RT_Erdogan

Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a apreciat într-un discurs susținut marți la Ankara că Uniunea Europeană are mai multă nevoie de Turcia decât invers, el criticând și un raport despre țara sa publicat săptămâna trecută de Parlamentul European, document pe care l-a calificat drept „provocator”, transmite AFP, citată de agerpres.ro

În respectivul raport, deputații europeni consideră că în Turcia se înregistrează un „regres” la capitolele „independența puterii judiciare, libertatea de reuniune, libertatea de expresie și respectarea drepturilor omului și a statului de drept”.

„Într-un moment în care relațiile noastre cu UE sunt într-o fază pozitivă în ceea ce privește migranții, deschiderea unor capitole de negociere (pentru aderarea la UE) sau scutirea de vize, emiterea unui asemenea raport este ceva provocator”, a replicat marți președintele Erdogan.

„Trei milioane de persoane sunt găzduite în această țară (Turcia) pentru a nu deranja europenii (…) Ce avem pe acest subiect în raport ? Nimic”, a continuat liderul turc.

Prin urmare, „UE are mai multă nevoie de Turcia decât are Turcia de UE”, a conchis el chiar în timp ce premierul său, Ahmet Davutoglu, vorbea în fața Consiliului Europei, la Strasbourg, conform agerpres.ro

Davutoglu a declarat cu o zi în urmă că dacă UE nu va liberaliza regimul de vize până în luna iunie, Turcia nu va mai onora acordul cu blocul comunitar, ce a permis stăvilirea parțială a fluxului migrator.

Conform acestei înțelegeri, autoritățile de la Ankara s-au angajat să readmită migranții ce debarcă în Grecia, care trec prin Turcia venind mai ales din Orientul Mijlociu, statele blocului comunitar acceptând în schimb să preia un număr echivalent de refugiați sirieni direct de pe teritoriul turc, în limita unui plafon de 72.000.

Blocul comunitar a acceptat de asemenea să elimine, la sfârșitul lui iunie 2016, vizele de scurt sejur pentru cetățenii turci, dacă până atunci guvenul turc va îndeplini o listă ce cuprinde 72 de condiții.

Celelalte concesii făcute Turciei în respectivul acord au fost relansarea negocierilor de aderare la UE și suplimentarea cu încă 3 miliarde de euro a ajutorului financiar european acordat Turciei, în plus față de cele 3 miliarde de euro deja promise, sume destinate refugiaților sirieni aflați pe teritoriul turc.

După avertismentul lui Davutoglu privind posibila anulare a acestui acord, președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat că dacă Turcia nu îndeplinește criteriile pentru liberalizarea regimului de vize, acest regim va rămâne în vigoare.

Tot marți, un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a declarat că executivul european va adopta miercuri un raport despre implementarea acordului convenit luna trecută de UE și Turcia, mai scrie agerpres.ro