Aşa cum noi am anunţat deja de câteva zile, Ion Iliescu va prelua interimar conducerea PSD până la Congresul care va stabili noua echipă din fruntea partidului. Victor Ponta şi Liviu Dragnea vor face pasul înapoi. Ca şi mulţi alţi aşa-zişi lideri din teritoriu. Pe lista neagră a lui Iliescu se află Ioan Rus, Radu Mazăre, Marian Oprişan dar şi toţi cei care, într-un fel sau altul, au probleme cu legea. Se pare că s-a ajuns la acest consens pentru salvarea imaginii partidului. Care riscă să fie părăsit de foarte mulţi membri pe fondul acuzelor de corupţie. Dealtfel, mai mult de jumătate dintre membrii BPN, organul de conducere al PSD se află în vizorul Justiţiei în diverse stadii de cercetare.
Echipa de conducere a noului PSD va include şi mulţi actuali uneperişti care astfel se întorc la matcă.
Aşa arată acum BIROUL PERMANENT NAŢIONAL
Nr. Numele şi prenumele Funcţia
1. VICTOR PONTA Preşedinte
2. LIVIU DRAGNEA Preşedinte Executiv-Trimis în judecată pentru corupţie
3. ION ILIESCU Preşedinte de onoare
4. NICOLAE BĂNICIOIU Vicepreşedinte
5. MARIAN VANGHELIE Vicepreşedinte-cercetat de ANI
6. TITUS CORLĂŢEAN Vicepreşedinte-implicat în dosarul votului din Diaspora
7. DAN NICA Vicepreşedinte-Dosarele Microsoft şi EADS
8. EUGEN BEJINARIU Vicepreşedinte-Dosarele Microsoft şi EADS
9. CONSTANTIN NIŢĂ Vicepreşedinte
10. DAN ŞOVA Vicepreşedinte-Cercetat pentru corupţie
11. ION CĂLINOIU Vicepreşedinte
12. GHEORGHE NICHITA Vicepreşedinte-Cercetat pentru corupţie
13. PAUL STĂNESCU Vicepreşedinte-Cercetat pentru corupţie
14. ROBERT NEGOIŢĂ Vicepreşedinte
15. MIRCEA COSMA Vicepreşedinte-Cercetat pentru corupţie
16. IOAN RUS Vicepreşedinte
17. MIRCEA DUŞA Vicepreşedinte
18. MARIAN OPRIŞAN Vicepreşedinte-Trimis în judecată pentru corupţie
19. ION MOCIOALCĂ Vicepreşedinte
20. ECATERINA ANDRONESCU Vicepreşedinte-Cercetată pentru corupţie
21. CORINA CREŢU Vicepreşedinte
22. ROVANA PLUMB Vicepreşedinte, Preşedinte OFSD
23. OLGUŢA VASILESCU Vicepreşedinte
24. GABRIELA FIREA Vicepreşedinte
25. ANDREI DOLINEASCHI Secretar General
26. MIRCEA DRĂGHICI Trezorier-Cercetat pentru corupţie
27. GHEORGHE BUNEA STANCU Preşedinte CFN-Trimis în judecată pentru corupţie
28. ION POPA Preşedinte OPSD
29. VALERIU ZGONEA Preşedinte Camera Deputaţilor
30. ILIE SÂRBU Lider grup Senat-Cercetat pentru corupţie
31. MARIAN NEACŞU Lider grup Camera Deputaţilor- Trimis în judecată pentru corupţie
32. CĂTĂLIN IVAN
33. MIHAI STURZU Preşedinte TSD
Sursa: comisarul.ro