Fostul consilier prezidențial Eugen Tomac își începe astăzi campania electorală pentru un post de deputat în Parlamentul României din partea diasporei. Lansarea oficială va avea loc la ora 18.00, la teatrul Mihai Eminescu din Chișinău.
Tomac a fost nominalizat de Alianța România Dreaptă (ARD) pentru Colegiul 2 Diaspora – Camera Deputaților, cel care reprezintă românii cu domiciliul în Republica Moldova și în celelalte țări europene din afara UE și a spațiului Schengen, dar și în țările din Asia, cu excepția celor din Orientul Apropiat și Mijlociu.
Eugen Tomac vrea să își continua proiectele pentru românii din diaspora.
„M-am decis să candidez din nou pe același colegiu în Parlamentul României, pentru care am candidat și 2008. Între timp am acumulat mai multă experiență și doresc să continui proiectele din Executiv în Parlament. Mă refer aici la relația cu românii din Republica Moldova și cei din vecinătatea României. Sunt singurul consilier al președintelui Băsescu care intră în această competiție electorală”, a spus sursa.
Eugen Tomac are 31 de ani și este originar din sudul Ucrainei. S-a născut la 27 iunie 1981, în localitatea Oziornoe (fosta General Averescu), regiunea Odessa, fostul județ Ismail. La vârsta de 17 ani a fost admis la studii în România, prin programul de burse oferit etnicilor români din jurul granițelor. A studiat la Facultatea de Istorie, Universitatea din București (1999-2003), și a susținut licența pe tema „Basarabia, provincie românească la periferia URSS”. A susținut un master, în cadrul aceleeași facultăți, pe tema „Mecanisme de deznaționalizare în URSS” (2003-2004). În 2000–2004 a fost președinte al Ligii Tinerilor Români de Pretutindeni. A activat și în mass-media. În ianuarie 2009 a fost numit în funcția de Secretar de stat pentru Românii de Pretutindeni. În mai 2012 a devenit consilier al președintelui Traian Băsescu, după ce și-a prezentat demisia din funcția de șef al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni. Acesta a exercitat funcția de consilier de stat la Departamentul Relații Internaționale și Politici Europene din cadrul Administrației Prezidențiale.
mult succes
Comentariile sunt închise.