NU! NU merg la Referendum! Va propun un scurt exercitiu de logica.

Va reamintesc ca EUROPENII au insistat, in mod inexplicabil, ca Referendumul sa fie valid doar in conditiile in care se vor prezenta la vot 50% dintre cei inscrisi pe listele electorale plus 1! Prezent la NASUL TV, Ion Cristoiu presupunea ca UE il sustine astfel pe Traian Basescu. Asa am crezut si eu, pina ieri. Astazi insa iata cum vad lucrurile.

Politicienii europeni nu sint nici naivi, nici intoxicati asa cum cred USLASII care au pus laba pe Romania. Nu, politicienii europeni sint foarte buni, uneori chiar cinic de pragmatici. Iar cei din UE cunosc foarte bine atit pe Traian Basescu cit si pe Ponta & Antonescu si cei din spatele lor, si ce vor ei! Si mai stiu si ca poporul roman, aflat la mijloc, face parte din marea familie europeana. Deci, au actionat in deplina cunostinta de cauza, pentru ca niciun roman sa nu ii faca, vreodata, responsabili pe politicienii UE.

Europenii stiu ca Basescu a fost un partener onest al UE si NATO, indiferent de greselile de politica interna. NATO si Occidentul s-au putut baza in ultimii 8 ani pe cuvintul Presedintelui, la bine si la greu. Mai mult, Romania a devenit un exemplu de sacrificiu al populatiei atunci cind a trebuit salvata tara, spre deosebire de greci care s-au inecat in propriul populism, nationalism derizoriu si oceane de mediocritate politica. Europenii stiu ca „singele din instalatia lui Basescu” si nu lasitatea guvernarii PDL a salvat Romania, fiindca Basescu si-a asumat deschis cea mai dura masura indreptata impotriva populatiei, taierea banilor! Cu riscul prabusirii sale politice!

Dar UE nu poate credita un Presedinte impotriva vointei propriului popor. Chiar daca EUROPENII nu dau doi bani pe Antonescu si Ponta, stiind ca nu poti sa crezi nicio promisiune a acestora! UE stie ca daca Basescu va fi demis prin Referendum, ei vor fi obligati sa izoleze Romania, ca pe un mar stricat, de restul „merelor” europene! Stim si noi, stiu si ei, din sondajele din ultimii ani, ca daca la Referendum vor iesi 10 milioane de romani, doar 3 milioane vor vota NU, deci Base va fi demis avind in vedere ca au fost prezenti peste 50%+1 din cei inscrisi pe liste!

Asadar, ASUL este la noi! Daca validam Referendumul atunci automat il demitem pe Presedinte si ni-i asumam, la pachet, pe cei doi zaltati cu discursuri profund anti-europene! Deci cind UE ne va elimina din lumea buna, noi poporul nu vom mai avea ce sa comentam! „Bai romani, asta e democratia, v-ati asumat ZALTATII, iesiti cu totii!”

AL DOILEA AS se afla inca la EUROPENI! Daca noi romanii folosim ASUL pentru validarea Referendumului USL, atunci ei vor arunca ASUL fiindca nu le va mai folosi la nimic. Vor da FOLD, ca la poker.

DAR, daca noi nu validam Referendumul, deci lucrurile revin la momentul initial, adica Basescu redevine o biata umbra la Cotroceni cu USLul domnind peste Romania confiscata cu totul, EUROPENII vor folosi ASUL LOR in favoarea poporului roman. Orice noua incalcare a Constitutiei, orice noua smecherie parlamentara, orice noua suspendare sau orice noua masura dictatoriala vor fi taxate aspru! UE si FMI vor taia banii pentru USL ! In conditiile in care Ponta nu mai are bani nici macar pentru pensiile din octombrie si in conditiile in care guvernul a aruncat cu promisiuni aiuritoare in prag de iarna grea! Pai tocmai cei care au votat USL le vor lua gitul, in plina strada!

NU! Eu NU voi merge la Referendum! NU voi valida acest Referendum! Sa mearga EI, sa mearga peste 9 milioane de romani si sa voteze EI acel „da” scirbavnic! Abia atunci voi sti cu adevarat unde se situeaza poporul roman! SAU, sa se chinuie EI sa umfle voturile! Noi o sa-i prindem si le vom pune capac pentru eternitate in fata intregii lumi civilizate!

Un simplu calcul matematic arata ca din cei aprox. 18 milioane de romani cu drept de vot, vreo 4 milioane sint raspinditi PRETUTINDENI. Din cei 14 milioane ramasi in tara, vreo 2 milioane nu voteaza ca nu ii intereseaza sau sint plecati in concedii. Din 12 milioane, 3,5 milioane ar vota  NU, deci pentru Basescu! Mai ramin 8,5 milioane care ar vota „da”! INSUFICIENT !!! Deci, chiar daca USL va scoate cu forta din case pe toti cei suparati, manipulati sau cumparati, tot nu le-ar ajunge, deci REFERENDUM INVALID!

De ce sa riscam, in situatia in care, daca stam comozi in fotolii, fara sa ne luam de git unii cu altii in fata urnelor, deci fara violenta, CALIFICAM ORICUM ROMANIA in campionatul UE?! Inclusiv Comisia de la Venetia, lucru confirmat de sociologul Mircea Kivu, spune ca cei care stau acasa sint mai degraba inregistrati la vot negativ, adica NU!

Restul e minciuna si manipulare! Daca Referendumul va fi invalidat, Basescu se intoarce la Cotroceni iar cei doi zaltati se pun cu botul pe labe, meciul lor ia sfirsit! Iar Presedintele ar trebui sa o lase mai moale cu demisia, cu nelegitimitatea! Nu Domnule Traian Basescu, va intoarceti la serviciu si, la alegerile parlamentare din toamna aveti grija ce premier si ce guvernare ne oferiti! Sinteti obligat sa ne dati o tara la cheie, asa cum noi, cei care v-am votat sau nu in 2009, v-am oferit! D-voastra nu ati devenit Presedinte peste o „salbaticie” ci peste o Romanie asezata! O vrem inapoi si sinteti obligat, prin Constitutie, sa fiti garantul restituirii Romaniei catre cetatenii sai! VREM O TARA A NOASTRA, NU a politicienilor! Apoi puteti sa demisionati!

Sa fiti iubiti!

1333 COMENTARII

  1. oriana,03/08/2012 03:10

    „Vanatoru,in urma cu cateva luni,cand am scris pe blog ca mi se pare suspecta campania de promovare DOAR a Transilvaniei,am fost atacata.

    Nu am inteles starea de euforie a unor colegi.
    Scriam atunci ca voi avea incredere in bunele intentii ale lui Charles doar cand il voi vedea la manastirile din Bucovina,din Oltenia subcarpatica,in Delta,la Dunare,in Banat,in Maramures etc.

    In Banat si in Ardeal se cocheteaza cu “ideea autonomiei” de vreo cativa ani.
    Periculoasa mi s-a parut si scindarea BO din Ardeal,se intampla in urma cu cativa ani,sper sa nu gresesc…parca asa imi amintesc,ca avem doua Mitropolii…”

    @”ORIANA”>

    În ce priveşte „WILD Carphatia” ai avut perfectă dreptate.
    De fapt era un documentar ANTI-ROMÂNESC,de elogiere a GROFULUI BOZGOR Kalnoky şi a „secuimii”.
    Hai să enumăr câteva MANIPULĂRI ODIOASE din documentarul ANTI-ROMÂNESC al lui Charles:

    1)TOATE documentarele de acest gen de pe „National Geographic” sau „Discovery” poartă numele ţării sau continentului respectiv.
    Adică de ce la alţii documentarul A RESPECTAT ŢARA respectivă şi s-a numit „Wild RUSSIA”,”Wild AMERICA”,”Wild China” iar la noi NU S-A VRUT să se numească „Wild ROUMANIA” cum era firesc.
    Deci şi-au bătut joc din start de NUMELE SFÂNT ROMÂNIA pentru care s-au jertfit strămoşii noştri.
    2)Ţăranii români au fost prezentaţi SUMAR,ÎN BĂTAIE DE JOC şi mai grav,asociaţi cu NOAPTEA,ÎNTUNERICUL şi ÎNAPOIEREA.
    3)Capitala DACIEI NOASTRE STRĂBUNE,Sarmisegetusa a fost prezentată drept Machu Pichu al Europei dar ÎN MOD CRIMINAL şi manipulator NU S-A MENŢIONAT că NOI ROMÂNII SUNTEM URMAŞII DACILOR care au construit Sarmisegetusa.
    De ce?
    Păi atunci ce valoare ar mai fi avut LAUDA DE SINE a GROFULUI BOZGOR Kalnoky,cel care aşa,ÎNTÂMPLĂTOR pomenea că familia lui este venită în Ardeal de „760” de ani.
    Adică cu „NUMAI 40 de ani” după PRIMII SECUI…
    Reporterul COMPLICE LA MANIPULAREA ANTI-ROMÂNEASCĂ accentuază dramatic „STRĂVECHIMEA” invadatorului barbar bozgor spunând laudativ:

    „NUMAI de 760 de ani”.

    Corect era să apară şi UN ROMÂN care să spună că NOI ROMÂNII suntem aici de „NUMAI 45.000 de ani”(vezi picturile rupestre din Bihor) iar cei mai apropiaţi strămoşi ai noştri STRĂBUNII DACO-GETO-PELASGO-HIPERBOREENI erau aici de „NUMAI 5000 DE ANI”(vezi GĂNDITORUL de la Hamangia,cultura CUCUTENI,TROIA,DAVELE DACICE,credinţa în Marele ZALMOXIS,PRIMELE LEGI-Legile BELAGINES,etc).
    4)În mod TICĂLOS atunci când s-a filmat tăbliţa indicatoare cu numele satului ROMÂNESC „Valea ZĂLANULUI” s-a ales INTENŢIONAT un unghi de filmare din care nu se putea citi DECÂT NUMELE BOZGORESC al localităţii,ceea ce reporterul a şi făcut.
    Încă UN SCUIPAT BOZGORESC asupra NOASTRĂ A ROMÂNILOR,SINGURII STĂPÂNI DINTOTDEAUNA ai pământului ROMÂNESC.
    Pământ pe care BOZGORII ÎMPUŢIŢI sunt DOAR TOLERAŢI şi NICIODATĂ stăpâni.
    5)GROFUL BOZGOR Kalnoky şi bozgorii lui abjecţi sunt prezentaţi SOLAR,LUMINOS,într-o lumină bună LA PROPRIU.
    6)NOI ROMÂNII cu ţăranii noştri ,cu obiceiurile şi portul lor popular superb,cu cântece şi datini,cu mănăstiri şi sate,cu MII DE ANI DE ISTORIE A SUFERINŢEI DE IOBAG la ocupanţii bozgori,DISPAREM SUBIT din documentar.
    Sunt prezentaţi DOAR BOZGORII şi saşii.
    Ca şi cum BOZGORII şi SAŞII ar fi stăpânii acestui pământ SFÂNT al DACIEI STRĂBUNE!
    7)Faptul că BOZGORII şi SAŞII SUNT urmaşii OCUPANŢILOR BARBARI şi a VENETICILOR COLONIŞTI este trecut sub tăcere.
    8)Nu este prezentată NICI MĂCAR O CASĂ DE ROMÂN MOŢ,ori maramureşean,nici măcar O PORTĂ CELEBRĂ din Oaş,NIMIC despre străvechea ALBA Iulia oraşul DACIC al ALBULUI Apollo.
    9)Realizatorii pretind că filmează în „Ţinutul Secuiesc” fără a pomeni că „secuii” SUNT OCUPANŢI BARBARI veniţi aici călare din pustiurile Mongoliei.
    10)Realizatorii pretind că filmează în „Ţinutul Secuiesc” fără a pomeni că EXACT LA COVASNA,lângă oraş se află CETATEA ZÂNELOR.
    Ca să vezi,E O STRĂVECHE CETATE DACICĂ
    ,probabil chiar anticul RANISTORUM spre care se retrăgea Marele NOSTRU Rege DECEBALUS după căderea Sarmisegetusei.
    11)România este asociată în mod MIZERABIL DE MANIPULATOR cu expresii de tip „o ţară săracă”.
    Vă rog revedeţi materialul şi veţi observa DEZGUSTAŢI că NUMELE SFINTEI ROMÂNII este asociat NUMAI cu imagini ,contexte şi expresii NEGATIVE,UMILITOARE pentru NOI ROMÂNI.

    Singurul moment APARENT pozitiv este în final ,interviul lui Charles care ÎN CĂUTARE DE REGAT bagă strategic O GARGARĂ LINGUŞITOARE despre „modul de viaţă în armonie cu natura al ROMÂNILOR ” bla-bla-bla etc.

    Cu alte cuvinte NOI ROMÂNII fără Charlică KILLERUL Dianei nu mai ştim să trăim.
    A,să nu uit,Charlică E URMAŞUL lui Ţepeş dar ca să vezi,TOT PE LINIE BOZGOREASCĂ!

    12)Concluzia pe care o poate trage un străin care nu a auzit în viaţa lui de ROMÂNIA este că „Wild Carpathia” este de fapt „TRENSILVEINIA”,că e vorba de „MODERN Roumeinia”
    Atenţie!
    Când englezul spune „Trensilveinia in MODERN Roumeinia” e ca şi cum ar spune „Transilvania RECENT numită România”.
    Deci este EXACT TEORIA RUSEASCĂ anti-românească.

    Ca să vezi,din nou,ce coincidenţă:
    MANIPULAREA RUSEASCĂ anti-românească numită „MOLDOVENISM” tocmai asta spune:
    Că România şi ROMÂNII CA NUME NU EXISTAU până la Carol I!

    Ca să vezi,1000 de ani de cronici de la „OGUSNAM”(893 e.n.) până la Miron Costin,Ion Neculce,Grigore Ureche,Dimitrie Cantemir,Varlaam,Dosoftei,Neacşu,”SUPLEX LIBELLUS” de care Călăii OCUPANŢI RUŞI nici măcar nu au auzit!
    Deci cum spuneaţi bă pui de lele?
    „Trensilvenia in MODERN Roumeinia”
    Bă BOARFE ENGLEZE,voi aţo făcut şcoala la Moscova ca IliciKGB???
    Pe vremea când STRĂBUNII NOŞTRI DACI luptau în ceea ce 2000 de ani mai târziu avea să se numească „MODERN United Kingdom” în COHORTA I AELIA DACORUM,la ZIDUL LUI HADRIAN voi unde eraţi?
    În ce peşteră vă ascundeaţi pe când CHIAR în viitoarea voastră casă, în Britania, STRĂMOŞII NOŞTRI DACI construiau fortul BANNA(azi Birdoswald)?
    Voi pui de căţele ştiţi că dacă nu trebuia asediată DACIA de către Traian, Scoţia de exemplu NU AR MAI FI EXISTAT AZI?
    Şi nu o zic eu ,o spune unul din cei mai mari arheologi ai voştri.
    13)Concluzia pe care o poate trage un străin care nu a auzit în viaţa lui de ROMÂNIA este că „Wild Carpathia” este de fapt „TRENSILVEINIA”,că e vorba de „MODERN Roumeinia”,un pământ LOCUIT PREDOMINANT DE BOZGORI şi SAŞI,pe care NOAPTEA mai bântuie O MINORITATE CIUDATĂ numită „ROMÂNI”.

    14)În concluzie NI S-A APLICAT STRATEGIA „BOMBOANEI OTRĂVITE”.
    După ce COLOANELE a-5-a RUSE de manipulare ne-au tocat bine în TOATĂ PRESA MONDIALĂ,după ce 22 de ani nu am mai fost scoşi din „ŢIGANI”,”săracii Europei”,”sidoşi”,”tuberculoşi”,”vânzători de copii”,”prostituate”,”hoţi”,”CERŞETORI”,violatori,spărgători de bancomate,ULTIMII din Europa,iată că vine „SECURISTUL BUN” Charlică şi ne serveşte O BOMBOANĂ DULCICĂ CU STRICNINĂ.
    Că doar pentru un urmaş AUTODECLARAT al lui Ţepeş PE LINIE BOZGOREASCĂ,NOI ROMÂNII suntem nişte şobolani.

    NI S-A APLICAT STRATEGIA „BOMBOANEI OTRĂVITE” şi noi AM ÎNGHIŢIT CÂRLIGUL manipulării BOZGOREŞTI anti-româneşti fericiţi că uite,NE VORBEŞTE ÎN SFÂRŞIT cineva de bine!

    P.S.:

    Nu uitaţi că pe englezi i-a fascinat TOTUL:urşi,capre negre,râşi,cerbi,lupi,munţi,păduri virgine,cascade,flori,păşuni alpine,BOZGORI,SECUI….

    TOTUL EXCEPTÂND

    NOI ,ROMÂNII.

  2. Iată DOVADA ÎNALTEI TRĂDĂRI de neam şi ţară a tovarăşului Victor Ponta,SLUGA SCÂRBAVNICĂ a Călăilor OCUPANŢI RUŞI!

    Potrivit siteului KremlinLeaks, partener oficial al WikiLeaks, SLUGOIUL RUSIEI Victor Ponta s-a întâlnit în 14 iunie, la recepția organizată de Ambasada Federației Ruse la București, cu Aleksandr Kondiakov și Viktor Komardin, președintele companiei de armament Rosoboronexport.

    Site-ul KremlinLeaks publică un mesaj între doi oficiali ruși, despre relațiile speciale pe care le-au cu TRĂDĂTORUL ABJECT Victor Ponta.

    ”Salutări din București

    Îi transmitem întreaga noastră recunoștință dl-ui Victor Ponta, în special pentru felicitările primite de Ziua noastră națională.

    După cum am informat, dl Victor Ponta ne-a vizitat pe data de 14 iunie, iar pentru noi aceasta a fost o posibilitate importantă de a schimba câteva idei foarte utile.
    Dl Victor ne-a transmis că întâlnirea cu d-nii A. Kondiakov și V. Komardin a fost foarte productivă și a mulțumit pentru această întâlnire.
    De asemenea,

    ne-a încredințat că din luna iulie va incepe un proces de „PURIFICARE”,

    CUM A FOST STABILIT, și dânsul,

    CA ŞI ALTĂ DATĂ,

    CONTEAZĂ PE AJUTORUL NOSTRU.

    Și că, din momentul începerii „CURĂŢENIEI” TOTALE, investițiile noastre locale vor fi valorificate.
    Din motive lesne de înțeles, vom intra din nou în legătură ABIA DUPĂ 1 august.
    Cu respect, Evgheni”

    Evgheni Egorov este ministru consilier în Ambasada Rusiei de la București.

  3. Cine stie sa-mi spuna cine este tanti asta in bleu si bine asezata in spatiu 😛 care palavrageste la B1? Si cam cate parale face, ca are niste previziuni cam bu-hu-hu?

    • Minerva, astrolog.
      Nu am auzit de ea pana acum, dar mi-a placut ce a zis de Ponta si Crin -crestere si prabusire fulminante cu mare atentie pe 1 aug.Despre TB a zis ca e bine sustinut de multimi si sta mai bine(dpdv astral decat cei doi)

      • Multumesc!

        Asta n-am auzit, ci doar cu aprilie 2014 si putin inainte si apoi, acolo era bu-hu-hu!

        Si ma duc pe celalalt articol 🙂

  4. VA DORESC O DUMINICA PLACUTA DRAGI ROMANI 🙂

    VIZIONARE PLACUTA !!NUMAI LA NASUL TV !! 😀

    • Multumesc la fel Dana.

      P.S. Mi-au lipsit comentariile tale cu zambareti. 😉

  5. Fratilor maine sa veniti la VOT ca sa terminam o data cu capul lumii interlope TRAIAN BASESCU!!!
    NU VA FIE FRICA DE BEAU-BEAU SI O SA PICE IN CEL MAI UMILITOR MOD POSIBIL!!!

  6. Pe internet se face inca propaganda, clujenii au primit in posta indemnuri de la Emil Boc sa mearga la referendum, iar primarul a spus ca-i va da in judecata pe acesti usl-isti pentru fals, se primesc pe telefoane mesaje cu text de demitere a presedintelui …. toata astazi!
    Eu nu ma mai mir. Am inteles ca marsavia lor este fara margini, dar sa nu uitam ca „cine loveste cu sabia, de sabie va muri” … habar nu au ce-i asteapta in toamna-iarna, cand saracia va fi crunta (puterea de cumparare a veniturilor romanilor va fi la jumatate) si cand romanul va iesi in strada, de data asta urland la usl (daca nu va fi prea tarziu).

    • Loreley, daca Presedintele ales de majoritatearomanilor nu este repus in drepuri, usl nu va pati nimic la toamna. Pana atunci TOATE institutiile „cheie” din tzara vor fi controlate de comunisti. Daca se intampla ceea ce nu ne dorim niciunul dintre oamenii cu creier in cap, se creeaza un precedent. Isi vor „intra in mana” si la toamna va fi si mai rau.Deja pe la anumite televiziuni „cu shtaif” au inceput mesajele subliminale. Ba, temperatura va trece maine de „pragul critic”, va incepet sas purtam culori cu mesaje dubioase. Cam asta e! 🙁

      • Buna seara, Andreea! Eu pana acum am avut noroc. Numai pe mail am primit mesajul de la ICCD. L-a afisat si loreley pe forum.

  7. vezi in „Adevarul” ce se poate intimpla duminica la vila Dante,ma crucesc,se poate ajunge aici?

  8. Cine mă lămureşte şi pe mine într-o privinţă?
    Dracii roşii aveau voie azi să lipească afişe în faţa secţiilor de votare?

      • Mulţam frumos de răspuns, Mihai!
        Deci n-am comis vreo neregulă rupându-le.
        Pe la mine, usl-ul adună nişte proşti fără bani, promiţându-le 50 de lei dacă merg să voteze.

          • Bună, Alice!
            Din păcate spun „proşti dar mulţi”.V-am mai povestit eu că un vecin de-al meu cu toată trupa a votat usl-ul deoarece i-au promis casă.Acum merg pentru acelaşi motiv.Probabil că vor merge şi la parlamentare.Casă vor primi…doar dacă le-o dau eu pe-a mea.
            Şi ăştia votează şi decid şi pentru viaţa mea.Sunt cam nervoasă azi.

        • 😆 😆 😆
          Vad ca 50 e cifra lor standard cu care duc de nas pulimea.
          Sa nu pateasca si astia ca cei din cele doua autocare, asa cum ne-a povestit cineva pe aici, ca in loc de 50 au primit doar 25 atunci cand s-au dus la miting, la Timisoara.
          Sau ca pensionatii la care le-au promis suplimentarea pensiei printr-un ajutor dat de primar, daca va fi ales.
          Doamne cata prostie mai e in Romania!!!

          • Sunt si prosti si se mai si „prostitueaza” din lipsa de bani. Daca te uiti atent la inregistarile de la „marele miting” al usl de la Romexpo (poate le gasesti pe youtube sau siteul unei televiziuni) vei vedea ce figuri si atitudini de mahala aveau „manifestantii si simpatizantii” usl.

  9. Stau si ma intreb unde sunt tinerii care nu au de munca si care spera la un loc de munca in europa…nimic…nici un semnal.

    • Aia care vor loc de munca in strainatate sunt la scoala in strainatate, ailalti sunt aici si asteapta sa fie demis Tiranul care nu-i lasa sa ia bac-ul (sau sa-si ia doctoratu’ dupa modelul Ponta) si apoi sa stea acasa, ca doar nu s-or duce sa munceasca. Al treilea grup (majoritar feminin) se-nvarte pe langa Mazare, Sova, Banicioiu si Negoita, ca doar e „de munca” pe-acolo.

  10. Vedeti nu mai sunt chinezi,papalapte sunt toti la stampilat voturi…platiti voi…avem noi grija EUROPA E CU NOI!

  11. Vai de noi daca se valideaza referendumul !!! Mie groaza sa ma gandesc ce se va alege de poporul roman. Vom ajunge mai rau ca grecii…

  12. Nu voi legitima intoarcerea la comunism!!
    Nu voi legitima sa vina la conducere niste indivizi care nu respecta legile si constitutia!!

  13. Mamaaaaaa, @Cristian+Laura(in ordine alfabetica) Chiar ca sa CRAPE TOT IADUL!! Ati fost PE SECUNDA. Semn bun-bun-bun!

    • Asta e, daca bantuim prin aceleasi locuri 😛
      Sper si eu ca a crapat vreunul, ca mi s-a suit tensiunea pana-n pod si daca nu crapa dreq explodeaza neuronu-mi.

      • stiti cum e, ei se coordoneaza, noi suntem conectati 🙂

        buna Laura, buna Alice

        patru, sase ochi, nu strica – nici un ochi strica 🙂

        • 😆 Am inteles ca Laura are ochelari. Si eu la fel. Deci sunt 10 ochi. Daca in mod intamplator ai si tu ochelari sunt deja 12! 😯

  14. Iau cu copy/paste de la Viq, care a luat tot asa de la un comentator al EVZ:

    Interesant punctul de vedere al unui comentator pe EvZ :

    “In cursul zilei de maine la buletinele de stiri vom fi bombardati cu informatii false asupra prezentei la vot.
    In cursul diminetii se va sugera ca participarea la vot e masiva, iar dupa-amiaza se va spune ca s-a atins deja cvorumul. In paralel se va lasa impresia ca lupta e stransa si ca nu lipseste mult pt. ca Traian Basescu sa egaleze.
    In felul acesta se va induce in randul simpatizantilor basisti ideea ca varianta invalidarii referendumului a cazut si ca e nevoie sa iasa la vot pt. ca ar putea castiga votand NU.
    Evident ca vor fi prostiti doar pt. a face fara sa vrea cvorumul….”

    NU VA LASATI INTIMIDATI! – asta zic eu 🙂

      • Ca le-o fi greu sa umfle putin procentele, nu mult ci numa’ atat cat sa ne panicheze. Cred ca astia atat stiu sa faca bine, dar bine de tot, sa fure!

  15. Dragilor,

    probabil maine vor fi o droaie de informatii manipulatoare, doar doar iesim la vot.

    citez din Viq ce a citat EV.Z:

    “In cursul zilei de maine la buletinele de stiri vom fi bombardati cu informatii false asupra prezentei la vot.
    In cursul diminetii se va sugera ca participarea la vot e masiva, iar dupa-amiaza se va spune ca s-a atins deja cvorumul. In paralel se va lasa impresia ca lupta e stransa si ca nu lipseste mult pt. ca Traian Basescu sa egaleze.
    In felul acesta se va induce in randul simpatizantilor basisti ideea ca varianta invalidarii referendumului a cazut si ca e nevoie sa iasa la vot pt. ca ar putea castiga votand NU.
    Evident ca vor fi prostiti doar pt. a face fara sa vrea cvorumul….”

  16. Articolul articolului 😆 😆

    pentru ca Kukri nu mai are nicio tragere de inima sa mai intre in dialog cu nimeni care viziteaza (sau se baga inseama) pe Blog(n-a pomenit si de forum- deci n-a inchis „toate robinetele”!) ii amintesc ca daca doreste o teza de doctorat „pe bune” sa apeleze la domnul Radu Moraru. Dumnealui a luat legatura (in vazul TUTUROR!!!) cu „domnishoara bucatarie”- pardon!- „salon”. 😆

  17. Batista murdara a democratiei romanesti
    ––––––––––––––

    Dupa 22 de ani de democratizare a tarii clasa politica romaneasca, neschimbata in imensa ei majoritate, a reusit o performanta uluitoare : sa boicoteze un referendum – mijloc eminamente democratic- pentru a salva democratia.

    Vom vota „murdar” prin neprezentare tocmai pentru a ne asigura sansa de a mai putea vota vreodata. Aceasta situatie este eminamente rezlutatul al intregii clase politice, fara exceptie.

    Exista si un procent de vina atribuit complicitatii oamenilor la un sistem social de genul „lasa-ma sa te las”. Inainte de intrarea in UE eram cu totii dornici si optimsiti sa patrundem intr-un spatiu care insemna pentru noi un El Dorado accesibil cu buletinul pentru fiecare, nu doar pentru cei care puteau arata 500 de euro la granita sau/si o invitatie.

    Pentru foarte multi dintre noi UE a insemnat o cale mai usoara sa ne luam blugi sau seconduri, pentru altii o sansa de a calatori mai accesibil spre zone doar visate.

    Ce am uitat insa a fost ca „lasa-ma sa te las” si „o mana spala pe alta” ridicate la rand de mentalitate se regasesc si in UE dar la cote infinit mai mici. Cei care se intorceau din West povesteau cu uimire si admiratie cat de cinstiti sunt nemtii, ca „la ei nu merge asa” si mai ales delicioasele, pe atunci, chifteleute epice despre WC-urile cu senzori. era dovada suprema ca „ai fost acolo, ca altfel nu aveai de unde sa stii asa minunatie”. Odata ajuns folclor, si aceasta poveste a fost preluata de impostori.

    Si atunci ne miram de ce romanii nu reactioneaza in strada sau la nivelul elitelor intr-un mod vehement si productiv? pe vremuri, actorii strecurau replici acide la adresa regimului opresor, atunci aveau curaj unii dintre ei, altii aveau curajul dat de asigurarile oculte ale Securitatii care sapa la temelia unui cult al personalitatii la care au fost mesteri artizani.

    Acuma e liniste. Aproape liniste, poate un murmur care nu trece foarte mult de zgomotul de fond al Internetului.

    De ce asa ceva?

    Pentru ca „baietii destepti” au construit Sistemul ticalosit si l-au facut cadou populatiei ei asteptand rezultatele cu buzunarele deschise. Iar populatia, al inceput timid apoi din ce in ce mai navalnic, a pus botul, intr-o proportie de masa coplesitoare. Doua generatii de tineri au fost stricate si infestate cu acest „spirit negru”.

    Si a venit Traian Basescu care a aratat amenintator la Sistemul ticalosit, numarandu-i zilele cu fiecare lovitura data sistemului. Si a fost bine.

    Da, dar lovind sistemul a lovit implicit in interesele de moment al celor care beneficiau chiar si la nivel microscopic de acest Sistem, acestia fiind enorm de multi. Aproape toti. Si n-a mai fost bine.

    De aceea, asistam la tupeul nemarginit al lichelelor, la curajul „gandacului” de a se da la tine cand tu sustii ceva firesc si normal, si vident pentru 3/4 din planeta asta.

    Pentru a-si apara beneficiile de pe urma unui Sistem ticalosit, chiar si foarte marunte, sau mai mult, chiar speranta sau posibilitatea existentei unor viitoare beneficii de pe urma Marsavului Sistem, multi tac, multi vorbesc, multi ataca si multi neaga realitatea deformand-o si deformandu-se si pe ei, devenind mosntrii.

    „Domnu’ Basescu, distrugeti Sistemul Ticalosit dar sa nu ne afecteze ca avem copii de crescut…” – dar pana acuma i-ati crescut cu furaciune si evaziune fiscala, ca asa erau timpurile nu? dar de ce nu v-ati opus? „esti nebun, nu vezi si tu cum merg lucrurile?”

    Sistemul ticalosit este in interiorul multora, dar multora dintre noi si de aici rezistenta sau chiar reactiunea la atitudinea Presedintelui. Romanilor trebuie sa li se faca binele cu forta, sau deloc. Doar asa si sperand intr-o revenire elastica dupa o compresie mecanica brutala, romanii isi pot cuceri libertatea si moralitatea.

    Pentru ca nu poti pastra ceva ce nu ai cucerit, ceva ce nu ai meritat plus ca ne mai facem si de ras. Sunt convins ca Ponta a avut o batista la el, undeva ascunsa in vreun buzunar al costumului lui scump si impecabil. La primul stranut va scoate batista murdara a democratiei hâde pe care a generat-o.

    Mai bine stergeti-va la nas cu dosul manecii, doar asa veti fi credibil.

    PS: In timp ce Victor Ponta isi ranjeste fasolea la deschiderea JO, Romania intra in ceea de-a 47 zi de canicula secetoasa, vegetatia alpina incepe sa se aprinda, in tara e debandada politica, locuri de munca ioc!, competenta Abramburicii se rezuma la a schimba Bac-ul si a declara palgiatul ca fiind ceva legal iar foametea din cazua secetei ne ameninta.

    Nu conteaza, Ponta plagiatorul a fost invitata sa participe la Festivitatile de deschidere ale JO. Asa a facut Coroana Britannica si cu ceausescu, l-a plimbat cu caleasca in public si apoi i-a retras titlurile printr-un anunt in ziar.

    Apropo, daca teza de doctorat a lui Ponta este ok, este legala, inseamna ca putem face cu totii la fel si sa ajungem doctori?

    Gata, m-am hotarat, vreau sa-mi dau teza de doctorat in minciuna si furt. Imi trebuie un indrumator de lucrare, stiti careva pe cineva potrivit?….. ce spuneti colegii? s-a mai facut pe tema asta? mda, m-a trezit tarziu…

    Dar nu-i nimic, fac pe alta tema: adevarul si onestitatea in tezele de doctorat 😉 si scriu tot despre minciuna! yesssss, m-am scos!

    • Pe Orban al lor il roade ca a fost asemanat (fara asemanari, de fapt) cu Victor al nostru. Glumesc, desigur 😆

  18. Va salut dragi prieteni, ma bucur sa va regasesc.
    Am parcurs in goana postarile din aceste cateva zile precum si cat mai multe puncte de vedere din presa.
    Parerea mea este ca ceea ce este la vedere este numai varful eisbergului, ceea ce este cumplit pentru ca este inevitabil.
    Cu atat mai mult datoria noastra este sa actionam lucid si onest de partea celor care cunosc si apara valorile fundamentale.
    Va recomand cu multa caldura sa vizionati o inregistrare din 21 iulie la http://inregistrari.b1.ro/view-360-75.html
    sau cel putin de la min.00:47 la min.00:50.
    EU VARA NU VOTEZ!

        • Luci,

          Acum, la ora asta, ingrozirea e pozitiva. Bine ca s-a-ntamplat acum ingrozirea, inca nu e prea tarziu. Mai plastic spus: varful unui picior al nostru si varfurile degetelor de la o mana inca sunt inclestate pe marginea prapastiei, restul corpului atarna in gol. Sa vedem cata forta avem sa ne arcuim corpul si sa ne ridicam inapoi pe marginea prapastiei. 😯

  19. Tare de tot ! Ptr ca am postat materiale pe site-ul http://www.davotez.ro am fost raportata ca spam la Facebook de catre USL sau simpatizantii. Ca sa nu mai postez,deci eu nu suporta ca noi ceilalti cei care avem alta parerea sa spunem NU. Asta este democratia lor !!!!!!! Dupa 29 daca USL iese victorios ne vor baga pumnul in gura si ma tem ca nu la figurat.

  20. Nu ne pote nimeni impune sa mergem duminica la vot.Noi ne-am hotarat sa NU MERGEM LA VOT .Dreptul la vot in Romania este un DREPT, NU O OBLIGATIE.DUMINICA NU MERGEM LA VOT !!!

  21. Buna ziua tuturor!

    Din cele citite de mine prin ziare si bloguri, am aflat ca exista posibilitatea ca sondajele sa fie manipulate, duminica. Si nu doar sondajele, ci sa existe o manipulare de genul: „Impiedicarea exprimarii votului se pedepseste de lege”.

    Sfatul este sa nu ne lasam intimidati, daca ne-am hotarat sa nu votam, nu votam si gata! Nu exista lege care sa ne pedepseasca pentru ca nu am dorit noi sa ne exprimam prin vot.

    NU VA LASATI INTIMIDATI!

    • Ipiedicarea e altceva cu a nu vota,daca as inchide pe mama in casa sa nu voteze si ia ma reclama a doua zi…e impiedicare.

      • Ideea e sa nu o incui in casa, ca, asa cum zici, e impiedicare, ci sa o convingi sa ia hotararea singura sa nu se duca.

  22. Laura,la cit sint eu de suparata, -….- daca obs ceva naspa,la sectia de votare,cred ca alung la stiri….sa cer exclusivitate la NASUL TV/ 🙂

    • Buna, Tina!

      Nu-i de ras, pe cuvant 🙁 Sunt atat de imbatati de perspectiva puterii unice, incat nu mai filtreaza nimic, semn ca nu le pasa. Si asta inseamna ori ca sunt foarte, dar foarte redusi dpdv al intelectului, ori ca sunt siguri pe ei si se bazeaza pe ceva concret, ceva ce noi nu stim. Si aceasta ultima varianta e horror 🙁

  23. Bina dimineata tuturor. @ElenaS, sa speram ca pe 30 iulie vom fi toti prietenii aici si sa sarbatorim asa virtual o mare bucurie. Sa ne ajute Dumnezeu sa nu ne intoarcem la vremuri de groaza.Daca se instaureaza teroarea kgb, adio tot ce ar putea fi o Romanie de tip occidental.

  24. Bunadimineata luuuumeeee…. mergem la plaja ?,la scaldat,la iarba verde,?…..ce spuneti ca nu prea aud ? ….pe 30 iulie ? 🙂

    • Iliescu zice in aceste zile ca Parlamentul nu poate da lovituri de stat…..NUUUU TATA …..asa cum nici TU nu erai amic cu Ceausescu , vai NU…….
      😆 😆 😆

Comentariile sunt închise.