hqdefault

Răsturnare de situaţie: după ce presa internaţională a publicat o serie de fotografii cu aşa-zisa femeie care s-a aruncat în aer la Paris, în timpul asaltului forţelor speciale, imaginile s-au dovedit a fi eronate. În realitate, în respective nu apare Hasna Ait Boulahcen, ci Nabila Bakkatha, o femeie din Maroc, care nu are nicio legătură cu atentatele din capitala franceză.

Nabila Bakkatha, originară din Beni Mellal, Maroc, a fost stupefiată să îşi vadă fotografiile publicate în presă şi titrate ca şi cum ea ar fi fost cea care s-a aruncat în aer la Paris.

Femeia a explicat că totul a fost o înscenare pusă la cale de un fostă prietenă, care a vândut respectivele poze unor jurnalişti. Mai mult, Nabila a precizat că imaginea în care ea apărea goală, în cadă, nu a fost niciodată publicată pe o reţea de socializare, relatează CNN News.

„Nu am nicio legătură cu Hasna sau cu terorismul”, a spus ea. „Singura legătură este că fotografiile mele au fost vândute unor jurnalişti care le-au publicat… Nu au făcut nicio cercetare, nimic”, a adăugat femeia.

Deşi rectificarea a fost făcută de majoritatea publicaţiilor internaţionale, Nabila spune că are de gând să îşi dea în judecată fosta prietenă, dar şi pe jurnaliştii care au publicat iniţial imaginile.

„Viaţa mea s-a schimbat în mod dramatic, nu am mai mers la muncă, nu mai pot merge nicărieri pentru că mă tem pentru viaţa mea. (…) Familia mea a fost şocată, unele dintre rudele mele nici nu mai vorbesc cu mine. Şi sunt sigură că aş avea probleme serioase dacă aş călători în Franţa”, a mai explicat ea.

realitatea.net