Enigma unei candidaturi: Teodor Meleșcanu

Recenta analiză a Inpolitics privind mișcările politice de amploare pe care le-ar putea determina adoptarea noii Constituții, anul acesta, incluzînd demisia președintelui Iohannis anul viitor, a stîrnit oarece valuri. Și mai interesant, s-ar putea ca povestea să nu fie străină de ceea ce am îndrăzni să numim una dintre marile enigme ale anului electoral 2014, și anume candidatura la președinție a lui Teodor Meleșcanu.

În esență, un subiect care nu a preocupat prea multă lume. Deși ar fi meritat. Participarea lui Meleșcanu la cursa prezidențială a fost umbrită de lipsa de încredere în șansele sale, de tăvălugul arestărilor DNA de pînă la primul tur de scrutin, de scandaluri precum ”casele lui Iohannis”, ”Udrea la Paris” ori ”Ponta & Turcescu” ofițeri acoperiți, de fuziunea PNL-PDL șamd.
După ce a luat un scor mediocru, nici atît nu și-a mai bătut cineva capul cu el.

Și totuși….

Candidatura sa rămîne o enigmă de proporții.
Una care ar putea desluși anumite mișcări viitoare de maximă importanță.

Să analizăm faptele, la modul concret.

Despre candidatura lui Meleșcanu s-a vorbit încă din ianuarie anul trecut, însuși directorul SIE lansînd la apă această posibilitate. Mai apoi, subiectul a fost oarecum îngropat, o bună perioadă de timp. Abia prin august s-a auzit că un anume organism, pompos numit Consiliul Naţional al Societăţii Civile (CNSC), ar strînge semnături pentru candidatura lui.
În septembrie, surpriză: Meleșcanu demisionează de la cîrma SIE și se înscrie la BEC, cu ajutorul a 400.000 de semnături strînse, cu maximă discreție, de structuri controversate precum Sindicatul Cadrelor Militare, al lui Mircea Dogaru.

Din acel moment, situația devine interesantă.

Mulți români încep să se întrebe ce se ascunde în spatele respectivei candidaturi, pentru care Meleșcanu a sacrificat excepționalul post de șef al unui mare serviciu secret.
Intenționează fostul șef al SIE să arunce scena politică în aer prin anumite dezvăluiri fierbinți?
Are rolul de ”iepure” pentru vreun alt candidat?
Se bazează pe sondaje secrete care îi arată o cotă mai mare de popularitate decît s-ar bănui?
Se va retrage spectaculos la un moment dat, anunțîndu-și susținerea pentru altcineva?
E Meleșcanu opțiunea vreunei mari puteri străine, care va face totul să-l promoveze, fie și cu mijloace neortodoxe?
Are misiunea să moară de gît, electoral, cu vreun alt candidat, incomod pentru te miri cine?

Probabil vor mai fi fost și alte întrebări.

Nimic din toate astea nu s-a întîmplat, însă.
Meleșcanu nu a atacat pe nimeni, a făcut o campanie mediocră, aproape inexistentă (mergea plictisit prin piețele patriei cu mîinile în buzunare), nu a aruncat nicio dezvăluire pe masă, nu s-a retras din cursă și a luat și un scor jalnic, de cca.1%, de trei ori mai puțin decît stafiditul Vadim Tudor. Voturi care nu prezentau interes pentru nimeni, în turul doi.

Așadar, Meleșcanu a făcut gafa vieții lui, la bătrînețe, aventurîndu-se în ceva care l-a depășit cu mult.

Așa să fie oare?
Sau e ceva ce ne scapă?

Teodor Meleșcanu, cu figura lui jovială, blîndă, e, totuși, unul dintre cei mai titrați și mai experimentați politicieni post-decembriști.
Un palmares profesional ucigător: diplomat, politician, manager de calibru, șef de serviciu secret.
A fost de patru ori ministru, peste trei portofolii diferite și mari, Externe, Justiție, Armată – record nedepășit în ultimii 25 de ani -, vicepremier, a fost vicepreședinte de mare partid, PSD, apoi președinte de partid parlamentar, ApR și PNL, candidat prezidențial, senator, manager al colosului Rompetrol șamd.

Foarte probabil, a fost și ofițer acoperit al fostei DIE comuniste – oricum nu a putut niciodată respinge cu totul respectiva suspiciune – dată fiind cariera sa ante-decembristă, care a inclus postul de secretar la Misiunea Permanentă a României de pe lângă ONU.

Meleșcanu este ceea ce s-ar numi un personaj uns cu toate alifiile. Un om care a văzut și a trecut prin multe, de-a lungul unei cariere strălucitoare.
Un om cu relații și, foarte important, cu informații.
Mai ales din poziția de șef al temutului SIE, din care a plecat direct în cursa prezidențială.

Chiar să nu fi știut Meleșcanu în ce se bagă, ce șanse reale are?

Postul lăsat liber de el la SIE zace neocupat și va mai sta așa încă vreo cîteva luni, după cum ne-a anunțat președintele Iohannis, Meleșcanu ar fi putut sta și acum pe fotoliul respectiv, dacă nu se aventura spre Cotroceni. În plus, nu se poate vorbi de dorința obținerii notorietății, precum la alți candidați de mucava, fostul liberal fiind cunoscut de toată lumea și încă de foarte mulți ani.
Și totuși, Meleșcanu s-a ”aruncat”.

Atît de tare, încît suntem obligați să ne întrebăm dacă nu cumva am asistat, anul trecut, la un formidabil joc de poker politic în care cineva a riscat totul pe o carte, cu șanse de cîștig fabulos.

Mai exact, din poziția sa de șef de serviciu secret, e posibil ca Meleșcanu să fi aflat o informație fierbinte despre alegerile prezidențiale. Ba poate chiar două. Pe care a încercat să le speculeze în favoarea sa.

Prima, e aceea că anumite structuri oculte, inclusiv din SRI, preconizează tragerea pe linie moartă a lui Iohannis înainte de alegeri, printr-un verdict la ÎCCJ, pentru a-i deschide drum lui Victor Ponta.
E, de acum, binecunoscutul scenariu dezvăluit lumii de Elena Udrea, cea care a explicat cum se împărțise SRI pro și contra candidatului PSD, pe axa Maior-Coldea.

În acest caz, binomul PNL-PDL s-ar fi trezit fără candidat.
Obligați să se replieze, liberalii și-ar fi reorientat voturile și sprijinul către Meleșcanu, totuși un ex-PNL.
Fostul șef al SIE ar fi căpătat, deci, șanse reale cel puțin să ajungă în finală, o performanță cu adevărat spectaculoasă pentru un independent.

Mai mult de atît, însă, e posibil ca Meleșcanu să mai fi aflat ceva.
Anume că ar exista o înțelegere grație căreia Klaus Iohannis, odată ajuns președinte, să demisioneze în 2016 din funcție pentru a facilita re-sincronizarea alegerilor legislative cu cele prezidențiale. Și, eventual, pentru a deschide drum spre Cotroceni altcuiva.

Așa se face că, hodoronc-tronc, total neavenit, în chiar debutul campaniei, ex-șeful SIE declară: ”Dacă se va hotărî în Parlament că România are nevoie de un preşedinte care să fie ales pentru un mandat de patru ani, odată cu Parlamentul voi sprijini orice iniţiativă care vizează organizarea viitoarelor alegeri şi pentru Parlament şi pentru preşedinţie în 2016, fără niciun fel de orgolii personale”.

Orice începător în ale politicii știe că asemenea mesaj – ”voi fi președinte doar pentru doi ani” – determină demobilizarea electoratului propriu; și totuși, experimentatul Meleșcanu a făcut-o.

Cumva, acel mesaj era destinat doar urechilor celor care îl pregăteau de zor pe Klaus Iohannis pentru poziția respectivă?

Un mod de a-și oferi serviciile …camarazilor din servicii, la un ”preț” eventual mai mic decît cel perceput de edilul sibian?

Nu e exclus, mai ales că însuși sloganul electoral “Votaţi Teodor Meleşcanu. Preşedinte competent şi bun român” părea să transmită o sugestie de tipul ”de ce să vă complicați cu un neamț cînd aveți un român neaoș la îndemînă?”.

Astăzi știm că planul lui Meleșcanu – dacă a existat în forma descrisă mai sus – a eșuat după misteriosul și mult comentatul refuz al ÎCCj de a judeca procesul lui Iohannis înainte de alegeri.
Dacă nu era așa, nu se știe cum s-ar fi scris istoria.

Nu vom afla prea curînd ce bătălii teribile se vor fi dus în spatele respectivei decizii, deși dezvăluirile Elenei Udrea, parțial susținute și de Băsescu și Maior, au lăsat să se întrevadă cîte ceva.
Cert e că jocul la risc, dar cu șanse reale de cîștig, e singurul care ar putea explica decizia lui Meleșcanu de a se aventura, la 73 de ani, în asemenea întreprindere ca cea din toamnă.
Cît despre sincronizarea prezidențialelor cu parlamentarele, de care vorbea el în campanie, nu doar că nu e o chestiune îngropată, ci chiar are mari șanse să devină bomba politica a anului viitor, cum arătam și în articolul de vineri.

sursa: inpolitics.ro