Guvernanţilor de azi: Să vă fie ruşine! | REGINA care şi-a scos inima din piept pentru ŢARĂ. Vedeti aici imagini incredibile!

„Ţării mele şi Poporului meu,

Când veţi ceţi aceste slove, Poporul meu, eu voi fi trecut pragul Tăcerii veşnice, care rămâne pentru noi o mare taină. Şi totuşi, din marea dragoste ce ţi-am purtat-o, aş dori ca vocea mea să te mai ajungă încă odată, chiar de dincolo de liniştea mormântului. (…) Mi-a fost dat să trăiesc cu tine, Poporul meu, vremuri de restrişte şi vremuri de mari îndepliniri. Pentru un timp mi-a fost dat să-ţi fiu călăuză, să-ţi fiu inspiratoare, să fiu aceia care a păstrat flacăra vie, aceia care a devenit centrul de îndârjire în zilele cele mai negre. Aceasta ţi-o pot spune astăzi căci nu mai sunt în viaţă. În acele zile mi-ai dat un nume ce mi-a fost drag; m-ai numit “Mama tuturor” şi aş vrea să rămân în amintirea ta aceia care putea totdeauna să fie găsită în clipele de durere sau pericol. (…) Te binecuvântez, iubită Românie, ţara bucuriilor şi durerilor mele, frumoasă ţară, care ai trăit în inima mea şi ale cărei cărări le-am cunoscut toate. Frumoasă ţară pe care am văzut-o întregită, a cărei soarta mi-a fost îngăduit să o văd împlinită. Fii tu veşnic îmbelşugată, fii tu mare şi plină de cinste, să stai veşnic falnică printre naţiuni, să fii cinstită, iubita şi pricepută. Am credinţa că v-am priceput: n-am judecat, am iubit… (…) Am redeşteptat la o viaţă nouă micul castel părăsit de la Bran, dar Tenha-Juva ( Balcicul ) a fost locul cel înfăptuit, acolo mi-a fost dat să fac din vis adevăr, şi fiindcă aceasta a însemnat pentru mine mai mult decât aşi putea tălmaci vreodată, am cerut fiului meu Regele Carol al II-lea ca inima mea să fie adusă şi aşezată la Stella Maris, biserica ce am clădit-o la marginea marii. (…) Cu trupul voi odihni la Curtea de Argeş lângă iubitul meu soţ Regele Ferdinand, dar doresc că inima mea să fie aşezată sub lespezile bisericii ce am clădit-o. (…) Şi acum va zic rămas bun pe veci: de acum înainte nu va voi putea trimite nici un semn: dar mai presus de toate aminteşte-ţi, Poporul meu, că te-am iubit şi că te binecuvântez cu ultima mea suflare„, 1933 – Testamentul Reginei Maria.

Prinţesă a Marii Britanii şi Irlandei, nepoată a Reginei Victoria şi înrudită prin mamă cu Ţarii Rusiei, Maria a venit în România pentru a se căsători cu Principele Ferdinand, cel care avea să devină întregitorul întregii naţiuni.

„Mama răniţilor”, aşa o numeau cei din popor pentru că lăsase mătăsurile elegante şi ajutase răniţii de pe frontul războiului balcanic şi cel al primului mare război mondial ca infirmieră. Dar Regina a fost mai mult decât atât. A iubit România, o ţară care o adoptase cu dragoste şi căreia i-a dăruit totul. A fost mamă, diplomat iscusit – făcând eforturi incredibile ca România Mare să fie recunoscută de marile puteri ale lumii -, şi om al artelor.

„Oricâte greşeli va fi comis regina Maria, înainte şi după război, războiul rămâne pagina ei, pagină cu care se poate făli, pagină care se va aşeza în istorie la loc de cinste. O găsim în tranşee printre combatanţi în rândurile înaintate, o găsim în spitale şi în toate posturile sanitare printre răniţi şi bolnavi. O găsim de faţă la toate adunările care încercau să facă puţin bine. Nu a cunoscut frica de gloanţe şi de bombe, cum nu a cunoscut teamă şi scârbă de molimă sau nerăbdarea faţă de eforturile aşa de des inutile, provocate de dorinţa ei de mai bine. Regina Maria şi-a îndeplinit datoria pe toate fronturile activităţilor sale, dar mai presus de toate pe acela al încurajării şi ridicării moralului acelora care o înconjurau şi care au trebuit să decidă, în cele mai tragice momente, soarta ţării şi a poporului său. Se poate afirma că, în răstimpul pribegiei noastre în Moldova, regina Maria a întrupat aspiraţiile cele mai înalte ale conştiinţei româneşti. Prin modul cum a influenţat în 1916 intrarea României în război şi din nou în 1918, când aproape numai datorită ei, regele Ferdinand nu a ratificat dezastruoasa pace de la Bucureşti, regina s-a aşezat că ctitoriţă a României întregite şi ca una din cele mai mari figuri ale istoriei noastre naţionale”, scria Constantin Argentoianu, fost Prim-mistru al României, în cartea sa „Pentru cei de mâine: Amintiri din vremea celor de ieri”.

„Regina Maria, mai mult decât oricine altcineva, s-a bătut pentru a asigura reîntoarcerea Transilvaniei, Basarabiei şi Bucovinei la România, la sfârşitul Primului Război Mondial. A dormit pe câmpurile de lupta ale celui de-al Doilea Război Balcanic şi ale Primului Război Mondial, alături de soldaţii săi. Prin forţa de nezdruncinat a voinţei sale, această prinţesă britanică s-a redefinit pe sine însăşi ca româncă oferindu-le supuşilor săi o mai bună înţelegere a ceea ce urma să fie România, decât oricare din viziunile fasciştilor sau comuniştilor autohtoni care au urmat după ea”, nota Robert D. Kaplan în volumul „Fantomele balcanilor”.

Aşa cum a cerut Regina Maria în testamentul redactat în 1933, inima sa a fost îmbălsămată, pusă într-o casetă de argint octogonală şi învelită într-un steag dublu – pe de o parte drapelul României, pe de alta steagul Marii Britanii. Toate acestea au încăput apoi într-o altă casetă, din argint aurit şi cu ornamente din pietre preţioase. Întreg ansamblul a fost transportat cu vechiul bric „Mircea” la reşedinţa Reginei din Balcic, unde a fost depusă cu toate onorurile: tunurile distrugătorului „Regina Maria” au tras 21 de salve, iar gorniştii companiei de marină au sunat stingerea. După pierderea Cadrilaterului, Principesa Ileana a ordonat construcţia capelei „Inima Reginei Maria” la Bran. Acolo au fost depuse casetele cu inima într-un sarcofag de marmură. Însă în 1968, capela a fost profanată de comunişti, inima a fost scoasă din sarcofagul de marmură şi dusă apoi, împreună cu casetele, la Muzeul de Istorie.