1-Traian-Basescu-768x512Fostul șef al statului Traian Băsescu critică staff-ul lui Iohannis și modul în care a fost pregătită și s-a desfășurat vizita la Sofia a președintelui, menționând că acesta a plecat cu un obiectiv, iar acolo a primit un refuz public de la bulgari și a fost „victima unor incompetenți”, scrie b1.ro.

„Eşec jenant la Sofia
Preşedintele Iohannis a plecat la Sofia având ca obiectiv să obţină oficial acordul Bulgariei pentru a se crea o Flota NATO (România, Bulgaria, Turcia) la Marea Neagră.
Cum a fost posibil ca Preşedintele Iohannis să plece la Sofia cu un obiectiv anunţat, iar la Sofia să primească un refuz public de la bulgari?!
Cum au pregătit MAE,MApN, consilierii preşedintelui obţinerea acordului Bulgariei? De ce SIE nu l-a prevenit pe Preşedinte?
Domnul Preşedinte Iohannis a fost victima unor incompetenţi şi a creat un eveniment politic negativ, greu de surmontat din punct de vedere al credibilităţii în interiorul NATO, dar şi în interiorul UE.
Un Preşedintele nu face o vizită bilaterală pentru a fi refuzat de parteneri, ci o face doar în momentul în care înţelegerea este negociată până la detaliu, iar rostul vizitei este acela de a valida şi parafa înţelegerea. Altfel, Preşedintele este penibil”, a scris Băsescu pe Facebook.

Totodată, Băsescu a menționat că, în astfel de cazuri, ar fi trebuit să pice „capete” grele, dându-i ca exemplu pe „Lazăr Comănescu, Mihnea Motoc, Directorul SIE, Mihai Răzvan Ungureanu, şi consilierii de politică externă şi cel de securitate naţională”.

„Nu trebuiau să mai fie în funcţii”, a spus, tranșat, Băsescu.