Euromaidan PR: Comparaţie între Putin şi Hitler

Timp de mulţi ani m-am întrebat cum trebuie să se fi simţit unchiul meu în 1938-1939, când deasupra Europei se adunau nori negri. Cel al cărui nume îl port, Robert Van Voren, avea 21 de ani, tocmai terminase liceul şi studia pentru a deveni inginer în Delft, Olanda. Era o persoană singuratică ce a străbătut Europa pe o bicicletă olandeză veche, de culoare neagră, observând cum continentul se schimba rapid. Una dintre călătoriile sale l-a dus în Finlanda, unde a privit cum avioanele sovietice zburau peste Vyborg ca avertisment al apropiatului Război de Iarnă ce avea să coste sute de mii de vieţi. Europa era la un pas de război.

Oricum s-ar fi simţit, a fost îndeajuns de supărăt încât să se alăture rezistenţei olandeze aproape imediat după invazia germană din luna mai a anului 1940. Timp de mai mult de trei ani a falsificat documente pentru piloţi evrei şi englezi, ajutându-i pe primii să se ascundă de germani, iar pe ultimii să se întoarcă acasă prin Portugalia. A făcut acestea sub diferite pseudonime, până când a fost arestat în octombrie 1943, încarcerat în închisoarea din Scheveningen (acum „casa” apărătorilor Curţii Penale Internaţionale) şi apoi trimis în lagăre în Germania şi Polonia. A trăit destul pentru a-i vedea pe americani, dar a murit după două săptămâni din cauza foametei şi a mai multor boli.

Acum, la mai mult de 75 de ani după, îmi pot imagina teama şi frustrarea pe care trebuie să le fi simţit de fiecare dată când auzea ştiri despre noile trucuri ale Fuhrerului german Adolf Hitler. O frustrare probabil exacerbată de atitudinea de convalescenţă a liderilor Europei Occidentale care de fiecare dată au crezut că rămânând diplomatici şi îngăduitori îl vor convinge pe Hitler să accepte încetarea cuceririlor de mai multe teritorii şi „reunirea” germanilor cu patria. Desigur, europenii erau îngrijoraţi, dar în special în privinţa consecinţelor economice ale unei acţiuni directe, iar, în final, întregul continent a fost cuprins de flăcări şi zeci de milioane de oameni şi-au pierdut vieţile.

Primăvara Rusească

Astăzi, vedem un lider rus care a adus înapoi „mândria” şi „respectul de sine” Rusiei, la fel cum a făcut şi Hitler în anii 1930. Pentru Rusia, ruşinosul Tratat de la Versailles a reprezentat colapsul Imperiului Sovietic (Putin l-a numit „cea mai mare tragedie a secolului XX”) şi pierderea a aceea ce mulţi ruşi consideră a fi „nashe”, „al nostru”. Iar „al nostru” poate fi orice, de la Ucraina la ţările baltice, Finlanda, Polonia şi chiar Alaska. Pretenţile auzite în presă sau spuse de tupeiştii politicieni şi diplomaţi ruşi cuprind o şi mai mare parte din mapamond. Un lucru este cert: ceea ce se întâmplă acum reprezintă pentru mulţi ruşi „Primăvara Rusească”, renaşterea Rusiei ca putere de temut.

Pe plan intern, acelaţi conducător a impus un regim militar dictatorial. Deciziile trec de Duma de Stat cu vot unanim sau cu un singur deputat curajos (Ilya Ponomaryov) opunându-se. Presa este redusă la tăcere când idei şi gânduri „extremiste” (a se înţelege „anti-guvernamentale) sunt diseminate şi întreaga presă a fost „gleichgeschaltet” („pusă la punct”), aşa cum îi spunea Hitler. Pe 16 martie, cu ocazia unei demonstraţii împotriva manifestaţiei anti-război, Kremlinul a adus noi cohorte pe străzi, toate îmbrăcate în geci roşii cu harta URSS pe spate. Acestea sunt SA-ul (Sturmabteilung) lui Putin, singura diferenţă fiind inversarea culorilor: SA-ul  lui Hitler aveau uniforme maro la exterior şi roşii pe interior (mulţii dintre ei fiind foşti comunişti), iar oamenii lui Putin poartă roşu pe exterior şi maroul fascist în interior. Conducerea lui Putin a integrat în viaţa cotidiană un stil neo-fascist de guvernare, înclusiv militarizarea ţării, un baraj constant de propagandă, distorsionarea realităţii şi folosirea răspândită a bătăuşilor care, în calitate de „patrioţi ruşi” cuceresc teritorii pierdute şi solicită „dreptate istorică”.

Răspunsul Vestului

Pe lângă lucrările regimului neo-fascist din Moscova, există o asemănare şi mai îngrijorătoare cu anii 1938-1939. Aceasta este pasivitatea Vestului, lipsa unui răspuns adecvat şi rapid la mutările politice ale lui Putin. Şi toate sunt cam la fel: natura regimului din Moscova este clară şi cunoscută de majoritatea, chiar dacă unele agenţii de presă, precum BBC, au tendinţa neplăcută de a copia exprimările eufemiste ale lui Putin (cum ar fi „unităţi de auto-apărare”, când este limpede că avem în faţă armata rusă). Cu toate acestea, paşii necesari sunt evitaţi din egoism sau din frica de a nu suferi pierderi economice. Regatul Unit ezită deoarece se teme să nu piardă banii ruseşti din Londongrad. Franţa ezită deoarece ar vrea să continue vânzarea de arme. Germania este reticentă datorită legăturilor economice şi dependenţei faţă de gazul rusesc. Iar multe alte state vestice evită discuţia, sperând că vântul va mătura tot. Doar cei care îşi amintesc direct şi traumatic perioada de domniaţie sovietică- în special ţările baltice şi Polonia- îşi exprimă direct şi clar poziţia. Ceilalţi folosesc cuvinte şi gesturi goale.

În timpul ultimilor ani anteriori războiului, când unchiul meu călătorea cu bicicleta prin Europa şi privea cum lumea o ia razna, Olanda avea un Prim-ministru pe nume Hendrik Colijn. În 1935, după ce Germania a ocupat Rhineland, acesta a spus faimoasele cuvinte de la sfârşitul discursului său de la radio: „Le cer ascultătorilor mei ca atunci când merg la culcare să doarmă la fel de liniştiţi ca în alte nopţi. Nu există încă niciun motiv să fiţi cu adevărat îngrijoraţi”. Acum ştim că era şi că ocuparea Rhinelandului a fost prima dintr-o serie de „reunificări” care au dus la Al Doilea Război Mondial. Nu este nicio dovadă că Hitler s-ar fi oprit dacă ar fi fost înfruntat mai devreme şi mai ferm, iar o astfel de dovadă este imposibil de oferit. Cu toate aceste, este clar că Europa nu era pregătită moral să se opună unui dictator şi că lipsa de pregătire morală l-a ajutat să aducă războiul în mai multe ţări, având ca rezultat mai multe morţi decât dacă ar fi fost oprit la începutul drumului.

Da, Rusia este o putere nucleară şi acest fapt este important în alegerea răspunsului la acţiunile lui Putin. Dar, cu siguranţă se poate mai mult decât impunerea de restricţi împotriva câtorva zeci de ruşi corupţi din anturajul lui Putin şi mai mult decât alte câteva mutări simbolice. Pentru început: 449 de membri ai Dumei au aprobat anexarea Crimeii. Mulţi dintre aceştia sunt implicaţi în afacerile Preşedintelui rus, toţi au aderat la forma deformată de patriotism propusă de acesta. Sigur vă puteţi asigura că ei nu mai pot merge la cumpărături în Londongrad?

Acest articol este semnat de Robert van Voren.

Traducere de UVT.