bac-14-elevi-prinsi-cu-fituici-la-targu-lapus-465x390„Evenimentul zilei” a aflat, în exclusivitate, de la un elev, la ce metode au apelat unii profesori supraveghetori pentru a frauda examenele și cum au primit șpăgile, chiar sub „ochiul vigilent” al dispozitivelor video În timp ce Corpul de Control al Ministerului Educației și Cercetării Științifice (MECȘ) verifica situația gravă de la Colegiul Tehnic „Unirea” din Ștei, județul Bihor – unde s-a descoperit că profesorii supraveghetori au ajutat peste 40 de elevi să copieze – un alt elev a povestit, pentru „Evenimentul zilei”, cum s-au fraudat examenele, chiar în fața camerelor de luat vederi. Mai mult decât atât, tânărul de 18 ani, care a participat la sesiunea de anul acesta a Bacalaureatului, ne-a explicat la ce „șmecherii” au apelat unii dascăli de la Liceul Economic „Vasile Conta”, din Târgu Neamț, județul Neamț, pentru a nu putea fi filmați.

Profesor: „Dacă nu mă credeți, întrebați un elev”

Dezvăluirea metodelor de fraudare, cu tot cu cameră video, ne-a fost povestită, inițial, de un profesor. „Dacă nu mă credeți, întrebați un elev”, ne-a îndemnat dascălul. Așa am intrat în legătură cu „Excess”, identitatea pe care și-a atribuit-o tânărul – „pe motiv că „există exces la Bac”- care a acceptat dialogul cu „Evenimentul zilei. În fapt, un elev de liceu, din Târgu Neamț, care a dat examenele de BAC, la Liceul „Vasile Conta”.

Elev: „După 12 ani de școală, nu accept să furi la examen”

Dialogul cu tânărul a fost unul care atinge o problemă gravă, de care sunt afectați elevii cinstiți:„După 12 ani de școală, nu pot să accept să furi la examen. Iar eu nu am avut nici bani de dat, nici nu am vrut să îmi asum riscul”

. Povestea lui „Excess” aduce aminte de fraudele care au avut loc, în ultimii ani, la alte unități de învățământ, precum Liceul „Dimitrie Bolintineanu”, din București. Ca și în acel caz, fără rușine, profesorii au încasat câte 50 de lei de la elevi pentru a le oferi subiectele „pe tavă”. Sau, mai concret, pe ciornă. Înaintea examenului la matematică, atât colegi de ai lui „Excess”, cât și alți candidați de la Liceul „Vasile Conta” erau invitați, de către un elev, „să dea un ban” pentru profesori. Taxa era de 50 de lei. Cel care strângea șpaga, nota numele candidaților. În sala de examen, profesorii supraveghetori aveau lista cu elevii. În dreptul fiecărui elev care „a cotizat”, se trecea un punct, cu pixul, după ce li se cerea buletinul.

Citiți articolul integral pe evz.ro

1 COMENTARIU

  1. nemernicii astia de profesori care au fost parte la smenul asta ar trebui sa ia puscarie cu executaere, nicidecum cu suspendare, tu-va mama voatra de neterminati !

Comentariile sunt închise.