuscrisul, noi ne apucăm, îl aşezăm”, povesteşte mai departe Aurel Popa.

Citiți articolul integral pe gandul.info