Profeţiile preşedintelui se împlinesc, este de părere jurnalistul Emil Hurezeanu. „Este vechiul rol al Mării Negre, în care au crezut neoconservatorii lui George W. Bush când transformaseră România înt-o ţară NATO şi în ţărmul occidental al Orientului Mijlociu extins care începea la Constanţa şi se termina la Basra, în Irak”, a spus jurnalistul la Digi24.
Jurnalistul descrie o stare de conflict previzibil în perimetrul Mării Negre care, dupăparerea sa, va deveni un nou nod de interese strategice româno-turce susţinute de americani, care să vizeze expansiuinea periculoasă a Rusiei. El spune că preşedintele se poate simţi răzbunat, întrucât i se adeveresc profeţiile.
„Discursul domniei sale din 2005 se referea la conflictele îngheţate din perimetrul fostei Uniuni Sovietice. La nevoie, a întăririi unei relaţii bilaterale cu Statele Unite, nu a spus-o niciodată dar între timp ne-am dat seama de ce, pentru că, în interiorul Alianţei Nord-Atlantice sau a Uniunii Europene, relaţiile sunt mai complicate. Iată, ce întâmplări complicate: ruşii anunţă în noiembrie manevre mari, la ei, la graniţa cu Ucraina, cu avioane, cu artilerie grea, şamd. NATO organizează şi ea, în Ucraina, o manevră militară. Interesant cine nu participă: ungurii cehii, slovacii. Sunt acolo bulgarii, moldovenii, germanii, norvegienii, şamd”, a spus Hurezeanu.
Chiar dacă acestea sunt profeţii care se autoîmplinesc, spune Emil Hurezeanu, vom vedea dacă toate aceste intenţii ale preşedintelui Traian Băsescu şi lista de pericole din viziunea domniei sale vor fi asimilate de ceilalţi.
„Domnul preşedinte aproape că vrea să ţină locul analiştilor de politică externă sau reporterilor care nu prea există sau care sunt prizonierii problemelor de care ar trebui să se ocupe preşedintele şi în legătură cu care tace, cum ar fi avatarurile europene ale celebrei europarlamentare Corina Creţu. Dar e foarte bine dacă nu avem pe cineva de la faţa locului de la reuniuni NATO, sau ale Uniunii Europene în culisele acestor reuniuni, aşa cum se întâmplă în sistemele comunicaţionale evoluate. Există de fiecare dată cineva, la Pentagon, care ştie mai multe decât Pentagonul comunică. În cazul nostru, cel care ştie cel mai bine ce se întâmplă în culisele Uniunii Europene şi în culisele Nord-Atlantice este domnul Băsescu, preşedintele României şi care este sigur beneficiarul surselor inteligente şi sensibile.(…) Deci, e foarte bine, domnul Băsescu se simte răzbunat. A vorbit despre un lac rusesc, la un moment dat, în continuarea raţionamentului celebrului istoric Fernand Braudel, care, la mijlocul secolului al XX-lea spunea că Marea Neagră este un fel de efect al lacului turcesc, care a fost secole. Mulţi credeau că este o formă de provocare”, a precizat E. Hurezeanu la Digi24.
Comentariile sunt închise.